O carte pe zi: „Conversatie la Princeton cu Rubén Gallo” de Mario Vargas Llosa

„Faptul că am ţinut acest curs la Princeton, împreună cu prietenul meu Rubén Gallo, a fost o plăcere cu totul deosebită. Tema era constituită de propriile mele romane, mai cu seamă acelea care aveau un fundament istoric şi un conţinut politic. Eu vorbeam în calitate de autor şi el de critic.”

„Conversaţie la Princeton”, cea mai recentă carte a Premiului Nobel peruan, Mario Vargas Llosa, apărută în 2017, cuprinde dialogurile scriitorului susţinute în această universitate cu grupul de studenţi din cadrul cursului Literatură şi Politică, pe care Llosa l-a predat un semestru în 2015.

Moderatorul acestei dezbateri, academicianul Rubén Gallo, conduce discuţiile, pune întrebări, aduce informaţii şi îi motivează pe participanţi să-şi exprime opiniile.

Cursul s-a axat pe analiza a cinci dintre operele fundamentale ale celebrului prozator (romanele Conversaţie la Catedrală, Istoria lui Mayta, Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, Sărbătoarea Ţapului şi volumul de memorii Peştele în apă), dar structura cărţii este substanţial îmbogăţită prin prezentarea unei problematici mult mai bogate: funcţia literaturii şi în special a romanului, teoriile literare, critica literară, relaţia între jurnalism şi literatură, între istorie şi literatură, între literatură şi politică, libertatea de expresie, terorismul, oferind o abordare pertinentă a actualităţii în lume.

Cursul la Princeton a avut loc în 2010, când Mario Vargas Llosa a primit Premiul Noble pentru literatură şi ca atare se referă, inevitabil, şi la acel moment, chiar în relatarea premiatului:

„Închipuieşte-ţi, mi-a spus. Cei de la Academia Suedeză au sunat înainte de şase dimineaţa.Eu stăteam şi citeam pe canapea. Patricia a răspuns şi s-a făcut palidă înainte să-mi dea telefonul. M-am speriat tare de tot văzând-o şi primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost: o moarte în familie. Am luat receptorul şi un domn foarte politicos mi-a spus că este de la Academia Suedeză, că îmi dăduseră Premiul Nobel şi că în cinci minute vor da publicităţii ştirea. Mi-a mai spus că, dacă vreau să vorbesc cu cineva, s-o fac chiar atunci, pentru că după n-o să mai pot. Am închis şi am rămas pe gânduri, aici pe canapea, cugetând la ce înseamnă asta. Şi, după cinci minute, aşa cum mă prevenise, a început uraganul. Nu apucasem să vorbesc cu nimeni“.

Uraganul însemna că trecea o zi fără să apară ziarişti din toată lumea care intrau, ca la ei acasă, în campusul Universităţii şi chiar şi în sălile de curs unde Mario îşi ţinea seminarul. Pe lângă vizitatorii oportuni, telefoanele de la birou nu încetau să sune, şi nici faxul să scoată pagini una după alta. Poştaşul de la Universitate a fost nevoit să-şi facă rost de un cărucior de la supermarket, ca să livreze kilogramele de scrisori şi de pachete ce soseau zilnic.

Conversaţie la Princeton consemnează acest curs în dialog şi surprinde cele trei perspective complementare care coexistau în sala de curs: cea a lui Vargas Llosa, care dezvăluie procesul creativ din culisele romanelor sale; cea a lui Rubén Gallo, care analizează impactul şi interpretările romanelor după publicare; şi cea a studenţilor, ale căror reflecţii şi întrebări dau glas răspunsurilor a milioane de cititori ai lui Vargas Llosa.

Mario Vargas Llosa - Conversatie la Princeton cu Rubén Gallo. Traducere din limba spaniolă şi note de Tudora Şandru Mehedinţi. Editura Humanitas, colecţia Raftul Denisei. 271 pag.

(Fluierul)