00:17
Comentarii Adauga Comentariu

Partidele cu 3 membri apar ca ciupercile dupa ploaie. Se reînfiinţează Partidul Comunist Român. Legionarii vor fi scosi in afara Legii.



Noile prevederi legale le permit românilor să-şi infiinţeze partide cu doar trei membri. A trecut o lună de la schimbarea legii partidelor politice, timp în care au fost depuse în instanţă actele pentru înfiinţarea a şapte partide.

Printre partidele în proces de înfiinţare este şi Partidul Comunist Român. Preşedintele Constantin Rotaru a depus la Tribunal lista fondatorilor, trei la număr, cum prevede actuala lege. El crede, însă, că va avea în curând sute de mii de susţinători, pentru că a fost votat la Preşedinţie, toamna trecută, de 29.000 de oameni. Rotaru vrea să refacă PCR încă din 2010, doar că abia acum îndeplineşte condiţiile cerute de lege.

„Justiţia din România nu a făcut altceva 25 de ani decât să nu dea posibilitatea creării Partidului Comunist Român. Dacă noi reuşim, aş putea spune că salvăm democraţia în România”, a spus Constantin Rotaru, potrivit Digi24.

Constantin Rotaru a fost deputat timp de patru ani, din partea Partidului Socialist al Muncii. După ce a trecut prin mai multe schimbări, formaţiunea a devenit Partidul Alternativa Socialistă, care l-a şi propus pe Constantin Rotaru drept candidat la preşedinţie.

De noua lege a profitat şi Monica Macovei, care a depus la Tribunal actele pentru înfiinţarea Partidului M10. Certat cu Daniel Constantin, şi Dan Voiculescu îşi face partid nou, prin intermediari: Partidul Puterii Umaniste - Social Liberal (PPU-SL). Urmează să mai apară pe scena politică: Partidul pentru Argeş şi Muscel, Partidul Ecologist Socialist Român precum şi Partidul pentru Dezvoltare şi Progres Social.

In luna care a trecut de la promulgarea noii legi a partidelor, nu mai puţin de şapte grupări vor să se transforme în formaţiuni politice. Urmează să apară, astfel, pe scena politică, Partidul pentru Argeş şi Muscel, Partidul Ecologist Socialist Român precum şi Partidul pentru Dezvoltare şi Progres Social

Singurele formatiuni care vor fi scoase in afara legii sunt cele legionare. Proiectul de declarare a legionarilor ca fascisti si scoaterea lor in afara legii a fost aprobat de Comisia Juridica din Parlament si va fi votat in curand in Camera Deputatilor.

Ce se urmareste prin legiferarea Partidelor cu 3 Membri

Alaturi de noile propuneri de regionalizare a Romaniei, partidele cu 3 membri sunt inca un pas spre regionalizarea si atomizarea fortata a tarii care va duce la DESTRAMAREA Romaniei.

Vor aparea zeci de partide regionale cu 3 membri care se vor opune centrului si certurile intre regiuni si centru se vor permanentiza. Partidele regionale cu zero influenta la centru dar care vor deveni puternice regional, vor cere tot mai multa autonomie pentru regiuni. Partidul Dobrogenilor, de exemplu, va milita pentru o autonomie sporita a Dobrogei ca sa nu mai vorbim de ce se va intampla in Secuime unde maghiarizarea fortata si ignorarea completa a autoritatilor centrale romanesti se vor accentua.

Legiferarea Partidelor cu 3 membri, masura initiata de organizatiile finantate de Soros: atat de cele neoliberal-ecologiste (Macovei, Pipiddi, Romania Curata, etc..) cat si de cele comunisto-ecologiste de extrema stanga (ONG-uri, neobolsevicii din Universitatile de Stat etc...), este o masura bine gandita a celor care vor sa puna Romania pe butuci.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Polonia/alegeri: Conservatorii naționaliști, pe primul loc (sondaj la ieșirea de la urne)

Ungaria: Premierul Orban i-a felicitat pe aliații naționaliști polonezi pentru victoria în alegeri

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Partidul lui Viktor Orban pierde, conform rezultatelor parțiale, alegerile la primăria capitalei Budapesta

Ce înseamnă când copilul se uită printre picioare! SUPERSTIȚII despre bebeluși și sarcină

