16:18
Comentarii Adauga Comentariu

BCE a suplimentat din nou fondurile ELA disponibile pentru Grecia, urcând plafonul la 70 mld. euro

Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat pentru a treia oară de la începutul lunii martie fondurile disponibile băncilor elene prin programul de finanțare de urgență ELA (emergency liquidity assistance), urcând plafonul cu 400 milioane de euro, la circa 70 miliarde de euro.


Suplimentarea fondurilor a fost decisă miercuri, în cadrul unei ședințe a Consiliului Guvernatorilor BCE, au declarat pentru Bloomberg surse familiare dicuțiilor.

Guvernul Greciei ceruse majorarea plafonului cu 900 de milioane de euro.

Pe 12 martie, BCE a suplimentat sumele disponibile Greciei prin programul ELA cu 600 de milioane de euro, după o majorare cu 500 de milioane de euro o săptămână mai devreme.


În ianuarie, BCE a decis să nu mai permită băncilor elene folosirea obligațiunilor guvernamentale ca garanții pentru noi credite accesate de la BCE, obligând astfel banca centrală a Greciei să acceseze fonduri prin facilitatea ELA pentru a furniza lichiditățile necesare în piața interbancară.

BCE, care poate extinde sau limita operațiunile ELA, a majorat în etape anul acesta plafonul pentru creditările destinate Greciei, punând presiune pe autoritățile de la Atena pentru a ajunge la o înțelegere cu creditorii externi în privința continuării programelor de reforme.

Programul ELA este evaluat săptămânal, pe fondul temerilor că băncile elene ar putea să folosească fondurile obținute pentru a finanța guvernul de la Atena, în contradicție cu legislația Uniunii Europene.

Potrivit surselor citate de Bloomberg, băncile din Grecia nu au folosit întreaga sumă accesată prin ELA, în prezent având la dispoziție aproximativ 3 miliarde de euro.

Grecia, care în 2010 a semnat un acord de finanțare de 240 de miliarde de euro cu UE, BCE și Fondul Monetar Internațional, a fost somată de creditori să implementeze mai multe reforme fiscale și economice în schimbul deblocării de noi tranșe din împrumut, însă guvernul condus de Alexis Tsipras refuză să accepte măsuri austere.

Joi, Parlamentul elen a adoptat un proiect de lege pentru sprijinirea categoriilor sociale defavorizate, în ciuda opoziției creditorilor internaționali. Legea prevede furnizarea gratuită de electricitate și de tichete de masă pentru persoanele cu venituri mici.

Între timp, autoritățile de la Atena se străduiesc să găsească fonduri pentru rambursarea unor datorii de peste 2 miliarde de euro scadente la finele săptămânii, precum și pentru plata, până la sfârșitul lunii, a salariilor și pensiilor din sectorul public.

Tsipras se va întâlni joi la summitul european cu președintele BCE Mario Draghi, cancelarul german Angela Merkel, președintele francez Francois Hollande și președintele CE Jean-Claude Juncker pentru a încerca să ajungă la un compromis politic ca să dezamorseze situația actuală.


(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

CFR Cluj a fost învinsă de AZ Alkmaar în Conference League. Campioana României se află pe ultimul loc în grupă

Crime Tâlhării. Nesimțirea lui Arafat nu are limite. Arafat ține cont de specialiști doar la Congrese și Festivaluri. Arafat și trupa de politruci își bagă picioare în Institutul Național de Sănătate Publică și în Societatea Națională de Epidemiologie

Recep Erdogan afirmă că relațiile Turciei cu Statele Unite nu sunt "sănătoase"

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

(P) Australian Open 2018: Prezentarea favoritelor la pariuri de pe tabloul feminin!

LIVE. Luni, ora 9:30, pe Mediafax.ro: "Dezvoltarea României. Goana după angajați mai educați": Cum putem crește investiția în educație și în ce măsură IT-ul va salva economia

5 poziţii sexuale orgasmice!

