03:07
Comentarii Adauga Comentariu

_ HOROSCOP 22 mai. Lipsuri şi probleme de comunicare pentru aproape tot zodiacul. Nu lăsa garda jos în faţa problemelor

HOROSCOP 22 mai. Lipsuri şi probleme de comunicare pentru aproape tot zodiacul. Nu lăsa garda jos în faţa problemelor

Înainte să intre în Peşti, Luna face o conjuncţie cu Saturn retrograd, iar apoi intră într-un careu tensionat cu Mercur retrograd din Gemeni, indiciu cum că atât zodiile Fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător), cât şi cele Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti) au parte azi de situaţii pe care le gestionează ceva mai greu, de probleme de comunicare şi lipsuri.

Conjuncţia Lunii cu Saturn se perfectează în casa planurilor de viitor şi a vieţii sociale din horoscopul tău general, motiv pentru care s-ar putea să apară unele obstacole la nivelul acestora astăzi. Luna intră apoi în casa subconştientului din horoscopul tău general, fapt pentru care s-ar putea să fii mai introspectiv(ă) decât de obicei, să îţi treacă tot felul de gânduri mai puţin plăcute prin minte pe tot parcursul zilei. Nu-i indicat să le cultivi.

Conjuncţia Lunii cu Saturn ocupă casa carierei din horoscopul tău solar, indiciu cum că ar putea să ai de-a face cu unele dificultăţi în plan profesional. Apoi, Luna poposeşte în casa planurilor de viitor şi a vieţii sociale, ceea ce îţi atrage atenţia asupra lor. Astăzi nu este o zi bună în care să faci investiţii, mai ales de mare amploare, în proiectele deja demarate sau pe care intenţionezi să le implementezi în perioada următoare.

Conjuncţia Lunii cu Saturn se formează în casa filozofiei de viaţă, a studiilor, călătoriilor şi a interacţiunii cu instituţiile statului. S-ar putea să ai parte de unele piedici azi în ceea ce priveşte un examen, deplasare sau problemă birocratică. În a doua parte a zilei, Luna îşi face loc în casa carierei, semn că trebuie să acorzi mai multă atenţie sectorului profesional. Între tine şi superiori, există posibilitatea să se nască o stare de tensiune.

Conjuncţia Lunii cu Saturn se perfectează în casa relaţiilor şi a banilor din horoscopul tău general, indiciu cum că pot apărea probleme de comunicare cu privire la bani în raport cu partenerul şi/ sau cu cei cu care lucrezi. În a doua jumătate a zilei, Luna intră în casa filozofiei de viaţă, ceea ce te ajută să vezi din alte unghi diferenţele de opinie. Ai grijă însă la gândurile negative care riscă să-ţi dea târcoale.

Conjuncţia Lunii cu Saturn se manifestă în casa parteneriatelor din horoscopul tău solar, motiv pentru care s-ar putea ca atmosfera între tine şi cei cu care lucrezi sau partener să fie încărcată de dimineaţă. În a doua parte a zilei, Luna poposeşte în casa relaţiilor şi a banilor, semn că discuţiile purtate se referă şi la bani. Ele scot la iveală diferenţe de perspectivă cu privire la ei, poate chiar şi unele greşeli în gestionarea lor.

Conjuncţia Lunii cu Saturn se formează în casa muncii şi a sănătăţii din astrograma ta generală, semn că s-ar putea să nu stai prea bine cu energia şi cu randamentul de care dai dovadă. În a doua jumătate a zilei, Luna progresează în casa parteneriatelor, indiciu că atenţia ta ar trebui să se îndrepte asupra relaţiei de cuplu şi profesionale. La serviciu sau acasă, există posibilitatea ca raportul de forţe să nu fie egal.

Conjuncţia Lunii cu Saturn se perfectează în casa iubirii şi a copiilor din astrograma ta solară, indiciu cum că apar probleme de comunicare între tine şi partenerul de viaţă şi/ sau cei mici. În a doua parte a zilei, Luna tranzitează casa muncii şi a sănătăţii, semn că ziua ar putea deveni stresantă la locul de muncă. Poate că volumul tău de muncă se măreşte din cauza unor urgenţe sau apar unele situaţii mai complicate.

Conjuncţia Lunii cu Saturn se formează în casa familiei din horoscopul tău general, motiv pentru care s-ar putea să nu îţi fie uşor să comunici cu cei dragi în prima parte a zilei. Apoi, Luna trece în casa iubirii şi a copiilor, ceea ce îţi atrage atenţia asupra persoanei iubite şi/ sau a copiilor exclusiv. Momente de tensiune s-ar putea naşte şi în raport cu aceştia, posibil din cauza unei incompatibilităţi între tine şi ei.

