08:52
Comentarii Adauga Comentariu

_ Boom-ul medicamentelor pentru pierderea în greutate riscă să creeze inechităţi sociale, avertizează specialiştii

Boom-ul medicamentelor pentru pierderea în greutate riscă să creeze inechităţi sociale, avertizează specialiştii

Noile medicamente sunt cunoscute sub numele de "agonişti GLP-1", iar terapiile pe care le implică pot reduce apetitul şi senzaţia de foame, inducând-o pe cea de saţietate. În ceea ce priveşte rezultatele, acestea sunt cum nu se poate mai promiţătoare: în studiile clinice, participanţii au pierdut între 15% şi 20% din greutatea corporală, în funcţie de medicament. În Statele Unite, spre exemplu, unde circa 40% dintre adulţi suferă de obezitate, 120 de milioane de adulţi ar putea fi eligibili pentru aceste tratamente, astfel că Novo Nordisk susţine că piaţa sa ţintă este de peste 760 de milioane de persoane cu obezitate din întreaga lume.

Cu toate acestea, compania nu poate produce suficient Wegovy pentru a satisface cererea, vânzându-l doar în câteva dintre cele mai bogate ţări din lume. În această situaţie, numeroase persoane au apelat la Ozempic, medicamentul pentru diabet dezvoltat de Novo, care conţine acelaşi ingredient activ, semaglutida, pentru a pierde kilograme. Această cerere crescută a generat, la rândul său, o penurie de Ozempic şi noi probleme în ceea ce priveşte asigurările pentru pacienţii cu diabet care au nevoie de el.

Contraoferte din SUA

Acesta este contextul în care compania americană Eli Lilly a propus Zepbound (denumirea sub care este comercializat în Statele Unite), un alt GLP-1, şi cel mai recent tratament împotriva obezităţii lansat de companie, după succesul raportat cu Mounjaro, un medicament destinat bolnavilor de diabet. Atât Mounjaro cât şi Zepbound au drept ingredient activ tirzepatida, o moleculă deja aprobată pentru tratarea diabetului, şi au fost lansate drept o alternativă la medicamentele pe bază de semaglutidă, prescrise deja pentru pierderea în greutate.

Într-un studiu clinic amplu s-a demonstrat că Zepbound, administrat injectabil, o dată pe săptămână, produce o scădere în greutate semnificativă, după cum a indicat Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA, care a dat undă verde acestui medicament dezvoltat de Eli Lilly la sfârşitul lui 2023.

Este important de remarcat că Zepbound este autorizat pentru persoanele care suferă de obezitate şi pentru cele supraponderale care suferă în acelaşi timp de o problemă de sănătate asociată (diabet de tip 2, hipercolesterolemie sau hipertensiune), şi nu pentru persoanele care îşi doresc pur şi simplu să piardă câteva kilograme.

Industria farmaceutică testează noi versiuni de medicamente

Rivali din industria farmaceutică, printre care compania americană Pfizer Inc (SUA) şi cea anglo-suedeză AstraZeneca Plc, încearcă, de asemenea, să intre pe această piaţă în expansiune a medicamentelor pentru slăbit, care se preconizează că va ajunge la 100 de miliarde de dolari într-un deceniu. Acestea testează versiuni de medicamente care ar putea fi atât mai convenabile ca preţ, cât şi cu mai puţine efecte secundare, notează Reuters.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că aceste tratamente pot proteja împotriva bolilor de inimă şi de rinichi şi le testează în prezent pentru afecţiuni precum Parkinson, steatoza hepatică non-alcoolică, apnee sau dependenţa de alcool. Pe de altă parte, un studiu recent care a analizat mai multe dintre aceste medicamente a demonstrat că ele cresc riscul de apariţie a unor probleme gastrointestinale (obstrucţie intestinală şi altele). În ceea ce priveşte orice risc pe termen lung al acestor tratamente, va dura ani pentru ca acesta să fie determinat.

Cercetările evidenţiază în primul rând efectele pozitive asupra vieţii pacienţilor

Un amplu studiu realizat în SUA nu a descoperit nicio dovadă că administrarea Ozempic sau Wegovy de la Novo Nordisk este legată de o creştere a gândurilor suicidare.

Dimpotrivă, analiza datelor din dosarele medicale electronice a peste 1,8 milioane de pacienţi a constatat un risc mai mic de gânduri suicidare noi sau recurente la cei care luau semaglutidă prin comparaţie cu cei care foloseau alte medicamente pentru pierderea în greutate sau pentru diabet.

Atunci când medicamente precum Wegovy, Ozempic sau Zepbound dau rezultatele scontate, acestea pot schimba viaţa persoanelor a căror greutate le sporeşte riscurile de sănătate, de la diabet la boli de inimă şi boli de rinichi.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Două mașini Lamborghini, un Mercedes și un BMW, scoase la licitație de ANABI - În valoare de 800.000 de euro, au fost sechestrate de DIICOT

Așadar după mintea actualului Stat Soroșist și a cohortelor de sorosisti care aplaudă: Democrația înseamnă să anulezi alegerile, să-l interzicem, să-i facem dosar penal și să-l băgăm la zdup pe cel CARE A CÂȘTIGAT ALEGERILE PRIN VOT


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 2, afisate in 1 pagina.