![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Camera Deputaţilor: Moment de reculegere în memoria fostului parlamentar Şerban Valeca![]() Camera Deputaţilor: Moment de reculegere în memoria fostului parlamentar Şerban ValecaDeputaţii au ţinut, luni, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, un moment de reculegere în memoria fostului parlamentar Şerban Valeca, la solicitarea preşedintelui de şedinţă, social-democratul Daniel Suciu. "Stimaţi colegi, vreau să-mi fac o datorie de onoare, cred că şi în numele dumneavoastră, să cinstim în câteva secunde memoria unui fost deja coleg de-al nostru, senatorul Şerban Valeca, fost ministru, care ieri a trecut în nefiinţă. Vă rog să păstrăm un moment de reculegere", a declarat Daniel Suciu, potrivit Agerpres.ro. Citește și: UPDATE / Doliu în PSD: Șerban Valeca, fost ministru în Guvernul Năstase și Grindeanu, a murit în această dimineață Fostul parlamentar PSD şi ministru al Cercetării, fost preşedinte al PSD Argeş, profesorul Şerban Valeca, a încetat din viaţă în dimineaţa zilei de 15 mai 2022, potrivit unui mesaj postat pe contul de Facebook al PSD Argeş. Şerban Constantin Valeca s-a născut la 23 iunie 1956, la Bucureşti. A absolvit Universitatea Politehnica din Bucureşti (1981); doctor în Ştiinţe inginereşti. A absolvit cursul "Inginerie şi Tehnologii Nucleare" sub egida Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică Viena (1992) şi cursul "Management pentru Centrale Nucleare" - Japonia (1996), potrivit http://www.cdep.ro/. Citește și: Senatorii au ţinut, în plen, un moment de reculegere în memoria lui Şerban Valeca .
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:21
_ Păstrarea energiei în cameră
ieri 22:12
_ Insula Iubirii: Casa Amor s-a întors!
ieri 21:32
_ LOVE ISLAND 2022 ZIUA 26 LIVE
ieri 14:02
_ Restricțiile Covid încă sunt pe carduri?
ieri 12:37
_ Reece Hawkins și London Goheen au SPLIT?
ieri 11:02
_ Curs valutar, 1 iulie
ieri 08:21
_ BVB a deschis pe verde şedinţa de vineri
ieri 08:02
_ Poți adulmeca răspunsul?
ieri 05:11
_ Sărbătorile zilei de 1 iulie
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu