08:53
Comentarii Adauga Comentariu

_ Nicoleta Pauliuc (PNL): `În ultimii ani, în țara noastră s-a vorbit despre venirea lupului şi acum lupul a dat iama în turma din satul vecin`

Nicoleta Pauliuc (PNL): `În ultimii ani, în țara noastră s-a vorbit despre venirea lupului şi acum lupul a dat iama în turma din satul vecin`

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc susține că ultimele trei luni au adus pentru România un paradox legat de securitate: pe de o parte, amenințările la adresa securității naționale sunt cât se poate de concrete; pe de altă parte, garanţiile de securitate pe care țara noastră le are din partea aliaților sunt la cel mai înalt nivel de la crearea statului român modern.

„Înainte de războiul din Ucraina, a vorbi despre securitate părea un lucru desuet. În lipsa unor amenințări iminente, erau aplaudați cei care susțineau că securitatea este un moft pentru că trăim sfârşitul istoriei lui Fukuyama în care globalizarea creează un singur model de dezvoltare socială şi economică. Or, vedem că suntem încă departe de valori şi principii universal acceptate, pentru că viaţa umană încă înseamnă lucruri diferite pentru diversele tipuri de regimuri politice. Suntem încă departe de momentul în care Răul este iremediabil învins. În ultimii 10 – 15 ani, în țara noastră s-a vorbit mult despre venirea lupului şi, acum, vedem că acesta a dat iama în turma din satul vecin. Pe de altă parte, mişcările făcute de aliaţii noştri în concordanţă cu eforturile politice, administrative şi diplomatice ale statului român oferă garanţii de securitate cum n-au existat niciodată de la crearea statului român modern. Perspectiva războiului este, în mod firesc, stresantă şi creatoare de spaime societale şi efecte economice adverse, dar viaţa socială pare să-şi urmeze un curs firesc”, a explicat președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat la evenimentul „Protecting Europe in Turbulent Times - Bucharest Leaders Summit: Enduring Power of Solidarity”.

Nicoleta Pauliuc a mai afirmat că securitatea naţională este principala îndatorire a statului și că, „fără ea, eşafodajul instituţional se prăbuşeşte şi firele sociale şi economice fie se încâlcesc, fie se destramă”. Aceasta a remarcat că, de la aderarea la NATO în 2004 şi accesul în Uniunea Europeană în 2007, „România a făcut paşi uriaşi pe două direcţii: consolidarea securităţii naţionale printr-o politică internă şi externă consecventă pe direcţia Vest; și o bună relaţionare cu partenerii noştri în aşa fel încât suntem în acest moment o ancoră de stabilitate şi o insulă de normalitate la graniţa estică atât a UE, cât şi a NATO”.

„Garanţiile sporite de securitate pe care România le primeşte în această perioadă – inclusiv Grupul de Luptă NATO care va fi staţionat la Cincu în judeţul Braşov – nu vin, deci, doar urmare a apartenenţei ţării noastre la Alianţa Nord-Atlantică, ci sunt şi o urmare firească a eforturilor pe care noi le-am făcut. Nu ni se dă pentru că trebuie, ci şi pentru că am dovedit că merităm. Şi aş aminti consecvenţa în acţiune a României în cele două mandate ale Preşedintelui Iohannis: am fost prima ţară care a asumat creşterea alocării bugetare din PIB la 2% pentru Armată şi tot România a fost prima ţară care a anunţat majorarea acestui procent la 2,5% din PIB în contextul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse asupra Ucrainei. România şi-a respectat îşi va respecta angajamentele luate”, a concluzionat Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Vaccinul Moderna Covid este mai probabil să declanșeze inflamația inimii la bărbații tineri și de vârstă mijlocie

_ Lacey Fletcher a fost văzută ultima dată în public cu 15 ani înainte de moartea ei, dezvăluie vecinii

_ Tatăl unui skateboarder olimpic spune că generația Z este tolerantă la o greșeală când vine vorba de sportivii trans

_ Jerry Hall a părăsit „inima zdrobită” după încheierea bruscă a căsătoriei ei cu Rupert Murdoch, scrie ALISON BOSHOFF

_ SIR CLIVE WOODWARD: Eddie Jones are dreptate să meargă mare pentru deschiderea Angliei împotriva Australiei

_ Căile navigabile din Manaus din Brazilia sufocate de tone de gunoi

_ ONU îndeamnă la acțiuni ambițioase pentru a proteja oceanele

_ Starul Euphoria Jacob Elordi devine cel mai recent australian imortalizat la Madame Tussauds

_ BEL MOONEY: Este o prostie să mă întristesc pentru un bărbat pe care tânjisem să-l iubesc?

_ Cuplu de bătr�ni legat cu centuri, agresat cu violență de suspecți legat de șirul de spargeri din NorCal

_ Adele este copleșită de emoție în timp ce urcă pe scenă la BST Hyde Park Festival

_ Starul Ferrari Charles Leclerc se deschide despre tragedie și urmărirea lui Red Bulls

_ Păstrarea energiei în cameră

_ Jack Riewoldt se alătură duo-ului de comentarii virali hilar Shepmates pentru a recrea meciul dramatic

_ DR MICHAEL MOSLEY: Îmbunătățiți-vă creierul bând linte de rață!

_ Însărcinată Michelle Williams, se bucură de plimbarea la New York cu fiul Hart

_ „Ochii ei pot scuipa foc”: Sarina Wiegman are o serie nemiloasă care ar putea duce Anglia la gloria Euro

_ Soapwatch cu JACI STEPHEN: Se va stinge dragostea pentru Phill și Fiz?

_ Sfaturile de curse ale lui Robin Goodfellow: Cele mai bune pariuri pentru sâmbătă, 2 iulie

_ Oficial rus: Nicio sancţiune sau restricţie nu va putea împiedica constituirea unei uniuni statale între Rusia şi Belarus

_ Charlie Appleby sprijină Native Trail pentru a trece testul de rezistență în Coral-Eclipse Stakes de la Sandown

_ Confruntat Eddie Jones are nevoie disperată de Anglia pentru a-și continua cursa neînvinsă împotriva Australiei

_ Eddie are dreptul de a merge mare pentru deschiderea seriei împotriva Australiei, deoarece Jones este gata să-și aleagă armele mari

_ Rachel Stevens anunță despărțirea de soțul ei iubit din copilărie de 12 ani, Alex Bourne

_ Megan Barton Hanson face o expoziție FOARTE bustină la petrecerea de 50 de ani de Mândrie de la Metro

_ Lucy Liu și Alexandra Daddario show Why Women Kill a fost anulat de Paramount+

_ Courtney Lawes lansează un apel pasionat ca rugby-ul să învingă rasismul înaintea primului test din Australia

_ „Sunt îngrijorat pentru rugby”: David Campese deplânge „clubul bătrânilor” din acest sport

_ Istoria relației lui Taylor Swift: de la Calvin Harris și Tom Hiddleston la Joe Alwyn

_ Insula Iubirii: Antigoni și Charlie sunt PUNCĂȚI din vilă

_ Irish FA oferă sprijin deplin șefului echipei feminine Pauw pentru acuzațiile de viol și abuz sexual

_ Studiu: Cum au evoluat placenta la mamifere

_ MISS MONEYSAVER JASMINE BIRTLES: De ce Duty Free adesea NU ESTE o afacere reală

_ EDEN CONFIDENTIAL: reparatorul „Numerar pentru onoare” a fost obligat să părăsească clubul lui Duke of Kent

_ Chelsea și Manchester City se apropie de un acord pentru Raheem Sterling

_ Fată de 15 ani, grav rănită după ce a fost atacată de rechin în apă adâncă de 5 metri în Florida

_ Manchester United face o ofertă de 34,5 milioane de lire sterline pentru fundașul Ajax, Lisandro Martinez

_ Iubita lui De Minaur detaliază calitățile sale de LUPTA, în timp ce australianul îndrăznește să viseze la Wimbledon

_ Leeds „explorează împrumutul” pentru Tyler Adams din Leipzig și „urmează AC Milan în cursa pentru Charles de Ketelaere”

_ Jenna Bush Hager critică petrecerea de aniversare „exagerată” a lui Kim Kardashian pentru North West

_ Joao Palhinha este în sfârșit pregătit să semneze pentru Fulham cu un contract de 17 milioane de lire sterline de la Sporting după o dispută cu agenții

_ „Luptătorul australian” Jason Kubler ajunge în runda a treia la Wimbledon și în top 100 ATP

_ Hayley Atwell se spune că se întâlnește cu un producător muzical după despărțirea raportată de Tom Cruise

_ ÎNAINTEA JOCULUI: Kalvin Phillips face o mișcare stelară înaintea trecerii la Manchester City

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Părinții unei femei autiste din Louisiana au insistat că a fost decizia ei să rămână pe canapea

_ Brittany Cartwright cântă: „Am scăpat 39 de kilograme!” în timp ce ea arată o pierdere în greutate uimitoare în rochie strânsă

_ Adele se întoarce în Marea Britanie pentru spectacolul epuizat din Hyde Park, în timp ce Ed Sheeran cântă la stadionul Wembley

_ Vintage Burger King din anii 80 descoperit în spatele zidului unui mall din Delaware

_ STEVE BLAND scrie o scrisoare deschisă către soțul doamnei Deborah James

_ C�ntărețul Bret Michaels de la Poison, internat �n spital după o reacție adversă la tratamentul Covid-19 - Forțat să anuleze spectacolul de la Nashville

_ Biden atinge noile minime ale sondajului: Gallup: 87 la sută piesa greșită; CIVIQS: 31 la sută aprobare; Independenți: 19 la sută aprobare; Emerson: Trump îl învinge pe Biden cu cinci

_ UE şi SUA au sancţionat Rusia în multe domenii, dar e pare că au uitat unul. Investigaţie Reuters: 14 companii ruseşti de armament nu s-au confruntat cu nicio sancţiune occidentală

_ Katie Boulter este respinsă de organizatorii de la Wimbledon în timp ce este aruncată pe Curtea 2 pentru turul al treilea

_ Portretele de mult uitate dezvăluie puține mai bune pentru a surprinde frumusețea luminoasă a Dianei, scrie RICHARD KAY

_ Cine moare în Stranger Things Sezonul 4 Volumul 2? SPOILER

_ The Stones oferă cele mai revelatoare interviuri unul despre celălalt într-un nou documentar

_ Dulci sau sărate - tarte delicioase folosind cele mai proaspete produse de sezon

Românii nu-l mai vor pe Iohannis. AUR a strâns peste 2 milioane de semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis. Simion: Românii nu îl mai vor pe Klaus Iohannis. Această campanie s-a bucurat de o largă susţinere pe străzile localităţilor din ţară


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 254, afisate in 5 pagini.