10:27
Comentarii Adauga Comentariu

_ Anca Dragu, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei face turul instituţii financiare din România

Anca Dragu, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei face turul instituţii financiare din România

Anca Dragu, noul guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei a început să facă oficial turul instituţiilor financiare din România pentru schimb de experienţă în realizare reformelor pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova, anunţă Ziarul Financiar.

Anca Dragu, fost Ministru de Finanţe în guvernul Cioloş şi preşedinte al Senatului în guvernare PNL-USR s-a întâlnit cu Mugur Isărescu la BNR, iar apoi cu Alexandru Petrescu, noul preşedinte al ASF.

Numirea Ancăi Dragu în funcţia de guvernator a Băncii Naţionala a Moldovei a fost o surpriză. În România, ea şi-a început carierea la mijlocul anilor ‘90 la BNR, apoi a lucrat la biroul de la Bucureşti al FMI, iar ulterior la Comisia Europeană.

Primele discuţii au avut loc la Banca Naţională a Românei (BNR) cu guvernatorul Mugur Isărescu şi cu echipa de proiect Twinning din cadrul băncii centrale de la Bucureşti.

Cei doi guvernatori au apreciat colaborarea fructuoasă în cadrul proiectului Twinning. De asemenea, aceştia şi-au exprimat determinarea de a consolida cooperarea bilaterală şi de a desfăşura mai multe proiecte comune în realizarea reformelor necesare pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova.

Conducerea BNR a reiterat deschiderea şi disponibilitatea de a susţine banca centrală din Republica Moldova în diverse domenii prin intermediul schimbului de experienţă şi prin asistenţa tehnică în scopul alinierii cadrului de reglementare şi supraveghere financiară la standardele Uniunii Europene”, a menţionat Banca Naţională a Moldovei (BNM).

La ASF discuţiile s-au axat pe aspecte ce privesc piaţa asigurărilor având în vedere că Banca Naţională a Moldovei a preluat de la jumătatea anului trecut atribuţii privind sectorul asigurărilor.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară îşi propune să preia rolul de agregator al sprijinului pentru Banca Naţională a Moldovei pe tot spectrul comun din aria pieţei financiare non-bancare, mai ales în contextul obiectivului Republicii Moldova de aderare la UE. Am convenit consolidarea colaborării dintre cele două instituţii pentru dezvoltarea de noi proiecte, într-un ritm intensificat şi susţinem extinderea portofoliului relaţional şi de asistenţă pentru BNM”, a declarat Alexandru Petrescu, Preşedintele ASF.

Totodată, o altă temă de discuţie a fost legată de stadiul implementării Proiectului Twinning „Consolidarea supravegherii, guvernanţei corporative şi gestionării riscurilor în sectorul financiar”, implementat în Republica Moldova cu sprijinul Uniunii Europene. Acest program vizează dezvoltarea capacităţilor instituţiilor de supraveghere (BNM şi Comisia Naţională a Pieţei Financiare) din ţara vecină, urmând cele mai bune practici din UE pentru a asigura un nivel înalt de stabilitate a sectorului financiar în beneficiul cetăţenilor şi al companiilor.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Alexandru Pânişoară (PER): Sistemul de termoficare al Bucureştiului trebuie descentralizat şi trebuie implementate soluţii verzi

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Mircea Geoană: Republica Moldova ar putea intra în UE până în 2030

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Alertă de securitate în România: un nou tip de fraudă se răspândește rapid

_ Femeie grav rănită după ce a fost atacată de câinele ei de talie mare, în curtea casei

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Fiica unul stomatolog din București a fost agresată sexual în timp ce alerga prin Timișoara: Atacul s-a petrecut lângă o secție de poliție

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Lucrător IT „care și-a ucis șeful milionar și soțul ei otrăvindu-i cu fentanil” a spus poliției că este predispusă la supradoze.

_ Madonna îl îmbrățișează pe iubitul fără cămașă, Akeem Morris, în vârstă de 28 de ani, și se zvârcește în lenjerie intimă în timp ce își aniversează 66 de ani

_ Mandate de cinci ani pentru aleşii locali, propunere legislativă depusă în Parlament

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

_ Cei mai în vârstă gemeni siamezi, Lori şi George Schappell, s-au stins la vârsta de 62 de ani

_ 'Era un bărbat de doamne!' Cum era cu adevărat vedeta Baby Reindeer

_ Fotbalul poate fi crud, a afirmat selecţionerul Africii de Sud după eliminarea de la Cupa Africii pe Naţiuni

_ Cum valurile și amestecul determină sistemele de revărsare de coastă

_ Inter Milano, ţinută în şah pe teren propriu de Napoli (1-1), în Serie A

_ Nu, acest videoclip nu arată că moscheile sunt distruse în China

_ De ce sunt atât de mulți americani care nu își pot găsi un loc de muncă chiar dacă sunt disperați să fie angajați?

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ SUA redislocă arme nucleare în Marea Britanie după retragerea din 2008

_ Informații surprinzătoare despre fluxurile de resturi de pe Marte

_ Noua metodă de înșelătorie! STB denunță un fake-news

Un nou sondaj: Simion pe primul loc, Ponta pe doi. Sondaj Verifield comandat de Nicușor Dan.

_ Progrese în tranziția de fază topologică în rețelele organometalice

Luptătorul din Arenă

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ Am păzit unii dintre cei mai cunoscuți prizonieri ai Marii Britanii - de aceea este GREȘIT să-l țin pe „Hannibal Canibalul” Robert Maudsley închis într-o temniță de sticlă

_ Spectroscopia Operando oferă o fereastră asupra oxidării apei

_ De ce americanii nu văd o economie puternică

_ HORROR: Un american și frați australieni uciși �n timpul unei călătorii de surf �n Mexic, hoții �și aruncă trupurile �ntr-o f�nt�nă ad�ncă de 50 de picioare

_ A început Carnavalul de la Veneţia, cu o tematică dedicată lui Marco Polo

_ Creșterea toleranței la căldură la gazonul de sezon rece

_ WOW! Joe Biden este �ntr-o formă at�t de proastă �nc�t primarul Los Angeles-ului, Karen Bass, intervine și răspunde la �ntrebări �n numele său (VIDEO)

_ Primul genom complet al unui șarpe ajută la înțelegerea istoriei sale evolutive

_ Biden spune că japonezii vor fi primul non-american pe lună

_ UE îşi propune să lanseze o misiune navală în Marea Roşie până la jumătatea lunii februarie

_ Creșterea trișorilor microbieni în medii limitate de fier: Studiul dezvăluie istoria lor evolutivă

_ Programele de transformare au şanse de reuşită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman

_ Supărare mare - se anunța o lansare cu scântei a candidaților USR

_ Gigi Becali se teme de Ion Ţiriac! Nu mai are nicio şansă în faţa magnatului. Îi va lua faţa imediat

_ Politica de predare a cuțitului zombi de la Labor, care oferea compensații pentru lamele avea „defecte uriașe” și putea costa până la 1,1 MILIOANE de lire sterline

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Ciucă, replică pentru Ciolacu după ce premierul a ironizat județul condus de Gheorghe Flutur: PNL a arătat că este partidul cu cei mai eficienţi aleși locali

_ Urmăriți: KJP �ncearcă să-l �nchidă pe Peter Doocy de la Fox pentru că l-a �ntrebat de ce Biden vorbește cu oamenii morți

_ Gavin Newsom spune că democrații trebuie să fie îngrijorați de candidații terților în 2024 (VIDEO)

_ Papa Francisc va vizita câteva țări din Asia

_ Suferă de accident vascular cerebral, 43 de ani, s-a trezit din comă de cinci săptămâni la terapie intensivă și a constatat că fusese evacuată din casă și toate bunurile i-au fost aruncate.

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușește într-un val de căldură extrem

_ Cele mai frumoase mesaje de „la mulţi ani” de Sfântul Gheorghe. Ce nume sărbătoresc ziua onomastică, pe 23 aprilie

_ De ce programe de slăbit foarte utile în cazul unora, eșuează lamentabil la alții?

_ Iarna continuă să le dea bătăi de cap șoferilor: Se circulă în condiții dificile pe mai multe drumuri din 7 județe

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Video | Accident teribil în Constanța. Sunt doi morți

_ Bucătarul celebru Thomas Straker dezvăluie că Rolex-ul său a fost furat în timpul unei sesiuni de exerciții în aer liber: „Hotul este al naibii de groaznic”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111

Nr. de articole la aceasta sectiune: 6638, afisate in 111 pagini.