Conjuncţia Lunii cu Saturn se perfectează în casa comunicării din horoscopul tău solar, ceea ce ţi-ar putea imprima un oarecare trac în raport cu unii interlocutori. În a doua parte a zilei, Luna poposeşte în casa familiei, semn că probleme de comunicare pot apărea şi în raport cu cei dragi. Cel mai probabil, este vorba de o chestiune de ordin casnic, domestic sau locativ care scoate în evidenţă diferenţe de viziune şi/ sau personalitate mari.

Conjuncţia Lunii cu Saturn ocupă casa banilor din astrograma ta generală, indiciu cum că ai putea sesiza unele lipsuri financiare astăzi. În a doua parte a zilei, Luna intră în casa comunicării, ceea ce ar putea anunţa unele probleme de comunicare în raport cu anumite privinţe. Acestea s-ar putea să vizeze unii colegi de serviciu, cu care îţi este greu să ajungi la un consens. Oferă şi cere explicaţii pentru a evita astfel de situaţii.

Conjuncţia Lunii cu Saturn se formează în semnul naşterii tale, indiciu cum că ar putea apărea de dimineaţă situaţii în care te simţi stingherit(ă) sau nu te poţi exprima liber. În a doua jumătate a zilei, Luna poposeşte în casa banilor, semn că trebuie să acorzi mai multă atenţie sectorului financiar. Încearcă să ai grijă la cheltuieli după-amiază pentru că există riscul să mergi prea departe cu ele, să intri în bugetul destinat săptămânii viitoare.

Conjuncţia Lunii cu Saturn se perfectează în casa subconştientului din astrograma ta solară, semn că apar de dimineaţă tot felul de gânduri care nu îţi dau pace. În a doua parte a zilei, Luna intră în semnul naşterii tale, indiciu că s-ar putea să nu prea fii în apele tale. Acest lucru s-ar putea să se datoreze şi faptului că riscă să apară unele neînţelegeri cu familia, datorate cel mai probabil diferenţelor de viziune/ personalitate.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Sunt vaccinurile ARNm COVID sigure? A apărut Studiul "Evenimente adverse grave de interes special în urma vaccinării ARNm în studiile randomizate"

_ 2 Citate de la Henry Ford și PT Barnum despre bani

_ McDonald's lansează burger McPlant în Australia: De unde să cumpăr Maccas vegan

_ Durează doar 1 lună pentru a vindeca problemele cardiace? Un studiu de la Harvard confirmă existența meridianului pericardului

_ Omul de ştiinţă rus arestat zilele trecute sub suspiciunea de trădare de ţară a murit

_ Supreme Court Security Chief Sparks War of Words Over Police Protection of Justices

_ Jabeur îl respinge pe Mertens pentru a ajunge la Wimbledon

_ Sienna Miller face pachete pe PDA cu iubitul ei Oli Green la Wimbledon

_ [Premierarea 7/04 la 1PM ET] DoD va elibera peste 700 de piloți pentru încălcarea mandatelor de vaccinare pe fondul penuriei de pilot | Faptele contează

Rusia impune restricții țărilor care cumpără grâu și ulei de floarea soarelui: Rusia va exporta de acum ănainte,cereale către alte națiuni doar în schimbul rublelor.

_ Mii de firme se luptă să angajeze personal scrie RUTH SUNDERLAND

_ UPDATE: Ricky Martin a lovit cu ordin de restricție pentru abuz domestic...

_ Benji Marshall îl susține pe Tim Sheens pentru a-l face pe SHOCK să revină la antrenor și să preia controlul Tigers care se luptă

_ Madonna își amintește că poliția a amenințat-o „că o arestează” în turneul ei Blonde Ambition din 1990

_ Elliot Page marchează un reper cu fotografia de pașaport: „N-am crezut niciodată că mi-ar plăcea o fotografie de pașaport”

_ Strictly se pregătește să revină în emblematica sală de bal Blackpool Tower pentru prima dată în trei ani

_ Kim Kardashian mocnește într-o ședință foto retro pentru campania SKIMS: „Pregătește-te pentru Metallic Swim”

_ Westworld Sezonul 4 Episodul 2 Recapitulare: Teddy Flood devine cel mai recent personaj care a revenit

_ Provocarea părului rezistent la apă Color Wow's Dream Coat pe TikTok

_ Lola Sheen, fiica lui Charlie Sheen și Denise Richards, face magazine în Calabasas la câteva zile după accidentul de mașină

_ Dependență în spirală, boli psihotice, spitale care se confruntă cu potop de otrăviri...