Receptorii de suprafață celulară și căile lor de transducție a semnalelor

Cum a fost pictat "Bisoceanca", celebrul tablou al lui Nicolae Grigorescu. Povestea din spatele uneia dintre cele mai prețioase opere de artă ale României

Donald Trump: "Nu vom mai preda această țară și poporul ei cântecului fals al Globalismului. Statul Națiune rămâne adevăratul fundament al fericirii. Nicio țară nu a prosperat vreodată dacă nu a reușit să pună pe primul plan interesele proprii"

CINE vrea să creeze pentru întreaga Omenire un ID Digital UNIC pe care fiecare persoană să-l primească pe viață? Microsoft-ul lui Bill Gates, GAVI - o organizația ce luptă pentru VACCINAREA copiilor și Fundația multi-miliardului Rockfeller

Membru al Grupului Bilderberg şi fost Președinte al Comisiei Europene JOSE MANUEL BARROSO a fost numit PREȘEDINTE al Diviziei Internaționale, la marea bancă americană Goldman Sachs. Cum comanda Barroso în România?

Nicole Kidman îl apără pe Donald Trump. "Pot spune doar că acum avem un președinte ales, și noi ca națiune, trebuie să-l susținem pe președinte" Prin această reacție am aflat că Nicole Kidman nu are nimic de-a face cu îndoctrinările Progresismului.

​Germania a înregistrat prima adopție a unui copil de către un cuplu de homosexuali Pe copil nu l-a întrebat NIMENI dacă ar vrea sau nu să aibă O MAMĂ. El săracul de-abia se născuse. Dreptul și Nevoia lui de a avea O MAMĂ nu a interesat pe nimeni

Alexia Eram, poză incendiară scăpată pe internet. Unde petrece fiica Andreei Esca de Crăciun FOTO

Drum liber pentru Bilderbergul Macron. LOVITURĂ DE STAT "chirurgicală" dată de Justiția Progresistă Franceză. Candidatul forțelor de centru-dreaptă PUS SUB ACUZARE și CHEMAT LA ANCHETĂ pe 15 martie în plină Campania Electorală - VIDEO

Ce face Elena Ionescu, ex-Mandinga, în camera de hotel. „Nu vrei să te audă toți” | VIDEO

NERVOASĂ CĂ UNELE STATE UE REFUZĂ COTELE OBLIGATORII IMPUSE DE GERMANIA ȘI CĂ ALTELE ÎI LASĂ PE IMIGRANȚI SĂ TREACĂ PREA UȘOR, MERKEL A TRECUT LA AMENINȚĂRI. Angela Merkel AMENINȚĂ cu proceduri judiciare statele membre UE în criza refugiaților

Suedia va semna un acord de cooperare militară cu Norvegia și Danemarca

ÎNSPĂIMÂNTĂTOR. Ce ne pregătesc tehnocrații-progresiști din Guvernul Cioloș-Soros. Vine Legea Vaccinării OBLIGATORII. Vaccinarea OBLIGATORIE ține DE SIGURANȚA NAȚIONALĂ. Cine se OPUNE atentează la SIGURANȚA NAȚIONALĂ.

COMENTARIU Marius Oprea / Noroc că sîntem într-o situație disperată, altfel nu scăpam de Cîțu!

O recenzie sinceră. Merită să vezi filmul DUNE?

NEWS ALERT Orban anunță demisia din PNL: Categoric nu voi vota Guvernul Ciucă. Îmi dau demisia

PSD nu vizează funcția de președinte al Camerei Deputaților. Răspunsul lui Sorin Grindeanu

Măsuri! Guvernul Franței blochează prețurile la energie și anunță compensații de 100 de euro pentru inflație

Cseke: Îmi asum certificatul verde obligatoriu în Sănătate. De luni, fără nunți și botezuri

DOCUMENT. CNSU modifică lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Grecia revine în zona roșie

Îngrijorător: România, în primele cinci țări din UE cu cea mai mare inflație

Președintele Parlamentului European denunță atitudinea Poloniei: UE nu a mai fost contestată "niciodată" atât de radical

Merkel nu va prinde Crăciunul ca și cancelar. Noua coaliție promite că îl pune în funcție pe Olaf Scholz până pe 6 decembrie

eMag deschide Freshful, un supermarket online cu livrare rapidă a produselor alimentare proaspete în București

