02:34
Comentarii Adauga Comentariu

Soluție tipică pentru spolierea românilor. Medicamentele fără rețetă, scumpite ca să acopere pierderile din ieftinirea celor fără rețetă

Din iunie, românii vor fi nevoiți să scoată din buzunar sume mai mari pentru a cumpăra medicamente precum ibuprofen, aspirină sau paracetamol. Avertismentul a fost făcut de farmaciști și de distribuitorii de medicamente, care atrag atenția că aceasta este singura soluție prin care pot acoperi pierderile generate de scăderea prețurilor la produsele compensate și gratuite, măsură care va intra în vigoare din luna iunie.

Concret, odată cu venirea verii toate medicamentele care se vând fără rețetă se vor scumpi. Pe de altă parte, de mai bine de două săptămâni, pacienții care au nevoie de medicamente pentru inimă sau pentru bolile imunologice se plâng că nu găsesc produsele necesare pentru a se trata. "Lipsesc produse din farmacii. Este normal, pentru că de când au aflat de ieftinirea medicamentelor ce se dau pe bază de rețetă farmaciștii și depozitele nu și-au mai făcut stocuri. Se mai găsesc produse în farmacii, dar pacientul este pus pe drumuri. Pierderile din contabilitate vor fi acoperite prin ridicarea prețurilor la medicamentele care se vând fără prescripție medicală", a explicat, pentru "Adevărul", Clara Popescu, vicepreședintele Colegiului Farmaciștilor din România (CFR).
 
"Nimeni nu are curajul să comande medicamente"

Oricum, aceste medicamente vor veni cu prețuri majorate chiar de la distribuitori. De altfel, și reprezentanții acestora au confirmat pentru "Adevărul" că farmaciile nu au făcut niciun fel de solicitări de produse în lunile aprilie și mai, astfel că s-au onorat strict comenzile ferme. Acesta este un alt motiv pentru care anumite medicamente compensate și gratuite lipsesc din farmacii.

"Ca distribuitor, ești obligat prin lege să ai un stoc de medicamente pentru a asigura necesarul. Lipsa de predictibilitate, faptul că nu s-a stabilit până zilele trecute o dată certă pentru intrarea în vigoare a noilor prețuri i-au făcut atât pe distribuitori, cât și pe producători și pe farmaciști să se teamă că vor fi puși în situația de a da faliment, asta în cazurile extreme", au arătat oficiali din rândul distribuitorilor de medicamente.

Potrivit acestora, în cele zece zile care au rămas până la intrarea în vigoare a noilor prețuri, distribuitorii se concentrează să scoată de pe stoc cât mai multe medicamente.

"Nimeni nu are curajul să comande produse. E un cerc vicios. Farmacistul rămâne cu ele pe stoc, distribuitorii rămân cu ele pe stoc, iar producătorii nu le aduc. Dacă exista acea predictibilitate, puteam face niște calcule. Fiecare încearcă să își limiteze pierderile", au precizat aceleași surse. În tot acest peisaj, marele perdant este, de fapt, pacientul român, pus în situația de a nu găsi medicamentele necesare. Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților (ANPP), spune că de două săptămâni, românii care au nevoie de medicamente ajung să se plimbe între farmacii, în speranța că pot obține molecula de pe rețetă.

MS: "Nu vor exista blocaje în piață"

Pe de altă parte, oficialii din Ministerul Sănătății susțin că problemele identificate de farmaciști și distribuitori nu au o bază reală, astfel că scăderea prețului la medicamente nu va crea un blocaj în piață.

"Îi obligăm pe distribuitori și pe producători să asigure stocurile pentru trei luni și să anunțe cu șase luni înainte dacă decid să iasă din piață, în așa fel încât să găsim alternative terapeutice. În ceea ce declarau toți la început și în ciuda amenințărilor, au depus noile prețuri. Toți vor fi nevoiți să respecte legea, cu atât mai mult cu cât avem legislație care să asigure stocurile necesare de medicamente", au explicat oficialii.

"Poate că cei cu anumite afecțiuni sau din anumite regiuni vor suferi însă de lipsa unor medicamente. În mod ideal, Guvernul ar fi lăsat o perioadă de tranziție în care farmaciile să își poată epuiza stocurile la prețurile actuale. Pe de altă parte, este în interesul producătorilor și al distribuitorilor să creeze o imagine de blocaje iminente și catastrofale pe piață și să câștige pacienții de partea lor, așa că trebuie să fim atenți să nu cădem în plasa speculațiilor fără o bază reală", a declarat și Nicolae Done, doctorand în politici de sănătate publică la Universitatea Johns Hopkins din Statele Unite ale Americii.

Experți: "E un joc de-a șoarecele și pisica"

Doctorandul Nicolae Done subliniază că atât timp cât scăderea prețurilor nu este prea drastică, medicamentele vor fi disponibile, doar că marja de profit va fi mai mai mică. "Este clar că reducerile de prețuri vor produce economii. Cât de mari vor fi, e greu de estimat. E un joc de-a șoarecele și pisica, MS vrea să demonstreze că doar taie puțin din profituri, producătorii și intermediarii vor să arate că reducerile de preț le vor afecta abilitatea de a aduce medicamente pe piață și că vor suferi pacienții. Să nu uităm, însă, că bugetul Sănătății este limitat și trebuie puse în balanță profiturile cu accesul pacienților", a punctat specialistul.

Acesta mai spune că, pe termen lung, Guvernul va trebui să fie mai previzil și să asigure prețuri rezonabile. "Atâta timp cât piața funcționează și se poate face un venit rezonabil, medicamentele vor fi accesibile", a mai spus Done.

Potrivit lui Petru Crăciun, directorul companiei de cercetare și studii de piață Cegedim, scăderea coplății suportate de pacient din prețul medicamentului îmbunătățește răspunsul acestuia la tratament. Altfel spus, persoanele cu venituri sub medie au șanse mai mari să continue tratamentele cronice în bune condiții, explică specialistul. Există însă și riscuri. "De la un punct, dacă prețul medicamentelor nu acoperă în mod constant costurile de producție, depozitare, comercializare, atunci va fi scos la un moment dat din circuitul comercial", a explicat Petru Crăciun.

Acest lucru s-ar putea întâmpla însă abia în următoarele 6-12 luni de la intrarea în vigoare a noilor prețuri. Efecte vor exista pe toate palierele, subliniază specialistul, atât la nivel de producători, cât și la nivel de distribuitori și de farmacii. "Rezultatul final va fi faptul că pacientul va alerga mai mult pentru un medicment mai ieftin, pe care în unele cazuri s-ar putea nici să nu-l găsească", a completat Petru Crăciun.

Directorul Cegedim precizează că un oarecare blocaj în piață se manifestă deja, dar că primele efecte serioase vor fi în sezonul de toamnă, după perioadă de concedii."Până la jumătatea anului viitor se va produce o a doua serie de efecte, așa încât peste un an vom vedea care va fi situația disponibilității medicamentelor și vom putea aprecia justețea unor astfel de măsuri", a mai spus Crăciun.

Soluția pentru a asigura pacienților tratamentele necesare este buna funcționare a întregului lanț de aprovizionare și reglementarea domeniului într-o manieră predictibilă, transparentă și sustenabilă. Problema va rămâne însă, pentru că nu poți acoperi niște nevoi în creștere cu bugete anacronice, a completat acesta.

"Problema e că din cauza indisponibilității unor produse ieftine pacienții vor fi nevoiți să se trateze cu medicamente mai scumpe, ceea ce va duce în final la un rezultat contrar celui scontat. Problema nu e la distribuitori sau numai la distribuitori, ci e generală, iar autoritățile par a nu înțelege că nimeni nu poate face muncă patriotică într-o economie de piață", a conchis directorul Cegedim.

Terapii noi pentru pacienții cu hepatită în stadii avansate

Scăderea prețurilor la medicamente le va permite, însă, autorităților, să pună pe piață și terapii noi pentru pacienții care suferă de hepatită C. Mai exact, peste 7.000 de români infectați cu virusul hepatitic C, dar care au ajuns în stadii avansate ale bolii și pentru care tratamentul actual nu mai dă rezultate, vor putea primi, în scurt timp, medicamente mai eficiente.

Asta pentru că oficialii din Sănătate negociază în acest moment cu producătorii de medicamente astfel încât să aducă în țară tratamentul fără interferon, România fiind una dintre puținele țări în care pacienții vor avea acces la astfel de molecule. Prețul de catalog pentru aceste medicamente este între 50.400 de euro și 85.550 de euro pentru un singur pacient, relatează Hotnews, adăugând că în Egipt același medicament costă 790 de euro, costul minim de producție fiind între 90 și 240 de euro.

