07:07 2024-01-27
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Sorin Grindeanu, atac exploziv la adresa lui Nicolae Ciucă: de ce nu iese din filmul ăsta, dacă nu-i place?Sorin Grindeanu, atac exploziv la adresa lui Nicolae Ciucă: de ce nu iese din filmul ăsta, dacă nu-i place?Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a fost întrebat în emisiunea Insider politic dacă împărtăşeşte opinia colegului de partid, Mihai Tudose, care a susţinut că liderul PNL Nicolae Ciucă nu e făcut pentru politică. ”Cred că şi doreşte Nicolae Ciucă să-şi construiască o imagine cum că e, aşa, din afară, şi că lui nu-i place politica. Dacă nu-ţi place politica, nu trebuie să faci politică. Deocamdată eşti preşedintele Senatului, ai fost prim-ministru, eşti senator PNL. Ai fost respectat în cadrul Armatei, puteai să nu faci politică dacă nu voiai să fii politician. Am văzut şi declaraţia lui Nicolae Ciucă din această săptămână, în care spunea că se bucură că nu-i din filmul ăsta. Bun, am înţeles, dar atunci de ce nu ieşi din film? Că, până una-alta, preşedintele Senatului e o funcţie politică. Prim-ministru e o funcţie politică. Senator e o funcţie politică. Nu văd logica”, a spus Sorin Grindeanu la Prima TV. Prim-vicepreşedintele PSD a fost întrebat dacă Nicolae Ciucă va rezista în fruntea PNL până la alegerile prezidenţiale. ”În acest moment, singura variantă care dă stabilitate politică, şi este extrem de important lucrul acesta, este coaliţia aceasta: PSD-PNL. Nu fac eu politica de cadre din interiorul PNL. Sigur că văd agitaţie acolo, dar s-ar putea să fie doar agitaţi înainte de face lista la europarlamentare. Ştiţi că ei au intrat mulţi în 2019 (10 eurodeputaţi - n.r.), acum s-ar putea să fie mai mulţi doritori care nu sunt în acest moment pe listă. Putem să privim lucrurile şi în acest mod”, a spus Grindeanu. La începutul lunii ianuarie, europarlamentarul PSD Mihai Tudose spunea, la Prima News, că Nicole Ciucă nu-i făcut pentru politică. Întrebat de ce nu i se pare Ciucă un politician bun, Tudose a răspuns: ”Fiindcă nu-i din filmul ăsta. O viaţă a făcut altceva”. În replică, liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat săptămâna aceasta că se bucură că nu e din filmul acesta politic în care Mihai Tudose e prezent de mulţi ani. ”Eu mă bucur foarte mult că domnul Tudose a spus că nu sunt din filmul acesta, pentru că nici nu vreau să fiu din filmul acesta. Dânsul e actor în filmul ăsta de câţiva ani şi ştim foarte bine unde duce o imagine a unui film pe care îl vezi de multe ori. Eu vreau să fac parte dintr-un serial pe termen mediu, unde să avem ce spune oamenilor şi să avem ce să le prezentăm pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea economică şi prosperitatea românilor”, a declarat Ciucă.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu