00:29
Comentarii Adauga Comentariu

Radu Muntean: Festivalul de la Cannes este locul unde îți dorești ca filmul tău să aibă premiera - VIDEO

Radu Muntean, al cărui cel mai recent film, "Un etaj mai jos", a fost inclus în secțiunea Un Certain Regard, parte a selecției oficiale a Festivalului de la Cannes, a declarat pentru MEDIAFAX că evenimentul de pe Croazetă este "locul unde îți dorești ca lungmetrajul tău să aibă premiera".


"O dilemă a unui martor la o crimă. Restul este de văzut în film", a declarat Radu Muntean pentru MEDIAFAX, joi, după ce organizatorii Festivalului de Film de la Cannes au anunțat competiția secțiunii Un Certain Regard.

"Cred că este locul unde îți dorești ca filmul tău să aibă premiera, probabil este cel mai important festival din lume și funcționează ca un instrument de marketing. Filmul va fi văzut, va fi probabil vândut, dar, în principal, va fi văzut de publicul cinefil, nișa aceasta tot mai mică a iubitorilor de film", a declarat Radu Muntean.

Filmul regizat de Radu Muntean a obținut, în 2013, un credit de 921.000 de lei la concursul de proiecte cinematografice organizat de Centrul Național al Cinematografiei (CNC), regizorul spunând că la bugetul lungmetrajului au participat și o serie de cofinanțatori din România.


De asemenea, Radu Muntean a spus că "Un etaj mai jos" este o coproducție Germania/ Franța/ Suedia, completând că este un lungmetraj cu un "buget mediu".

Teodor Corban și Iulian Postelnicu sunt actorii care dețin rolurile principale, filmul având un scenariu scris de Radu Muntean, Alexandru Baciu și Răzvan Rădulescu.

Filmul "Un etaj mai jos" va fi lansat anul acesta în cinematografe.

Secțiunea Un Certain Regard face parte din selecția oficială a Festivalului de la Cannes, având loc în paralel cu competiția oficială. Secțiunea a fost introdusă în 1978, de fostul președinte al Festivalului de la Cannes Gilles Jacob. În fiecare an, secțiunea Un Certain Regard prezintă o serie de filme cu viziuni și stiluri diverse, originale și diferite, care caută recunoaștere internațională.

Radu Muntean a regizat în anul 2002 lungmetrajul "Furia", răsplătit cu premiul UCIN pentru cel mai bun debut. Filmul a participat la festivaluri internaționale de film în Montpellier (Franța), Mannheim (Germania), Salonic (Grecia), Sofia (Bulgaria) și Palic (Serbia).

A urmat, în anul 2006, "Hârtia va fi albastră", desemnat cel mai bun film la Festivalul International Eurasia din Antalya și premiat cu o mențiune specială a juriului la Sarajevo și cu premiul special al juriului la Festivalul Filmului Francofon de la Namur, Belgia.

"Boogie", film lansat în anul 2008, a fost inclus în secțiunea paralelă Quinzaine des Realisateurs a Festivalului de la Cannes, la același eveniment fiind prezentat, în 2010, în secțiunea Un Certain Regard, și lungmetrajul "Marți, după Crăciun", cu scenariul scris în colaborare cu Răzvan Rădulescu și Alexandru Baciu.

Cea de-a 68-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 13 - 24 mai. Juriul competiției oficiale va fi prezidat de cineaștii americani Joel și Ethan Coen. Juriul secțiunii Un Certain Regard va fi prezidat de actrița și regizoarea Isabella Rossellini, iar cel al secțiunii Cinéfondation și pentru scurtmetraje, de regizorul mauritan Abderrahmane Sissako.

 


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Tupeu nemărginit al Ambasadorul SUA: "Parlamentul a adoptat Legea offshore încălcând toate principiile transparenţei şi negocierii" Cu cine să negocieze măi Klemă Progresistă? Cu voi care vreți să ne luați petrolul pe NIMIC? Păi vi l-a dat deja...

"Fără Penalii" sunt PENALI. USR poreclită "Uniunea lui SOROS" face ravagii cu 11,7 milioane de lei bani publici primiți de firma lui Barna. Câte 33.000 de euro USR-iștilor de încredere dați de firma lui Dan Barna din banii statului și din bani europeni

Utile: În corpul uman există un organ de care cercetătorii nu știau; Apa japoneză, soluția care te ajută să slăbești, să ai o imunitate de fier, o tensiune bună și un colesterol de invidiat

Cum au propagat Pedofilia, în grup, cu proprii lor copii, progresiștii "Revoluției de la 1968". Spiegel Online "Revoluția sexuală și copiii, cum stânga progresistă a dus lucrurile mult prea departe". Copii mici jucau dezbrăcați jocuri sexuale cu adulți

VIDEO Autoritățile din Hong Kong au tras cu arma pentru prima dată de la începutul protestelor

O forță paramilitară irakiană acuză Israelul de implicare într-un atac cu drone

Faze tari: Un cercetător francez a "spart" sistemul de vot electronic din Moscova; Cum au ajuns locuitorii unei străduțe din Paris să nu mai suporte străinii;

Angela Merkel: Orice oportunitate trebuie folosită pentru încetarea tensiunilor între SUA și Iran

Viorica Dăncilă este așteptată să trimită luni noile propuneri de miniștri la Palatul Cotroceni

Bancul zilei: Priorități

Business report: Rompetrol s-a înscris la o licitație de nouă miliarde de lei lansată de Petrom; Donald Trump și premierul japonez Shinzo Abe au convenit principiile unui acord comercial; Autostradă construită în valuri

FRANCE 24: Donald Trump ridică din nou taxele pe produsele chinezești

Box feminin: Ionela Nane și Dana Borzei, învinse la debut la Europenele din Spania

Financial report Britanicii refuză să plătească factura "divorțului" de UE - 39 miliarde de lire sterline. Primul hypermarket fără casieri din Franța

Coaliția saudită a interceptat și distrus șase proiectile lansate de rebelii huthi din Yemen

Caru`cu vedete: Cristina Guță a băgat oficial divorț de Nicolae Guță; Kate Middleton este în topul celor mai populare figuri regale din Marea Britanie. I-a luat fața lui Meghan Markle

LA REPUBBLICA: Liban: războiul dronelor

Fotbal: Vitoria Guimaraes, ținută în șah de Famalicao (1-1), în campionatul Portugaliei

Emmanul Macron anunță că liderii G7 au fost de acord să ajute la rezolvarea situației din Pădurea Amazoniană

Departamentul de Stat: Mike Pompeo a exprimat susținerea SUA față de dreptul Israelului de a se apăra

Oficial francez: Franța a anunțat din timp restul statelor din G7 de vizita lui Javad Zarif

Judecătoarea Dana Gîrbovan propune 12 obiective pentru "sporirea eficienței justiției și întărirea independenței acesteia".

Tenis: Andreea Prisăcariu a câștigat al doilea titlu ITF consecutiv din carieră

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

HOROSCOP, 26 August 2019. Luna intră și ea în Rac, iar semnele de Apă se bucură de o intuiție potențată

Oamenii de afaceri din SUA cer marilor corporații să pună oamenii și planeta înaintea profitului

Vizita "surpriză" a ministrului de Externe iranian la summit-ul G7

Arabia Saudită a interceptat șase rachete lansate de rebelii houthi din Yemen (coaliția)

Franța: Doi vizitatori și-au scrijelit numele pe spatele unui rinocer dintr-o grădină zoologică, provocând reacții de furie

Un animal asemănător veveriței din "Epoca de Gheață", descoperit în Argentina

Discuții Dăncilă-Tăriceanu, luni, despre coalițe. ALDE decide apoi dacă face alianță cu Pro România

Subiectele zilei: Trump îi ia apărarea lui Kim Jong-un, după ce a testat un lansator de rachete; Ruptură în PSD. Viorica Dăncilă s-a răzgândit: n-a mai anunțat tandemul președinte-premier; Barna și Cosette Chichirău neagă că ar fi în conflict

Tenis: Andreea Cristina Mitu a cucerit titlul ITF la Wanfercee-Baulet (Belgia)

Coaliția saudită a interceptat și distrus șase proiectile lansate de rebelii huthi din Yemen

Casa Albă: Ceea ce regretă președintele Trump este că nu a mărit mai mult tarifele impuse Chinei

Bacalaureatul de toamnă: Absolvenții susțin luni ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului

Departamentul de Stat: Mike Pompeo a exprimat susținerea SUA față de dreptul Israelului de a se apăra

METEO #azi 26 august 2019: Caniculă și instabilitate atmosferică

Tenis: Mircea-Alexandru Jecan, la primul titlu ITF la simplu din carieră

Merkel: Orice oportunitate trebuie folosită pentru încetarea tensiunilor între SUA și Iran

Accident soldat cu un mort și patru răniți, pe DN 22, între Tulcea și Constanța

București: după 20 de ani, încă 20 de ani

Trump a sugerat bombardarea uraganelor pentru a le împiedica să lovească teritoriul SUA (Axios)

BAC 2019, sesiunea de toamnă. Subiecte geografie, biologie, chimie, fizică la sesiunea de toamna a bacalaureatului, proba la alegere

China susține că vrea soluționarea conflictului comercial cu SUA prin negocieri calme

Columbia va propune un pact regional pentru Amazonia în fața ONU

Conducerea Camerei Deputaților aprobă, luni, convocarea sesiunii extraordinare cerută de Opoziție

Italia avertizează G7 împotriva protecționismului

Gimnastică ritmică: Denisa Mailat, locul al treilea în finala de la măciuci, la World Challenge Cup de la Cluj

Canotaj: Două echipaje românești, calificate în semifinalele Campionatelor Mondiale

Știrile ProTV: Reacția amuzantă a soldaților francezi când o văd pe Melania Trump în aeroport. FOTO

Protestele violente au continuat și duminică la Hong Kong​

Prognoza meteo: Temperaturi peste cele normale în septembrie / Cum va fi vremea în următoarea lună

Cazul Caracal. Alexandru Cumpănașu, o nouă plângere la Parchetul General față de "modul defectuos" în care legiștii au administrat probele furnizate pentru expertiza în cazul Alexandrei

65 de persoane arestate la Hong Kong în timpul protestelor violente din weekend

CUTREMUR produs luni dimineața în România. Ce magnitudine a avut

Trump sugerează că dorește să încheie un acord comercial cu Marea Britanie, în timpul summit-ului G7

Atacuri israeliene în Siria: Mike Pompeo își exprimă sprijinul pentru dreptul Israelului de a se apăra

Jos empatia! Jos Salvați-ul! Jos salvarea planetei! Jos etica! Jos morala!

China este dispusă să rezolve conflictul comercial cu Statele Unite prin dialog


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 462, afisate in 8 pagini.