Exit polluri: Kais Saied, un profesor de drept, conservator, va fi noul președinte al Tunisiei

Băiatul lui Teia Sponte, PRIMA DECLARAŢIE despre RELAŢIA cu Simona Halep

EMINESCU 169 DE ANI DE LA NAŞTERE. Mihai Eminescu despre Biserica Ortodoxă Română: „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională"

Crina Matei, despre viaţă. "În fiecare zi duc lupta asta cu mine"

Gigi Becali își bagă fetele în afaceri. Theodora Becali a primit 50% dintr-o companie care trebuie să primească despăgubiri de 71 de milioane de euro de la ANRP

Adevărul despre vitejia românilor. Ce spuneau străinii de acum 500 de ani despre curajul strămoșilor noștri pe câmpul de luptă

Un TIR încărcat cu ciocolată a ars complet după ce a lovit un stâlp de electricitate, o țeavă de gaz, apoi s-a oprit în curtea unei case/ Localnicii din Nadeș, fără energie electrică | FOTO

Eugen Teodorovici, după incidentul cu o jurnalistă, susține că i-a prezentat personal scuze

Cumpănașu aruncă BOMBA. Un fost șef al SRI, actual ambasador în SUA, "mi-a cerut să nu candidez"

Partidul Dreptate și Justiție din Polonia s-a situat pe primul loc la alegerile parlamentare, arată rezultatele Exit-poll

Tunisia: Juristul Kais Saied, ales președinte cu peste 75%, potrivit televiziunii naționale

Mizerie umană gravă a federalistei UE. Cutremurul de la L'Aquila. UE solicită restituirea impozitelor şi taxelor de care victimele cutremurului din Aquilla au fost scutite de statul italian. UE: "Acestea sunt Ajutorul de Stat"

DJ Harra, SELFIE NUD în cadă. A ÎNCINS Facebook-ul

VIDEO Ce pățește un aligator neinspirat care atacă un țipar electric

Cuvântarea lui Donald Trump în Varșovia. Donald Trump: "Împreună, să luptăm toți ca și polonezii - pentru Familie, pentru Libertate, pentru Țară și pentru Dumnezeu."

Putin, într-un context prielnic: Nu Trump este de vină pentru faptul că relațiile ruso-americane nu s-au îmbunătățit

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

Mașină de poliție, filmată în timp ce face o manevră interzisă într-o intersecție

Cum făceau brânza vechii Daci. "O lingură de păstorit" - Film Etnografic - Coșbuc 1918.

Viagra din plante? Află ce trebuie să ştii despre acest remediu

Principesa Margareta, discurs critic la Haga: Punctul-cheie este încetarea atitudinii de superioritate față de noile state membre/ Am făcut sacrificii nu pentru că am vrut să reducem costurile la roșii sau automobile

Băsescu, despre rețelele de trafic de persoane: Este o mare greșeală desființarea "Doi și-un sfert"

Ungaria/alegeri municipale: Partidul lui Orban, învins la Budapesta (rezultate parțiale)

Nervos că a băgat degeaba zeci de milioane de dolari în campania lui Hillary Clinton, SOROS a plătit un studiu ca să afle de ce muncitorii albi din America l-au votat pe Donald Trump președinte. Iată ce-a aflat....

Cum unul dintre statele americane duce greul luptei de a renunța la Obamacare

Apare Armata Progresistă a UE care va dizolva Armatele Naționale. Iohannis printre semnatari deşi e Neconstituțional ce face. Peste 20 de state membre ale UE vor semna, săptămâna viitoare, un pact pentru crearea armatei UE - presă

Ana Maria Mocanu, GOALĂ la duş. Imagini de infarct FOTO XXX

Cum își pierd fetele din Malawi virginitatea. Straniul ritual de împerechere care presupune plata unui bărbat în vârstă pentru sex

Ce le făcea Maria Tereza bărbaţilor cu care făcea amor. "Trăgea de o manetă şi..."

