10:53
Comentarii Adauga Comentariu

_ VIDEO Ioana Băsescu a venit la ICCJ în cazul în care a primit cinci ani cu executare -Instanța continuă judecarea apelurilor din dosarul Campaniei prezidențiale

VIDEO Ioana Băsescu a venit la ICCJ în cazul în care a primit cinci ani cu executare -Instanța continuă judecarea apelurilor din dosarul Campaniei prezidențiale

Fiica fostului președinte al României Traian Băsescu s-a prezentat, joi, însoțită de avocatul său, la sediul instanței supreme în dosarul de mare corupție privind modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale din anul 2009 a tatălui său, în care a primit în primă fază o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.

La sosirea la sediul instanței aceasta nu a făcut nicio declarație și a fost așteptată la intrare de activistul Marian Tivilic, zis „Marian Ceaușescu”.

Un complet de trei judecători de la ICCJ reia, joi, dezbaterile, în mega dosarul de corupție în care fostul ministru Elena Udrea și fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, Ioana, au fost condamnate la pedepse cu executare privind modul în care au participat la finanțarea campaniei prezidențiale din 2009.

În acest dosar, aflat în faza de apel după stabilirea pedepselor la Curtea de Apel București, Elena Udrea nu poate fi prezentă, ea fiind arestată provizoriu în vederea extrădării în raionul Blagoevgrad din Bulgaria.

Udrea a părăsit țara cu câteva ore înainte de dictarea deciziei în cazul contestației în anulare prin care se cerea desființarea pedepselor definitive din mega-dosarul Gala Bute.

Atunci ICCJ a respins calea extraordinară de atac introdusă de apărarea Elenei Udrea caz în care pedepsele definitive au redevenit executorii.

Concret, dosarul este înregistrat la instanță din 30 martie 2021 iar unul dintre apelurile declarate împotriva deciziei CAB este al procurorilor anticorupție.

Surse judiciare informau pentru STIRIPESURSE că apelul se referă între altele și la pedeapsa primită de către fiica fostului președinte, Ioana Băsescu, respectiv la modalitatea de individualizare a acesteia de către magistratul Curții.

Concret, au explicat sursele citate, cel mai probabil DNA va soliciti majorarea acesteia la momentul pledoariilor finale, după dezbaterea apelurilor din dosar.

Totodată DNA va cere și condamnarea lui Cătălin Andronic, achitat în faza de fond a procesului de către magistratul Curții de Apel.

La primele termene de judecată, respectiv din 6 mai și 24 iunie 2021, ICCJ a primit cererile de probe propuse de apărătorii celor din dosar.

Brațul lung al DNA...

Procurorii DNA au atacat cu apel decizia Curții de Apel București din dosarul în care fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea, fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, Ioana și secretarul general al Ministerului Dezvoltării, Gheorghe Nastasia, au primit pedepse cu executare pentru fapte de corupție legate de finanțarea campaniei prezidențiale din anul 2009.

Concret, surse judiciare afirmau pentru STIRIPESURSE că decizia ar fi fost atacată de către procurorii DNA cu privire la persoanele care au primit pedepse cu suspendare sau cele care au fost achitate de către magistratul Claudia Jderu în acest caz.

Citește și: BREAKING SURSE Cum a SCĂPAT la MUSTAȚĂ de dosar penal un martor din dosarul Elenei Udrea - După ZECE ani își amintea lucrurile 'mai bine' decât când au avut loc

Astfel, arată sursele citate, DNA ar cere acum instanței supreme condamnarea omului de afaceri Cătălin Andronic pentru fapta de mărturie mincinoasă pentru care a fost trimis în judecată.

În cazul acestei acuzații magistratul CAB a stabilit achitarea acestuia pe motiv că din probele administrate nu ar fi rezultat cu claritate implicarea acestuia în faptele de corupție ale celor deja condamnați.

Totodată, DNA ar solicita si pedepse cu executare pentru cei doi inculpați care au primit pedepse cu suspendare la Curtea de Apel București.

Este vorba despre fostul șef al CJ Tulcea, actual vicepreședinte, Victor Tarhon, condamnat la o pedeapsă de patru ani cu suspendare și un termen de încercare de șapte ani, și patronul Silviu Wagner, la trei ani de închisoare cu suspednare și un termen de încercare de cinci ani.

