![]() Comentarii Adauga Comentariu _ A murit Iosif Lereter, primul fotbalist român cu 300 de meciuri pe prima scenă![]() A murit Iosif Lereter, primul fotbalist român cu 300 de meciuri pe prima scenă''Ne luăm rămas-bun de la unul din marii căpitani ai Utei, unul din marii eroi dintr-o Generaţie de Aur a Bătrânei Doamne: azi-noapte s-a stins Iosif Lereter, lider al vestiarului roş-alb în anii ultimelor două titluri'', se arată în comunicat. "Loli", cum i-au spus colegii de echipă, s-a născut pe 23 iulie 1933, la Oţelu Roşu, unde a şi început fotbalul, iar apoi s-a afirmat la Politehnica Timişoara, cu care a câştigat un prim trofeu, Cupa României. A venit la UTA pe când avea 36 de ani, contribuind formarea echipei care a câştigat două titluri, realizând "Momentul Feyenoord" din 1970 sau cu "Primăvara Europeană" de doi ani mai târziu. A jucat un meci pentru naţionala României, iar în 1971 a devenit primul fotbalist român cu 300 de meciuri pe prima scenă. Maestru Emerit al Sportului, Lereter a îmbrăcat tricoul Aradului până în 1972, când s-a retras. A antrenat mai târziu Constructorul Timişoara şi UMT, a fost preşedinte la Poli, profesând în acelaşi timp ca inginer în oraşul de pe Bega. În 1991 s-a mutat în Germania.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu