16:03
Comentarii Adauga Comentariu

Tradiţii şi obiceiuri de RUSALII. Ce să faci în prima şi a doua zi

Oamenii ar trebui sa se fereasca de ele, altfel le pot provoca, iar consecintele raman pe viata, conform vorbelor din batrani. De aceea, au aparut tot felul de superstitii si obiceiuri de Rusalii menite sa-i protejeze pe oameni.

RUSALII. Inainte oamenii de la sate se fereau sa le rosteasca numele, astfel ca Iele a devenit cel mai popular cuvant la adresa lor si provine, de fapt, de la pronumele personal ele.

In traditie se spune ca persoanele care nu respecta sarbatoarea de Rusalii vor fi pedepsite de Iele. Miturile spun ca acestea fie le vor lua mintile, fie le vor lasa schilodite.

Citeşte şi RUSALII 2015: Ce drepturi au salariaţii care lucrează pe 31 mai şi 1 iunie?

În zilele de Rusalii este bine să nu dormi sub cerul liber sau să te duci la fântănă şi este bine ca noaptea să nu te prindă la răscruci de drumuri, la marginea pădurii, în munţi şi pe malul apelor pentru că există şanse mari să surprinzi dansul Ielelor, scrie divahair.ro.

RUSALII. Alte superstitii si obiceiuri de Rusalii spun ca nu este bine sa muncesti in aceasta perioada, pentru ca zanele se infurie pe cei ce nu le respecta si nu sarbatoresc aceasta ocazie.

Teama pe care au inspirat-o aceste fapturi in popor a luat forma unor superstitii si obiceiuri de Rusalii ce nu vor fi uitate prea curand de oameni, in special de catre cei care locuiesc in mediul rural.


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

KLAUS IOHANNIS 5 ANI DE MANDAT IMPOTRIVA ROMANILOR: A incalcat Constitutia acceptand relocarile fortate, a fost lobbistul bancilor si al multinationalelor straine, omul ONG-urilor lui SOROS, dusmanul Zilei Nationale si al Republicii Moldova

Pătraru: "Marele RAHAT pe care l-a făcut Iohannis în mijlocul Democrației" Ciutacu: " 'Ziariștii' chemați de Iohannis vor fi înaintați în grad de 1 Decembrie". S.R.Stănescu "A fost o Rușine și o Mascaradă. Conferințele lui Putin cu presa sunt mai pe bune"

Viorica Dăncilă afirmă că referendumul pe justiție trebuie implementat: Votul românilor trebuie respectat

Dăncilă: Klaus Iohannis nici de ministru nu ar fi bun. E un președinte scandalagiu

Starea de asediu, activată în Columbia în urma extinderii mișcării de protest împotriva președintelui Duque

Începe votul în diaspora pentru turul doi. Prima secție de votare deschisă, în Noua Zeelandă

Președintele sârb denunță actele de spionaj întreprinse de Rusia pe teritoriul Serbiei

Rusia interzice comercializarea dispozitivelor care nu sunt fabricate de companiile rusești

Polonia și Lituania resping viziunea franceză despre NATO

Liviu Dragnea: Daca PSD câștigă alegerile, vor trebui sa plătească toți: Iohannis pentru casele luate cu acte false, Cioloş pentru falsa chetă şi supraevaluarea de la Cumințenia Pământului şi ministrul Sănătății că nu a vrut să ieftinească medicamentele

Adam Schiff: Faptele lui Donald Trump privind Ucraina le depășesc pe cele ale fostului președinte Richard Nixon

Destituire: Faptele reproșate lui Trump sunt "mult mai grave" decât cele comise de Nixon

#Prezidențiale2019/Votul din diaspora a început; secția din Noua Zeelandă a fost deschisă

Președintele brazilian Bolsonaro și-a lansat propriul partid politic, după ce i-a părăsit pe social-liberali

CITATUL ZILEI

Statele Unite vor sancționa "abuzurile" Teheranului împotriva manifestanților

SUA: Trump a semnat un compromis bugetar pentru a evita închiderea activităților guvernului

Ucraina: Mii de manifestanți contra unei "capitulări" în fața Rusiei

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 noiembrie

Teheranul a început liberalizarea accesului la internet pentru iranieni, după cinci zile de sistare

HOROSCOP 22 noiembrie 2019: Zodiile care au parte astăzi de oportunități de nerefuzat în plan profesional

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 noiembrie

Donald Trump vrea să fie judecat în cadrul procedurii pentru demiterea sa de către Senatul american