Ce doi au fost trimiși în judecată pentru câte o singură faptă penală, respectiv pentru luare de mită Victor Tarhon și delapidare Silviu Wagner.

De ce a fost achitat Cătălin Andronic

„Analizând lucrările dosarului cauzei instanţa constată că la data de 22.09.2016, inculpatul ANDRONIC Dan Cătălin a fost audiat în calitate de martor în prezentul dosar în legătură cu faptele de spălare a banilor constând în transferul sumelor de bani în cuantum de 735.098 lei obținute prin infracțiunea de evaziune fiscală săvârșite de Francesco Giovanni către mai multe societăţi comerciale printre care şi D.A. COMUNICATION& MEDIA S.R.L..

Citește și: 'Fă... ce le zic eu?'/'...mă, jegule nesimţit' -Dialogul CULT dintre iubitul Ioanei Băsescu, devenit INFORMATOR DNA și fiica fostului președinte, reținut de CAB

Audierea a avut loc după ce martorului i s-a adus la cunoștință obiectul cauzei (respectiv săvârșirea unor infracțiuni de spălare de bani în legătură cu finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2009) și a depus jurământul religios, în prezența apărătorilor inculpaților.

În cuprinsul declarației, inculpatul Andronic Dan Cătălin a făcut mai multe afirmații apreciate de către organul de urmărire penală ca nefiind corespunzătoare realităţii și care au urmărit, în opinia aceluiaşi organ judiciar, să îngreuneze tragerea la răspundere penală a inculpatelor Udrea Elena Gabriela și Băsescu Ioana.

Astfel, Andronic Dan Cătălin a susținut că societatea D.A. COMUNICATION &MEDIA S.R.L. a încheiat două contracte de consultanță cu NO LIMIT MANAGEMENT S.R.L. și MUSIC EVENTS PRODUCTION S.R.L. la cererea administratorului celor doua societăți, Francesco Giovanni – Mario.

Potrivit declarației, părțile ar fi avut intenția ca în baza celor două contracte să se presteze consultanță în domeniul mass – media în legătură cu deschiderea unui post de televiziune în Ungaria, însă serviciile nu au putut fi prestate din culpa lui Francesco Giovanni – Mario, care a achitat totuși integral prețul prevăzut în contracte.

Suma nu a fost restituită deoarece Andronic Dan Cătălin nu l-a mai putut contacta pe Francesco Giovanni – Mario, în ciuda solicitărilor transmise lui Băsescu Ioana și Udrea Elena Gabriela.

Totodată, Andronic Dan Cătălin a susținut că nu există nicio legătură între sumele încasate de la Francesco Giovanni – Mario și serviciile de consultanță prestate candidatului Traian Băsescu și că nu știe cum au fost folosite aceste sume de către D.A. COMUNICATION&MEDIA S.R.L.

Mai mult, inculpatul a arătat că Băsescu Ioana și Udrea Elena Gabriela nu au fost implicate în niciun mod în discuțiile referitoare la încheierea contractului și la efectuarea plăților, că după demararea cercetărilor în prezenta cauză nu a discutat cu nicio persoană despre acest lucru și nu a implicat-o în nici un fel pe soția sa”, se arată în motivarea instanței care preia acuzațiile din rechizitoriul anchetatorilor DNA.

Albit de decizie a CCR

Judecătoarea Claudia Jderu vorbește în motivarea despre Decizia CCR prin care instituția a stabilit rigorile audierii martorului, și a clarificat că acesta nu se poate autoincrimina.

„Prin Decizia nr. 236/02.06.2020, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 118 din Codul de procedură penală, care nu reglementează dreptul martorului la tăcere și la neautoincriminare, este neconstituțională, considerând că dispoziţiile procesual penale anterior menţionate nu instituie garanții suficiente pentru martor, de vreme ce acesta poate fi pus în situația să contribuie indirect la propria incriminare, în dezacord cu respectarea prezumției de nevinovăție, de care orice persoană beneficiază potrivit art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală și art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și, totodată, impietează asupra justei soluționări a cauzei, contrar dreptului la un proces echitabil, consacrat constituțional în art. 21 alin. (3) și convențional în art. 6 paragraful 1, inclusiv prin încălcarea dreptului la apărare al martorului.

