![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Prima prelevare de organe la Sibiu, după doi ani de pandemie![]() Prima prelevare de organe la Sibiu, după doi ani de pandemieFamilia unui pacient de 53 de ani aflat în moarte cerebrală a dat şansă la viaţă unor persoane care aveau nevoie de transplant. Prelevarea a fost realizată în noaptea de luni spre marţi şi au participat medici din mai multe centre de transplant. Aceasta a fost prima prelevare de organe realizată în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu din august 2020 pînă în prezent, în contextul în care această activitate a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus. Pacientul de la care s-au prelevat organele are 53 de ani şi a fost internat în data de 19 mai 2022, direct în Secţia Clinică ATI, cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral acut, în comă profundă. Diagnosticul de moarte cerebrală a fost pus în data de 23 mai. Acordul pentru donare a fost obţinut de la familia pacientului de către dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant care, după obţinerea acestuia, a demarat procedurile necesare prelevării, luând legătura cu centrele de transplant şi echipele de recoltare. Medicul şef al secţiei Anestezie Terapie Intensivă din cadrul SCJU Sibiu, dr. Mihai Sava, în calitate de „key donation person”, a identificat potenţialii donatori şi a avut rolul de menţinere a organelor în condiţii optime în vederea prelevării. La procesul de prelevare a organelor au participat o echipă de medici din Bucureşti, de la Institutul Clinic Fundeni, coordonată de dr. Genady Vatachki, care a prelevat ficatul şi o echipă de medici din Cluj Napoca, de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal, coordonată de dr. Pop Dan-Alin, medic primar urolog, care a prelevat rinichii. De asemenea, a mai fost prelevată şi corneea, procedură efectuată de către dr. Dorina Elena - Popa, medic coordonator Compartimentul Clinic Oftalmologie al SCJU Sibiu. Echipele de medici au sosit luni, în jurul orei 22.00. După pregătirea procesului, procedurile de prelevare s-au desfăşurat etapizat, între orele 00.00 şi 04.00. După prelevare, echipele de medici au plecat de urgenţă către centrele de transplant de care aparţin. „Cel mai mare merit aici îl are familia pacientului iar cuvintele sunt prea puţine pentru a descrie emoţia şi încărcătura unui astfel de gest. Mulţumim din suflet familiei donatorului”, a declarat dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:33
_ Păstrarea energiei în cameră
ieri 18:46
_ Ucraina îşi face armată de drone
ieri 13:31
_ Momota intră în finala Malaysia Open
ieri 12:31
_ Sovietizarea Americii � Un Gulag american
ieri 09:16
_ „ZOOM trageri” viitorul?
ieri 09:15
_ Ia o pauză TWITTER neobișnuit de lungă...
ieri 09:15
_ LUNA BITCOIN DIN IAD...
ieri 09:15
_ BURSĂ CEA MAI RĂU DIN 1970...
ieri 09:15
_ Mogulii gata să se întâlnească...
ieri 09:14
_ Quake Swarm Rattles Carolina de Sud...
ieri 09:13
_ Marea Britanie atinge 1.235...
ieri 09:11
_ DC cel mai tare iunie din '09...
ieri 09:10
_ Un lider pentru toți israelienii?
ieri 09:09
_ 25% deschis la revoltă armată...
ieri 09:08
_ Gradul de aprobare a rămas la 39%...
ieri 09:08
_ Zboruri nesigure?
ieri 09:08
_ CEL MAI Aglomerat WEEKEND DE LA PANDEMIE
ieri 09:07
_ „AIRMAGEDDON”
ieri 09:02
_ Insula Iubirii: șase bombe sunt tachinate
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu