PREMIERĂ Ei sunt cei 15 cuvioși și mărturisitori care vor fi trecuți în rândurile sfinților de către Biserica Ortodoxă Română

Numele lor au fost propuse de sinoade mitropolitane din cuprinsul Patriarhiei Române, iar dosarele sunt în curs de analizare și urmează să fie aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – cu unele excepții, explicate mai jos.

Astfel, primii sfinți din calendar a căror viață pământească s-a desfășurat (până) în secolul XXI ar putea fi români.

Între timp, în Parlamentul României a fost votată deja legea care desemnează anul 2025 drept Anul Centenar al Patriarhiei Române. De asemenea, Sfântul Sinod a declarat anul 2025, în Patriarhia Română, ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Mitropolia Munteniei și Dobrogei

Două propuneri sunt confirmate de Mitropolia Munteniei și Dobrogei, doar că dosarele de canonizare nu vor fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ci Patriarhiei Ecumenice, fiind vorba despre monahi care s-au nevoit în Sf. Munte Athos, scrie basilica.ro.

În plus, ierarhii Mitropoliei Munteniei și Dobrogei susțin canonizarea celui mai mare teolog ortodox al secolului 20 și a părintelui supranumit „Apostolul sau Duhovnicul Bucureștilor”.

Iată care sunt cele patru nume a căror canonizare este susținută de Mitropolia Munteniei și Dobrogei:

Pr. Dumitru Stăniloae (1903-1993)

Părintele Dumitru Stăniloae a tradus scrierile asceților, monahilor și clericilor ortodocși din secolele IV – XV care erau centrate pe practicarea Ortodoxiei – o latură la fel de importantă ca și partea dogmatică a teologiei ortodoxe. Acestea au fost publicate în seria intitulată Filocalia (gr. „iubirea de frumos”) și ulterior traduse și pentru publicul internațional.

„Când citim opera Părintelui Stăniloae, avem impresia că el este contemporan cu Sfinţii Părinţi şi, în acelaşi timp, el îi face pe Sfinţii Părinţi contemporani cu noi. El însuşi este un Sfânt Părinte al secolului al XX-lea”, afirma anul trecut Părintele Patriarh Daniel, care i-a fost student.

În timpul comunismului, Părintele Dumitru Stăniloae a trecut prin experiența temnițelor comuniste, din cauza participării la mișcarea cultural-duhovnicească Rugul Aprins. După căderea comunismului, a devenit membru al Academiei Române. Opera sa are o valoare inestimabilă, prezentând concepte de mare profunzime și finețe în cuvinte simple și adecvate.

Arhim. Sofian Boghiu (1912-2002)

„Duhovnicul Bucureștilor” s-a născut în Basarabia și a fost, timp de opt ani, elev de premiul întâi. Închinoviat la Mănăstirea Dobrușa, a trecut Prutul în România după ocuparea Basarabiei de către sovietici. A condus obștea de la Mănăstirea Antim din Capitală și a fost condamnat la muncă silnică împreună cu intelectualii și clericii din grupul Rugul Aprins.

Două mari daruri au fost evidente: a pictat biserici și a călăuzit suflete la scaunul de spovedanie. „Toată admirația am avut-o pentru omul acesta. El nu prea vorbea, trăia”, afirma un alt mare duhovnic, Părintele Arsenie Papacioc. „În cununa părinților din veacul acesta, îl plasez în cer.”

Ieroschim. Dionisie Ignat (1909-2004)

A fost al optulea și cel mai mic copil al unei familii de țărani din județul Botoșani. A urmat doar școala primară, unde a fost mereu premiant, și câteva clase de școală profesională. A ajuns în Sf. Munte Athos când avea 17 ani, împreună cu fratele lui, monahul Ghimnazie, și a devenit, treptat, unul dintre cei mai experimentați duhovnici din Sfântul Munte.

S-a mutat la Domnul în 2004, la 95 de ani de viață pământească, din care 78 petrecuți în Sfântul Munte Athos. La înmormântarea sa a participat actualul Rege Charles al III-lea al Marii Britanii.

Arhim. Petroniu Tănase (1914-2011)

S-a închinoviat la Mănăstirea Neamț când era foarte tânăr. A studiat Teologia la București și a lucrat pentru scurt timp la Cancelaria Sfântului Sinod și la secretariatul Patriarhului Nicodim. A ajuns în Sf. Munte Athos în 1978, cu aprobarea statului român, după ce monahii de la Prodromu au cerut ajutor pentru revigorarea obștii în urma deceniilor de comunism din România, care i-a izolat.

A fost ales stareț în 1984 și a condus obștea de la Prodromu până în 2011, anul mutării sale la cele veșnice. „Rar mi s-a dat să întâlnesc un om cult şi smerit, în acelaşi timp, cum a fost Părintele Petroniu!” a afirmat, la un moment dat, Mitropolitul Serafim al Germaniei și Europei Centrale și de Nord.

Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Sinodul mitropolitan al Moldovei și Bucovinei a propus canonizarea îndrăgiților duhovnici Cleopa Ilie de la mănăstirea Sihăstria și Paisie Olaru de la Sihla.

Arhim. Cleopa Ilie (1912-1998)

A cincilea copil din cei zece ai unei familii de țărani credincioși, s-a închinovat, împreună cu un frate la Sihăstria Neamțului. Alți doi frați și o soră au intrat și ei în monahism. A fost, timp de trei ani, ucenicul Părintelui Paisie Olaru. La Sihăstria, a păscut oile obștii timp de 12 ani. A devenit stareț în 1945 și a fost hirotesit arhimandrit în 1947.

După instalarea regimului comunist ateist în România, a stat ascuns în munți. În 1964, a revenit la Sihăstria ca duhovnic. Ar fi putut să aleagă Sf. Munte Athos pentru nevoința călugărească, dar un cuvânt al sfântului Iustin Popovici l-a convins că în România nu se va mântui doar pe sine, ci și pe mulți alții. În 1987, a devenit nașul de călugărie al Părintelui Patriarh Daniel.

Ieroschim. Paisie Olaru (1897-1990)

Originar din județul Botoșani, a intrat în monahism la Schitul Cozancea, unde a petrecut 26 de ani, fiind, pentru scurt timp, egumen. În 1947 a devenit duhovnicul Sihăstriei Neamțului. Părintele Cleopa Ilie îl descria astfel: „Smerit, tăcut, blând, înţelept la cuvânt, foarte milostiv şi iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți şi iubea liniştea. Nu-i plăcea să trăiască între mulţi şi îşi ascundea viaţa şi nevoinţa.”

„Părintele Paisie Olaru era un foarte smerit rugător, având darul lacrimilor. Dacă Părintele Cleopa era cercetat și căutat pentru cuvântul lui, Părintele Paisie era căutat mai ales ca un duhovnic care avea darul liniștirii duhurilor și al împăcării omului cu Dumnezeu”, a spus Arhim. Arsenie Popa, actualul stareț al Sihăstriei Neamțului.

Mitropolia Ardealului

Din partea Mitropoliei Ardealului sunt propuși spre canonizare:

Arhim. Dometie Manolache (1924-1975)

A fost stareț al Mănăstirii Prislop, duhovnic al Mănăstirii Râmeț și absolvent cu media 10 al cursurilor de doctorat ale Institutului Teologic din Bucureşti. Un documentar realizat anul trecut de Trinitas TV îl prezintă cu o profundă milostenie: le dădea săracilor hainele de pe el.

„Pretutindeni s-a răspândit mireasma caracterului său”, afirma, la un simpozion din 2015, Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei. „De la părintele Dometie învăţăm că viaţa credincioşilor este rodnică în măsura în care ei rămân în Hristos şi-I îngăduie Lui să lucreze în ei. Mulţi oameni ar putea să progreseze în cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu, dacă preoţii şi creştinii ar fi martori vii ai acestei iubiri!”

Arhim. Serafim Popescu (1912-1990)

Originar dintr-un sat de lângă Alba Iulia, i-a fost secretar Părintelui Dumitru Stăniloae în perioada în care aceasta a fost rectorul Facultății de Teologie din Sibiu. Plecat cu o bursă în Grecia, a ucenicit șase luni la Arhim. Antipa ­Dinescu, starețul Prodromului.

A fost apoi, timp de 10 ani, starețul mănăstirii de metanie, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, „reușind să formeze o obște bine închegată”, nota Arhim. Ioanichie Bălan în Patericul românesc. După ­retragerea din stăreție a rămas duhovnic al obștii până la sfârșitul vieții.

Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului

De la Mitropolia Clujului, pe lista de canonizări pentru 2025 se regăsește numele unui preot mărturisitor din temnițele comuniste:

Pr. Liviu Galaction Munteanu (1898-1961)

Părintele Liviu Galaction Munteanu s-a născut în 16 mai 1898 într-o familie de învăţători din Cristian, judeţul Braşov. A fost doctor în Teologie al Universității din Cernăuţi. Hirotonit preot de Episcopul Nicolae Ivan, a fost și rectorul Academiei Teologice din Cluj-Napoca.

În 1958, sub ascultarea Episcopului Teofil Herineanu, a întocmit o programă pentru catehizarea copiilor şi adulţilor care l-a adus în atenția Securității. A fost anchetat, iar în 1959 condamnat la opt ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A murit în 1961 în temnița de la Aiud, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus.

Mitropolia Olteniei

Doi stareți din Mitropolia Olteniei se regăsesc pe lista de posibile canonizări pentru Anul Centenar 2025.