Așadar, cu toate că deciziile Curții Constituționale produc efecte doar pentru viitor, instanța constată că declararea neconstituționalității a intervenit în cursul desfășurării procesului penal. În această situație, în care norma procedural penală a fost supusă controlului și reconfigurării prin prisma constituționalității, cu un efect substanțial asupra caracterului penal al faptei din această cauză, aflată în curs de desfășurare, instanţa are obligația să țină seama de rezultatul acestui examen de constituționalitate și să reevalueze situația de fapt prin prisma noii configurații constituționale a normei procedural penale, ajungând la concluzia că infracțiunea de mărturie mincinoasă nu ar mai fi fost comisă. Instanța apreciază că nu se poate trece cu vederea peste constatarea Curții Constituționale, chiar dacă este ulterioară comiterii faptei penale, cu motivarea pur teoretică, potrivit căreia deciziile Curții Constituționale produc efecte doar pentru viitor”, se mai arată în motivarea achitării lui Andronic.

„Vinovatul” nevinovat...

„În prezenta cauză, organul de urmărire penală avea suficiente date și își formase o suspiciune din care putea și trebuia să-și dea seama că inculpatul Andronic Dan Cătălin, fiind chemat a da declarație în calitate de martor în dosarul nr. 121/P/2015, putea fi pus în situația de a se autoincrimina în condiţiile în care obiectul depoziţiei sale viza implicarea coinculpatelor Udrea Elena Gabriela şi Ioana Băsescu şi caracterul real al tranzacţiei dintre S.C. NO LIMIT MANAGEMENT S.R.L. şi S.C. D.A. COMUNICATION MEDIA S.R.L., administrată de inculpatul ANDRONIC Dan Cătălin, tranzacţie cu privire la care existau suspiciuni referitoare la caracterul real al acesteia, suspiciuni materializate prin ordonanța din 24.11.2015 s-a dispus extinderea urmăririi penale și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul FRANCESCO Giovanni – Mario, pentru săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, și a două infracțiuni de spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 C.pen. și a art. 5 C.pen.

În ceea ce privește tranzacția dintre D.A. COMUNICATION &MEDIA S.R.L. și MUSIC EVENTS PRODUCTION S.R.L., al cărei administrator era același Francesco Giovanni – Mario, instanța apreciază că și în privința acestui ultim contract de consultanță aceleași argumente sunt valide avându-se în vedere legătura indisolubilă între cele două contracte, încheiate în aceeași perioadă, între aceleași persoane, având același obiect astfel că nu s-ar putea reține că în privința acestor elemente de fapt, inculpatul Andronic Dan Cătălin nu ar fi avut la data faptelor calitatea de suspect de facto.

Astfel, fiind obligat să declare adevărul în calitate de martor, dacă ar fi confirmat că știe despre ceea ce a declarat mincinos în opinia parchetului, declarația sa l-ar fi expus unor sancțiuni penale.

În aceste condiţii, nu poate fi pus la îndoială faptul că dreptul de a nu se autoincrimina nu poate fi condiționat de decizia organelor de urmărire penală de a formula sau nu acuzații împotriva unei persoane despre care, anterior, făcuse afirmaţia că era o „persoană implicată în activitatea infracțională” ori de a atribui, în mod formal, calitatea procesuală de martor celui pe care organele de urmărire penală îl suspectau de comiterea unor fapte ce pot fi circumscrise ilicitului penal, iar în situaţia în care acesta nu declară adevărul – la care îl obligă calitatea de martor atribuită formal – să se formuleze împotriva acestuia o acuzaţie.

Curtea are în vedere faptul că, pe tărâmul art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană împotriva căreia există suspiciuni de vinovăție este protejată, beneficiind de dreptul la tăcere şi de dreptul a nu se autoincrimina.

