10:48
Comentarii Adauga Comentariu

_ Comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale - nedemocratică şi neconstituţională

Comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale - nedemocratică şi neconstituţională

"Fiecare alegere este un exerciţiu democratic distinct. N-are nicio legătură alegerea pentru reprezentanţii României în Parlamentul European cu alegerile locale. Din punctul meu de vedere este nedemocratic şi neconstituţional să organizezi alegeri locale odată cu alegerile pentru Parlamentul European. De altfel, nici nu se poate constituţional pentru că, în conformitate cu prevederile Constituţiei, mandatul aleşilor locali este de minimum patru ani. Alegerile locale au avut loc în 27 septembrie 2020, deci mandatul expiră după ce au depus jurământul până în 5 octombrie. Este disperarea politică a partidelor de guvernământ. (...) Categoric împotrivă. Vom ataca la Curtea Constituţională orice lege prin care s-ar încerca să se încalce Constituţia şi să se organizeze scrutinul de alegeri", a afirmat Ludovic Orban.

Orban susţine, însă, că pot fi comasate alegerile prezidenţiale cu cele parlamentare.

"Singurul tip de alegeri care poate fi conform calendarului electoral, poate să răspundă ca şi dată, sunt alegerile prezidenţiale cu alegerile parlamentare, fie să corespundă cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, fie turul doi al alegerilor prezidenţiale cu alegerile parlamentare. Deşi nu e obligatoriu, se poate organiza, se pot organiza alegerile parlamentare în săptămâna dintre turul 1 şi turul doi, având în vedere că se poate organiza sau se poate organiza la altă dată. Dar, mă rog, aia e singura chestiune care poate fi acceptată", a explicat Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, partidele aflate la putere ar trebui să fie preocupate de buna guvernare a ţării, nu de comasarea alegerilor.

"Datele economice sunt îngrijorătoare, iar în aceste condiţii vă mărturisesc că este o lipsă totală de responsabilitate a celor care vorbesc de cum să comaseze alegerile, în loc să fie preocupaţi de buna guvernare a României", a mai spus Orban.

Ludovic Orban este prezent la Sibiu la conferinţa de alegeri privind desemnarea candidatului la funcţia de primar al municipiului Sibiu şi a candidatului la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Avioanele de luptă F16, achiziționate din Norvegia, au ajuns la Baza 71 aeriană de la Câmpia Turzii

_ Creșterea importantă a importurilor de petrol rusești a împins cota de piață a OPEC în India până la un nivel scăzut

_ „Defund NPR Act” introdus în casă din cauza părtinirii, CEO „Radical, Left-Wing Activist”

_ Baza uriașă Blast Rocks din Irak folosită de milițiile legate de Iran

_ VEZI: Școlile curajoase din Virginia de Vest refuză să concureze �mpotriva concurenților transgender (bărbați bio) la �nt�lnirea de atletism, sacrific�nd gloria potențială pentru a susține corectitudine

_ Farul - CFR Cluj: Camora declară că el şi colegii săi nu merită în acest moment să poarte tricoul formaţiei clujene

_ Există mai mult în această panică actuală de gripă aviară decât se vede?

_ Temerile de război scad pe măsură ce Iranul promite că NU va da înapoi atacul israelian... dar atacul chirurgical al lui Netanyahu îi înfurie pe miniștrii săi de dreapta, care voiau ca el să devină „enervat”

_ Democrații se mută pentru a-l deposeda pe Trump de protecția serviciilor secrete

_ Articolul criticului spectatorilor care recunoaște că poftește după un lector și că s-a culcat cu o prostituată a divizat națiunea... deoarece unii îl numesc un nebun - dar alții se întreabă, care este problema?

_ Squatters sfidătoare NU vor părăsi pub-ul londonez al lui Gordon Ramsay, de 13 milioane de lire sterline, deoarece anarhiștii se pregătesc să „aștepte să vină executorul judecătoresc”

_ Katie Holmes face o siluetă lejeră în timp ce iese în New York după ce fiica ei, Suri Cruise, împlinește 18 ani

_ Geri și Christian Horner „în discuții pentru a filma un documentar despre viața lor personală”, după ce șeful Red Bull Racing a fost scutit de fapte greșite pe fondul scandalului său de „sexting”

_ Cluburile din liga inferioară ar putea BOICOTA Cupa FA cu furie după ce Premier League și FA au fost de acord să renunțe la reluări în turneul sfințit

_ Găștile de maimuțe transformă acest oraș thailandez într-o adevărată Planetă a Maimuțelor, scrie DAVID JONES

_ Se dezvăluie prețul în creștere al unei cești: prețurile globale la ceai și cafea cresc cu până la 50%

_ Joe Biden: ��n loc să import produse străine, export produse Fedurhhahh!� (VIDEO)

_ O femeie din juriul lui Trump izbucnește �n lacrimi după ce a dezvăluit legătura cu Michael Cohen

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina - Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 19, afisate in 1 pagina.