_ Hamilton salută publicul de acasă și echipa Mercedes

_ Grupul emblematic de copii The Wiggles a ajuns pe coperta revistei Rolling Stone

_ Negru agresat...

_ Kremlinul cucerește orașul esențial din estul...

_ Oficialul de top Biden spune că inversarea lui Roe nu �va dura mult� pentru că �aceasta nu este America�

_ Jennifer Lopez și Ben Affleck merg braț în braț la Melrose Trading Post în weekendul din 4 iulie

_ Olivia Jade își arată corpul de bikini în timp ce se află pe o barcă cu sora Bella și Patrick Schwarzenegger

_ Astăzi, gazda de completare Sarah Abo îl clătește pe Karl Stefanovic pentru că este bătrân

_ Tsitsipas și Kyrgios, ambii amendați după o ciocnire aprinsă de la Wimbledon

_ „Minions” stăpânesc teatrele N.americane în weekendul de 4 iulie

_ Acești americani au părăsit SUA spre Mexic...

_ Starul „Fermierul vrea o soție”, Hayley Love, ia o lovitură sălbatică asupra zvonurilor de tată Will Dwyer

_ UPDATE: Cumpărătorii fug pentru vieți după ce ucigașul de la Copenhaga a deschis focul...

_ Hailey Bieber prezintă o piele impecabilă într-o nouă reclamă pentru marca ei de îngrijire a pielii Rhode Skin

_ Wimbledon: tatăl lui Nick Kyrgios îi lovește pe oficiali pentru că nu l-au aruncat pe Stefanos Tsitsipas din meci

_ Soimul a aterizat: frânare în aer pentru a acorda prioritate siguranței în detrimentul energiei sau vitezei

_ Olivia Rodrigo are o ținută punk șic în timp ce cântă pentru fanii Manchester

_ France-based British theatre legend Peter Brook dies aged 97: source

_ JPMORGAN prezice petrol de 380 de dolari pentru reducerea producției ruse în cel mai rău caz...

_ Juventus „se gândește la o lovitură de vară pentru fundașul Arsenal Gabriel Magalhaes”

_ Profesorul de breakdance al lui Michael Jackson, Bruno „Pop N Taco” Falcon, a murit la vârsta de 58 de ani, din cauze naturale

_ Thor: Love and Thunder: Chris Hemsworth se alătură TikTok; câștigă 600.000 de urmăritori în două zile

_ Tyra Banks are un aspect confortabil și casual în transpirație pentru o mușcătură rapidă cu un prieten din Los Angeles

_ Alan Fletcher, de la vecini, spune că distribuția și-a găsit scenele finale dificile, deoarece săpunul este eliminat după 37 de ani.

_ Femeia din Texas trebuie să părăsească statul pentru a pune capăt unei sarcini periculoase...

_ Karlie Kloss uimește în cămașă șic cu glugă în timp ce își face apariția la spectacolul Azzedine Alaia în timpul PFW

_ Pe măsură ce supermarketurile încep să sfătuiască cumpărătorii să „folosească nasul”, SARAH RAINEY pune metoda la încercare

_ MasterChef Australia: promoția Channel 10 oferă indicii majore despre cine câștigă

SUA. Curtea Supremă și-a urmat hotărârea sa de referință din 23 iunie, care a recunoscut pentru prima dată dreptul constituțional de a purta arme de foc în public pentru autoapărare, emitând o serie de alte hotărâri.

_ McLaughlin din Noua Zeelandă câștigă titlul IndyCar Mid-Ohio

_ Activiștii pentru climă organizează un protest la Marele Premiu al Marii Britanii

_ Grupul mânuind steaguri naționaliste albe marșează pe drumul libertății din Boston...

_ Furious Pat Cash îl acuză pe Nick Kyrgios de „înșelăciune, manipulare și abuz” la Wimbledon

_ Kendall Jenner își lasă corpul să vorbească cu o fotografie doar cu trunchi, concentrându-se pe abdomenul ei tonifiat

_ Khloe Kardashian o transmite pe Barbie interioră în timp ce ea pozează în timp ce își sărbătorește cea de-a 38-a aniversare

_ Sinner îl uimește pe Alcaraz ajungând în primul sfert de finală de la Wimbledon

_ Împușcarea în centrul comercial din Copenhaga a făcut mai mulți morți și răniți

_ GALLUP SHOCK: DOAR 38% MÂNDRI CĂ SUNT AMERICA

_ Nu vă deranjează decalajul de 52 de ani: BRIAN VINER recenzează The Railway Children Return


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 528, afisate in 9 pagini.



ieri 20:52 _ TK