România, în primele cinci țări din UE cu cea mai mare inflație. Estonia și Lituania se află pe primele locuri

Avertisment de la Ministerul Sănătății: Dacă ne oprim la 40 - 50% vaccinare vom avea și valul 5 și alt val

INCEP PRESIUNILE SI MANIPULARILE PENTRU INLATURAREA DIN FUNCTII A CELOR CARE S-AU PRONUNTAT IMPOTRIVA LEGII ANTI-LEGIONARE. Zoe Petre, William Totok, Cristian Parvulescu si altii cer schimbarea din functie a lui Radu Preda, presedintele IICCMER

SUA. Sen. Ron Johnson: „16.766 uciși de vaccin în 10 luni. Cu vaccinul COVID, am avut 16.766 de decese în 10 luni, administrând acest vaccin, Nu are niciun rost să obligăm vaccinarea - cu vaccinul COVID, când am avut 16.766 de decese în 10 luni” (VIDEO)

După EXECUȚIA PUBLICĂ a lui Dragnea, Rețeaua Progresistă preia rapid controlul PSD-ului : Birchall și-a publicat o poză pe Facebook cu Ambasadorul progresist al SUA după care a fost imediat propusă de "reformata" Dăncilă, Ministru al Justiției...

Donald Trump va lansa o nouă rețea de socializare: Platforma va "ține piept tiraniei și cenzurii marilor companii de tehnologie"

Fratele lui Fane Spoitoru, Migdale, bătut de un bodyguard, în clubul maneliştilor. "I-am luat faţa. O să-l perpelesc..." VIDEO

Laura Vicol, avocata Alinei Bica, s-a căsătorit cu un afacerist implicat în dosarul cumnatului lui Ponta

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

3 DECEMBRIE 1991 a încetat din viață Petre Țuțea. DE CE VOR SA-L INTERZICA PE PETRE TUTEA? Petre Țuțea: "Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?"

Ce scriu cititorii: "Teoria conspirației" s-a adeverit DIN NOU, ȘI DIN NOU...Progresiștii dați de gol în cazul VACCINĂRII CU FORȚA

IMAGINI FIERBINŢI. O româncă l-a băgat în BOALĂ pe Bobo Vieri FOTO

​Brexit Scrisoarea lui May către britanici: Premierul le cere să o susțină nainte ca liderii UE să aprobe acordul care oficializează divorțul de Regatul Unit

Poveste adevărată. "Fac sex cu cumnata mea. Fac cu ea tot ce-mi doresc...". Cum a început relaţia interzisă

O nouă palmă dată mincinoșilor progresiști ce propagă minciuna nerușinată a încălzirii globale. În ultimii 800.000 de ani temperaturi oceanelor a variat cu doar 3 grade Celsius fie ca au fost epoci glaciare sau epoci calde

Sex oral într-o parcare din Bucureşti. Ea e dezbrăcată, el cu pantalonii în vine IMAGINI XXX

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Doamne Apără-ne și Păzește-ne ! INCREDIBIL. Demonstranți PROGRESIȘTI FANATICI s-au c..cat la PROPRIU în PLINĂ STRADĂ pe poza lui Donald Trump.

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Diavolii lui SOROS împotriva Sfintei Biserici

ROMÂNIA: Ce le pregătește progresistul Cioloș - poreclit fiul lui Soros - românilor? Vaccinarea cu forța CA PE VITE, și desfacerea contractului de muncă, pentru oricine refuză vaccinarea cu forța USR-istă

Andreea Tonciu, imagini interzise minorilor din dormitor

Nasc și la Slovenia oameni. Premierul Sloven, Janez Janša, a publicat un Tweet si o fotografie cu 13 dintre cele 226 marionete ale lui SOROS din Parlamentul European, spre disperarea Soroșiștilor de la Bruxelles.

Mor profesorii pe capete, politrucii progresisto-soroșisti nu închid școlile ca să moară și mai mulți Oameni


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 57, afisate in 1 pagina.