Cerința normei de incriminare presupune o situaţie premisă, aceea a existenţei unui raport juridic între o persoană şi autoritatea judiciară, respectiv a martorului, ulterior constatării existenţei acestui raport urmând a se face analiza realizării sau nu a tipicităţii obiective şi subiective a infracţiunii de mărturie mincinoasă”, a mai notat Curtea în motivarea sa.

Udrea - Opt ani cu executare pentru mare corupție

Curtea de Apel București l-a condamnat, la începutul lunii martie, pe fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, la opt ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecat alături de fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, Ioana, și fostul șef al CJ Tulcea, actualul vicepreședinte, Victor Tarhon privind modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale din 2009.

De asemenea, Udrea a primit încă 2 pedepse de 5 și 3 ani pentru spălare de bani. De asemenea, instanța a dictat încă o pedeapsă de 5 ani pentru spălare de bani.

UPDATE: judecătorul a contopit toate pedepsele aplicate Elenei Udrea și a condamnat-o la 8 ani de închisoare

Minuta în cazul Elenei Udrea:

”Sentința - 6 ani de executat, plus un spor de 2 ani, adică 8 ani de închisoare în total. Condamna pe Elena Udrea la 6 ani pentru instigare luare de mită. Condamna pe Elena Udrea la 5 ani pt instig luare de mita (altă faptă). Condamna pe Elena Udrea la 6 ani pentru spălare de bani. Condamna pe Elena Udrea la 5 ani pentru spălare de bani (alta fapta). Condamna pe Elena Udrea la 3 ani închisoare pentru spălare de bani (a treia fapta). Condamna pe Elena Udrea la 5 ani pentru spălare de bani (alta fapta). Condamnă pe Elena Udrea la 4 ani închisoare pentru spălare de bani (a cincea faptă).”.

Alături de aceștia a mai fost judecat și omul de afaceri Cătălin Andronic, proaspăt condamnat definitiv la o pedeapsă cu suspendare în dosarul Ferma Băneasa.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel de către toate părțile din dosar, caz în care procesul va ajunge la instanța supremă.

În acest dosar judecătorul de caz a încheiat dezbaterile la jumătatea lunii ianuarie iar până la acest moment a amânat stabilirea verdictului de două ori.

Blestemul aruncat de Udrea asupra magistratului CAB

Elena Udrea a intervenit imediat după aflarea primei decizii din acest dosar în direct la postul de televiziune deținut de o persoană condamnată definitiv într-un mare dosar de corupție instrumentat de DNA, unde a declarat că a fost șocată de decizia magistraților de astăzi de a o condamna la opt ani de închisoare.

Vizibil deranjată de decizia judecătoarei, ea a avut un derapaj de limbaj la adresa acesteia, blestemând-o în direct.

„Această femeie (.n.r. se referă la judecător) a ținut să mă condamne chiar și pe cele mai absurde acuzații din acest dosar.

Nu pot să cred că are ceva personal pe mine. O blestem să simtă copiii ei ce simt copiii mei”, a spus Elena Udrea.

„Am omorât pe cineva? Cum să dai opt ani pentru așa ceva? (...) E o aberație ce s-a întâmplat astăzi”, a mai spus Udrea la acel moment.

Mesajul transmis la oră de maximă audiență a fost sancționat de magistrați care au emis o serie de reacții cu privire la derapajul fostului poilitician, în mare parte acuzând tot clasa politică românească.

„Blestemele publice ale celor judecati in urma unui proces in care s- a respectat garantia exercitarii dreptului la aparare vi se datoreaza stimati politicieni mai vechi sau de ultima ora ,adica de prin 2016 si dupa...

Nu exista cale mediatică sau microfon de scena ,a se vedea parlament, pe care sa nu o fi fost folosita ptr denigrarea actului de justiție al instanțelor judecătorești ori al Curtii Constitutionale.

Într- o întrecere socialista impanata cu invective, denigrari, dezavuări, politicienii Romaniei,dintre care cei mai multi doar isi zic politicieni ceea ce nu înseamnă ca sunt mai mult decât cu numele,au otravit opinia publica cu ajutorul mediei interesata de rating, cu marul discordiei dintre puteri.

Doua puteri in deriva de teama fortei puterii Justitiei intr- un stat de drept pe care il clameaza si democratic se straduie de ani de zile sa infunde in disgratie tot c