Vuvuzeaua Ponta se miră şi el cât de uşor au fost înlăturate Dronele Sistemului a cărui Vuvuzea este. Ponta: "Este evident pentru absolut toată lumea că în țara noastră nu mai există Guvernul României, ci doar Guvernul lui Dragnea și al Teldrum"

Artistă celebră de la noi, în topul celor mai bune starlete PORNO din lume FOTO

Dana Criminala, MĂRTURISIRI INTIME. Declaraţii-şoc despre despărţirea de Leo de la Strehaia

MANIPULAREA PRIN SEX. IMAGINI EXPLICITE! Mădălina GHENEA, GOALĂ PUȘCĂ în SCENE de SEX SĂLBATIC in serialul "Familia Borgia - Adevar si Frica" | VIDEO 18+

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Andra Gogan, scene vulgare în faţa unor copii de 12 ani

Dolha alege dintre Arnold și Frank Zane, Lupescu dezvăluie "complotul" cu Lăcătuș, Bancu răspunde "pe dos" și Halep spune tot! Cele mai tari faze de la ProSport LIVE | VIDEO

Cazul Caracal. Diversiunea cu ADN-ul mitocondrial. Zeci de persoane din zona Caracal ar putea foarte bine să aibă ACELAȘI ADN-Mitocondrial. Fluierul.ro vă prezintă lipsa de relevanță a ADN-ul mitocondrial în procesele din SUA

Maria Dinulescu, sex sub duş în noul film! Cum arată vedeta dezbrăcată FOTO

Gimnastică artistică: Americanca Simone Biles și-a adjudecat a 24-a medalie la Campionatele Mondiale

100 de ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu. EPOCA DE AUR chiar a fost chiar de aur în opinia celor mai mulți români. SONDAJ: 40% dintre români consideră că Epoca Ceaușescu a fost cea mai bună din istoria României.

Atletism: Maratonul Internațional București, câștigat de kenyanul Hosea Kipkemboi, cu record de cursă

Adevărul gol-goluț despre pozele nud ale Danei Rogoz: «Soțul meu m-a pozat dezbrăcată»

Tenis: Marius Copil, în ultimul tur al calificărilor la Antwerp (ATP)

CFR Marfă aproape de faliment. Mecanicii de locomotivă pichetează joi Ministerul Transporturilor. Mecanicii acuză Guvernul PSD+ALDE de "împingerea operatorului naţional de transport feroviar de marfă către faliment sau, mai grav, către dizolvare"

NE FEDERALIZĂM ARMATA, CEREM PARLAMENTULUI SĂ INTERVINĂ. Despre ARMATA LUI JUNCKER. Citiți şi vă minunați la ce A ADERAT IOHANNIS şi ÎN CE CHESTIE A BĂGAT ROMÂNIA fără să vorbească cu NIMENI DIN ROMÂNIA de parcă e singur în țară.

Criza din Siria: Kurzii anunță că păzirea deținuților ISIS "nu mai este o prioritate". Turcia continuă ofensiva militară

Noi imagini cu premierul demis Viorica Dăncilă la nunta din Maramureș. Candidata PSD, surprinsă când joacă "învârtita" - VIDEO

Scandalul demisiei lui Alexandrescu şi numirea lui Şuteu ne arată că Rețeaua Soros a a ajuns să controleze Cultura în România. Pippidi şi rețeaua au urlat, Cioloş s-a executat, Iohannis a mârâit dar a aprobat.

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Noul star sexy al televiziunilor din Albania. Prezintă topless ştirile VIDEO

"Certificatele verzi și de poluare" soroșisto-progresiste FALIMENTEAZĂ Mineritul Românesc și au băgat adânc pe pierdere Complexul Energetic Oltenia, ultimul mare complex minier din România

Cluj: Locomotiva unui tren personal a luat foc; pasagerii s-au autoevacuat în siguranță

ŞtiriPeSurse.ro "Afaceristul cu care se consultă Klaus Iohannis, iubitul unei liberale, anunță: 400.000 de bugetari vor fi CONCEDIAȚI, în 2020, iar Județele vor dispărea..."

Dimineața era un criminal olandez , seara e alt criminal olandez....CARE E ADEVĂRUL?...Mai mult, seara s-a anunțat că criminalul "de seară" s-a și sinucis ..desigur pe mort nu l-a văzut nimeni. "CASE CLOSED".

Bancul de miercuri. Baba de 80 de ani


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 80, afisate in 2 pagini.



ieri 05:09 CITATUL ZILEI