"Prețurile oficiale diferă în fiecare țară, dar există și prețuri neoficiale, negociate, care sunt mult mai mici și, în general, pe contracte secrete. Fiecare medic are un număr de pacienți care au nevoie urgent de tratament. Apreciem că s-au făcut niște pași, dar vrem să vedem că oamenii își primesc tratamentul, sunt disperați pentru că cel actual nu mai funcționează", a declarat pentru "Adevărul" Marinela Debu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO).

Practic, noul tratament, de care vor beneficia circa 7.000 de pacienți cu hepatită în stadii avansate, va fi suportat integral din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS), bolnavii urmând a fi selectați de o comisie. "Efectul terapeutic al noului tratament se duce undeva spre peste 90%, față de cel care este acum", a declarat miercuri Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății, când a fost discutată o ordonanță de urgență care ulterior a fost aprobată. În prezent, în România există 650.000 de persoane purtătoare de virus C, însă doar în cazul a 16.000 boala s-a dezvoltat, a mai apreciat ministrul.



(Adevarul.ro)

(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

SOROS ÎL SUSȚINE CU ZECI DE MILIOANE DE DOLARI PE BIDEN CA SĂ AJUNGĂ PREEDINTELE SUA: Ziarul Britanic London Daily : "Miliardarul George Soros a dat peste 50 milioane de dolari pentru a-i ajuta pe Biden și alți democrați să câștige alegerile din SUA"

Donald Trump a fost scos în tomberon...de la Madame Tussauds din Berlin. Măsura a fost luată preventiv de conducerea muzeului, înaintea alegerilor din Statele Unite

Campionatul mondial de League of Legends a debutat cu un concert impresionant. Organizatorii s-au folosit de realitatea augumentată pentru a da viață personajelor pe scenă

Barcelona se scufundă în datorii. Clubul riscă falimentul

Tenis: Oana Simion și Oana Gavrilă au câștigat titlul în proba de dublu la Pazardjik (Bulgaria)

Preot ortodox, rănit la Lyon: Biserica din Grecia denunță ''o oroare care depășește logica umană''

Fotbal - Liga I: FC Hermannstadt - Universitatea Craiova 0-1

FC Barcelona se împiedică, Realul defilează. Catalanii au făcut un scor de speriat pe terenul lui Alaves

Berlin a inaugurat noul aeroport Brandenburg după o așteptare de nouă ani. Activiștii pentru mediu au găsit o metodă inedită de a protesta

COVID-19: Vicepremierul canadian a anunțat că intră în izolare

Țara din UE care a început testarea în masă. De luni, cine iese pe stradă fără test negativ pentru COVID-19 poate primi amendă

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

O pisică rănită a fost salvată de sub dărămăturile unui bloc din Izmir de către un câine polițist la capătul a 33 de ore de căutări

Vladimir Găitan: Sufăr de aceeaşi boală. Aș vrea să-i dau Regelui din puţina mea sănătate -

Nicoleta Toncea, director Interagro, audiată la DIICOT în dosarul Romgaz

Il Giornale. La verità sull’attacco a Douma che nessuno ha osato dire

FOTO - VIDEO! Clubul mortii a gazduit un ritual satanic in Saptamana Patimilor! S-au dat foc la cruci intoarse si s-a facut baie in sange de animal! A fost invocat Diavolul. In Ajun de Halloween clubul Colectiv a luat foc

Criza COVID 19 naște noi domenii: Mediul de afaceri vrea un minister dedicat IMM-urilor și digitalizării

Anca Sînă Serea, dureri groaznice la "Uite cine dansează". Ce a pățit vedeta

Sondaj care le dă fiori celor care au distrus România de 26 de ani: PCR cel mai iubit. Dacă ar candida, PCR ar avea 52% și ar avea majoritatea absolută în parlament. Valentin Ceaușescu ar deveni Prim-Ministru în locul tehnocraților

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Marea Britanie urmează modelul Franței. Boris Johnson a anunțat o carantină națională pentru patru săptămâni

Fotbal - Liga I: FC Botoșani - UTA Arad 2-3

Un suspect a fost arestat după ce un preot ortodox grec a fost împușcat la Lyon

Ludovic Orban insistă asupra lipsei pericolului organizării alegerilor parlamentare în decembrie

Cele mai SEXY PESCĂRIŢE. Nu sunt poveşti FOTO

Cine-i bagă la închisoare pe criminalii care au deschis școlile? Chiar Nimeni? Deces de COVID-19 în învățământ. O învățătoare de 55 de ani a murit

Răsturnare de situaţie în cazul modelului de 14 ani mort de epuizare. Descoperire şocantă la autopsie

Video Zeci de mii de persoane au protestat violent n Atena/ ,,Macedonia este Grecia au scandat protestatarii

Filmul despre Vaccin pe care Robert de Niro nu ne va mai lăsa să-l mai vedem. Inițial De Niro a cerut ca Vaxxed să fie proiectat la Festivalul său de Film: “Vreau să fie o discuție. Am un copil cu autism şi credem că acesta e un fapt dramatic."

Ce au în comun primele țări care au ieșit din carantină. Milioane de europeni umblă liberi din nou

OPINII. DUPA 25 DE ANI 1989 - 2015. Trecut versus Prezent. Asemanari si Deosebiri

SUA. 55.000 de oameni fără adăpost trăiesc pe străzi în Los Angeles, într-o mizerie de nedescris. Doamne Iartă-ne și Păzește-ne, ți se face rău când vezi ce-i acolo - FOTO/VIDEO

MODELUL UNGAR: Fără grețuri și vărsături, lacrimi și leșinuri, „căderi de calciu", îmbrânceli și țâpurituri, parlamentul de la Budapesta a adoptat pachetul de legi „Stop Soros"

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Gianina din Las Fierbinţi a pozat fără sutien. Fanii au certat-o! FOTO

Chirie contra sex, reportaj cu camera ascunsă. Practica revoltătoare a mai multor proprietari de locuinţe

INFLATIA LEULUI CONTINUA. Isarescu si Tehnocratii vor "sa topeasca" toate cresterile salariale printr-o inflatie galopanta. CURS BNR, 29 decembrie. Cel mai slab leu din ianuarie 2014. Euro creşte la 4,53 lei

SPUNE NU!, ARMATEI FEDERALISTE A UE CARE VA DEZINTEGRA ARMATA NOASTRĂ NAȚIONALĂ. PESCO - Șmecheria prin care se construiește ARMATA FEDERALISTĂ A UNIUNII EUROPENE care VA DIZOLVA ARMATELE STATELOR NAȚIONALE și care va da încet, încet NATO la o parte

Brazilia confirmă primul caz de infectare cu noul virus gripal

Nelu Tătaru: 3.183 de persoane - confirmate cu noul coronavirus

Alina Eremia, POZĂ DE INFARCT în costum de baie! Cum arată cântăreața | FOTO ÎN ARTICOL

Alina Eremia a pozat SEXY şi a lăsat să se vadă un detaliu intim FOTO

Wuhan "Cad ca muștele". România adică UE nu face screening la aeroporturi. Spaimă Majoră că Virusul Ucigaș a ajuns în România. Un tânăr student în China care s-a întors la Bacău este suspect de coronavirus după ce de 8 zile se plimbă nestingherit prin țară

SUA: Bernie Sanders se aliază cu cântăreața de rap Cardi B pentru a-i atrage pe tineri la vot

Bianca Drăguşanu, GAFĂ COLOSALĂ pe internet. Un detaliu JENANT a ieşit la iveală FOTO

Cele mai PUTERNICE DESCÂNTECE de boală, deochi și împăcare

Inginerie genetică? Geneticienii au constatat că ARN-ul din Noul Coronavirus care codifică modul periculos de ușor -- prin care virusul pătrunde în celulele umane -- este foarte asemănător cu cel al virusului HIV -- care aparține unei alte specii...

Cristina ICH, şedinţă foto incendiară. Bomba sexy a pozat goală FOTO

CAMERA ASCUNSĂ: Turişti filmaţi pe ascuns în momente de intimitate

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

S-A ACTIVAT SI OMUL FMI-ULUI SI AL BANCILOR STRAINE - MUGUR ISARESCU. Isarescu ataca si el reducerea TVA-ului pentru populatie de la 24% la 19%

Jerusalem Post: "Cum poate fi prieten al Israelului, președintele României, Klaus Werner Iohannis, care 23 de ani a fost președintele Forumului Democrat al Germanilor, organizație care pretinde că este succesoarea legală a unei foste organizații naziste?"

Rugăciune foarte puternică pentru găsirea sufletului pereche! O spui şi are efect imediat

PSD, partid de cîrpe ciolace

Rugby: Țara Galilor, învinsă pe teren propriu de Scoția în Turneul celor Șase Națiuni

COMENTARIU Școli redeschise: dacă nu știți, informați-vă; dacă știți, nu mai mințiți

MFP: Peste 7 milioane de documente electronice, depuse prin intermediul Spațiului Privat Virtual în 2020

Ciclism: Stefan Kung, campion al Elveției


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 137, afisate in 3 pagini.



ieri 06:26 CITATUL ZILEI