Au trebuit să moară bebeluși ca să vedem nesimțirea lui Iohannis. Deşi de 14 zile avem zeci de bebeluși grav bolnavi dintre care trei au murit, Iohannis nu a binevoit nici măcar 5 minute să treacă să-i vadă. În schimb s-a întâlnit cu ONG-iştii lui Soros

Fostul consilier pentru Rusia al lui Trump infirmă ipoteza ingerințelor Ucrainei în alegerile prezidențiale din 2016

Monica Anisie vrea aproximativ 1% din PIB pentru Ministerul Educației la rectificarea bugetară

Expoziția ''MIES, un arhitect vizionar'' - vernisată vineri, la Modul Cărturești

#revolutions | La Congresul al XIV-lea al PCR, Ceaușescu a cerut anularea Pactului Ribbentrop-Molotov (Partea a III-a)

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Suceava: Trafic feroviar blocat la Iacobeni, după coliziunea a două autotrenuri

Trei posturi TV, sancționate pentru modul în care au difuzat înregistrările cu vocea Alexandrei Măceșanu

KOSEM: Cum arată Beren Saat, actriţa care o interpretează pe sultana KOSEM, în COSTUM DE BAIE FOTO

Nicolae Dică: Jucătorii de la naționala României și-au pierdut plăcerea de a juca fotbal

Baschet feminin: ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe continuă parcursul perfect în Liga Națională

Mii de persoane au protestat în capitala Ucrainei, cerând evitarea "capitulării" în fața Rusiei - FOTO

Trump: Iranul blochează internetul pentru a ascunde ''moartea și tragedia''

Cercetătorii au aflat cum trebuie mângâiată pisica

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Razboiul Ideologic pornit pe cenusa mortilor si a arsilor din Club "Colectiv". MAREA MANIPULARE. De ce Propaganda Sistemului si Ateii cheama Preotii? Ca sa inlature in ochii multimii "suspiciunile neintemeiate de satanism"

Persoanele cu dizabilități, protest față de OUG privind angajarea în Unități Protejate Autorizate

Meciul Simona Halep - Serena Williams, de la Australian Open, printre cele mai bune din 2019

Urs lovit de o mașină pe E60. Autoritățile anunță că este viu și a fost tranchilizat

Corneliu Vadim Tudor despre matrapazlâcurile lui Klaus Weiner Iohannis - VIDEO

Raluca Turcan: Niciun program de guvernare nu va genera o dezvoltare reală fără reducerea nivelului corupției

Ministrul de Externe Maghiar Péter Szijjartó "respinge insultele adresate Ungariei" de Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz. Ungaria, Slovacia, Polonia, Republica Cehă, Bulgaria și Macedonia summit pentru a opri imigrația

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Cum făceau brânza vechii Daci. "O lingură de păstorit" - Film Etnografic - Coșbuc 1918.

Cum a încercat un bărbat din India să obțină tratament de VIP pe aeroporturile lumii

Cutremurător. Iată cine este tânăra de 29 de ani care a murit în blocul din Timișoara unde s-a făcut deratizare

Rusia îndeamnă statele membre NATO să evite o cursă a înarmării în spațiul cosmic

TIR răsturnat pe calea ferată. Circulația feroviară între Moldova și Transilvania, blocată - FOTO

Mașină cuprinsă de flăcări pe un drum din Olt. Autoturismul a ars în totalitate - VIDEO

Gică Popescu: Nu știu dacă acum, dar Hagi va dori să antreneze naționala României

Nu se mai ascund: Alina Eremia, surprinsă când îi trimite un pupic lui Dorian Popa FOTO

Adrian Ghenie va expune 12 picturi noi și cinci colaje, la galeria Pace din New York

Incendiu generalizat în zona Pieței Dorobanți din municipiul Buzău; șase persoane, evacuate

Analiză îngrijorătoare: Scăderea leului se va resimți la raft la începutul anului 2020

Republica Moldova: Maia Sandu, iepurașul şcolit în America, denunta violentele, dar si guvernarea ilegitima, plus un avertisment despre confiscarea protestelor. Nimic însă despre demisia guvernului sau despre alegeri anticipate, parca e din Caragiale

Achimaș îi scoate "Țapi Ispășitori" pe Medicii din Argeș.după ce bebelușul adus astăzi la Marie Curie cu Sindrom Hemolitic Uremic a fost plimbat pe la 4 spitale.

Află care este legătura între cancer şi alimentaţia alcalină


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 630, afisate in 11 pagini.



ieri 06:23 CITATUL ZILEI