Arhim. Gherasim Iscu (1912-1951)

Născut în județul Bacău, a intrat în viața monahală de la 12 ani. După studii de Teologie la București, a fost, pe rând, stareț la Arnota, jud. Vâlcea, bibliotecar la Cernica (perioadă în care a refuzat să activeze în Mișcarea Legionară), și apoi misionar în Transnistria, unde a ajutat la înființarea a două mănăstiri și a învățat limba ucraineană, pentru a predica pe înțelesul tuturor.

În 1943, a fost numit stareț la Tismana, mănăstirea sa de metanie. În 1948, după ce a fost contactat de luptătorii din rezistența anticomunistă și a ținut o predică anti-comunistă, a fost arestat.

A trecut prin cele mai grele temnițe comuniste și a murit într-un spital de penitenciar, grav bolnav, în noaptea de Crăciun, împreună cu fostul său torționar de la Poarta Albă. În noaptea morții lor, i-a dăruit torționarului nu numai iertarea sa, ci și pe a lui Dumnezeu, spovedindu-l și împărtășindu-l.

Arhim. Visarion Toia (1929-1951)

Închinoviat la Frăsinei, județul Vâlcea, Arhim. Visarion Toia a fost numit, în 1929, stareț al Mănăstirii Lainici, care se afla într-o stare precară. A arătat o grijă deosebită pentru moaștele predecesorului său de la Lainici, Cuviosul Irodion, canonizat ulterior, în 2011.

Sub conducerea sa, obștea a crescut. Părintele Visarion călăuzea obștea cu dragoste și smerenie. Dar viața pământească i s-a sfârșit în urma violențelor la care a fost supus de comandantul unei unități militare staționate în mănăstire cu aprobarea autorităților comuniste.

Mitropolia Banatului

Doi clerici sunt propuși spre canonizare de Sinodul Mitropoliei Banatului:

Protos. Calistrat Bobu (1900–1975)

De metanie de la Sihăstria, a fost trimis preot misionar în Banat, unde a întemeiat Mănăstirea Timișeni și a înnoit viaţa monastică de la Săraca, Partoş şi Vasiova. „Pentru smerenia şi blândeţea inimii lui, a primit de la Dumnezeu darul vindecării şi al izgonirii duhurilor necurate dintre oameni”, scrie Arhim. Ioanichie Bălan în Patericul românesc. A trecut la Domnul în ziua de Paști.

Pr. Ilarion Felea (1903-1961)

A fost moț de pe Valea Crișului Alb devenit duhovnic al tinerilor din Arad. A fost condamnat de regimul comunist la 20 de ani de temniță pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”, adică pentru că nu propovăduia în duhul comunist. A murit în temnița de la Aiud pentru că a fost lipsit de asistență medicală.

Închiși de regimul comunist, Părinții Ilarion Felea şi Dumitru Stăniloae au fost duhovnicii deţinuţilor de la Aiud. Mai târziu, Părintele Stăniloae spunea că Părintele Felea îl întrecea din punct de vedere al vieții lăuntrice: „Eu am tradus Filocalia, dar el a trăit-o”.

Mitropolia Basarabiei

Din zona Basarabiei vin două propuneri de canonizare: un preot și un cuvios din Basarabia de Sud.

Pr. Alexandru Baltaga (1861-1941)

În 1918, când s-a votat unirea Basarabiei cu România, Părintele Alexandru Baltaga a fost unicul cleric din Sfatul Țării. În 1940, când Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, avea aproape 80 de ani, ceea ce nu i-a împiedicat pe ocupanții sovietici să-l aresteze.

Mai întâi, a fost torturat pentru credință în temnițele NKVD-ului, serviciul de poliție politică al Uniunii Sovietice. Apoi deportat într-un lagăr din Kazan, azi capitala Tatarstanului, unde a murit în anul următor.

Protos. Iraclie Flocea (1893-1964)

Era bucovinean, dar s-a călugărit în Basarabia după ce Dumnezeu l-a salvat printr-o minune în timp ce lupta în Războiul de Reîntregire. Între anii 1941-1944 a îndeplinit ascultarea de exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, iar în martie 1944 a fost numit vicar eparhial pentru regiunile evacuate din Arhiepiscopie.

În 1945 a fost arestat și condamnat la 8 ani de muncă silnică în Siberia, doar pentru că era român și monah, ceea ce îl făcea automat dușman al Partidului Comunist și al Uniunii Sovietice. După opt ani de lagăr a reușit să se întoarcă, îndeplinind diverse ascultări. În 1992, a fost reabilitat de Procuratura Generală din Republica Moldova.

În 2025, Biserica Ortodoxă Română va împlini 140 de ani de la recunoașterea Autocefaliei și 100 de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie. Cu acest prilej, se pregătește canonizarea mai multor clerici care au mărturisit dreapta credință în cea mai grea perioadă de persecuții declanșate de regimul comunist ateist.

(Fluierul)