16:11
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ionuț Stroe (PNL), după discuția Ciucă - Ostahie: 'Întâlnirea n-avea scop politic'

Ionuț Stroe (PNL), după discuția Ciucă - Ostahie: 'Întâlnirea n-avea scop politic'

"Sebastian Burduja, din punctul meu de vedere, odată ce a asumat conducerea acestei organizaţii şi public s-a angajat în această competiţii internă pentru a reprezenta PNL în această cursă pentru Primăria Capitalei, este o soluţie, iar acest lucru s-a discutat la partid, în niciun caz în alte situaţii", a spus Ionuţ Stroe, întrebat dacă PNL a identificat posibili candidaţi buni de măsurat în sondaje.

Legat de discuţiile privind susţinerea unui candidat independent din partea coaliţiei, el a spus că decizia de sprijin pentru un anume candidat e una "extrem de dificilă" şi în momentul de faţă se fac analize.

"Există foarte multe analize, foarte multe discuţii care se fac în momentul de faţă. Decizia de sprijin pentru un anume candidat e una extrem de dificilă şi, cu siguranţă, va fi luată în cadrul coaliţiei şi, bineînţeles, şi în funcţie de toate aceste analize pe care le avem. Acum nu vă poate garanta nimeni că în momentul de faţă există sau se prefigurează o anume candidatură. De aceea, preşedinţii celor două partide au spus foarte clar că, după ce se va face această analiză, vom avea şi numele", a adăugat Ionuţ Stroe.

Întrebat în legătură cu întâlnirea pe care liderul PNL Nicolae Ciucă ar fi avut-o cu omul de afaceri Dan Ostahie şi dacă acesta ar putea fi candidatul la Primăria Capitalei, Ionuţ Stroe a spus: "Evident că fiecare dintre noi, chiar şi politicienii, au viaţă privată, au întâlniri pe care şi le fac".

"Mi se pare exagerat să speculăm şi să mergem în această zonă a desemnării candidaţilor pentru Primăria Municipiului Bucureşti la aceste întâlniri private. Deciziile se iau în partid, nu în goana asta după senzaţional a presei care interpretează, din punctul meu de vedere, exagerat o întâlnire privată a domnului preşedinte cu un om de afaceri din România. (...) Nu au niciun fel de legătură. Întâlnirea n-avea scop politic. De altfel, participanţii au confirmat acest lucru", a mai spus liberalul.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Conservatorul Mark Robinson câștigă primarul republican în cursa pentru guvernatorul Carolinei de Nord

_ Acum, sindicatele feroviare vizează sărbătoarea bancară din mai, în timp ce haosul grevei continuă: mecanicii de tren anunță un nou set de părăsiri între 7 mai și 9 mai într-o dispută de lungă durată privind salariile

_ Meghan Markle a achiziționat o pereche de cercei cu diamante de 1990 de lire sterline de la cei care spera la Dragons' Den - în timp ce fondatorii dezvăluie că plugul regal a crescut veniturile afacerii la 1,2 milioane de dolari

_ Alexandru Pânişoară (PER): Dacă vrem punerea în valoare a patrimoniului cultural şi istoric al Bucureştiului, trebuie să facem parteneriate public - privat

_ Cea mai întunecată oră a Suediei: zeci de mii se înscriu pentru a se apăra împotriva unui atac rusesc la scară largă. Buncărele nucleare se vând. Raportul extraordinar al lui DAVID JONES din noua linie de front a NATO...

_ O pereche este condamnată la închisoare pentru că a încercat să introducă ilegal 39 de solicitanți de azil, inclusiv un băiat de șase ani, din Marea Britanie, în spatele unui camion

_ Băsescu recunoaşte că a avut o discuţie cu Orban înainte de a se retrage în favoarea lui Lasconi

_ Amanda Holden spune că cearta ei cu Sharon Osbourne este „toate nenorociți” după ce și-a etichetat-o ​​„amară” și „patetică” din cauza remarcilor lui Simon Cowell

_ Interdicția strictă a avortului din Louisiana amenință sănătatea femeilor în statul american

_ Salvatorii caută supravieţuitori, după alunecările de teren şi replicile cutremurului din Taiwan

_ Singurii cvadrupleți identici din Marea Britanie care au depășit șansele de 64 de milioane la unu să se nască se pregătesc să sărbătorească cea de-a 18-a aniversare și să meargă pe drumuri separate pentru prima dată

_ Artista este „investigată de poliție pentru infracțiuni motivate de ură” și i s-a spus că nu poate participa la propria expoziție fără un preaviz de 24 de ore după ce și-a împărtășit părerile de gen cu un lucrător al consiliului

_ Mediatorii caută o „formulă finală” pentru acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas

_ Sunt îngrozit că orice dramaturg s-ar gândi la separarea publicului de teatru. Negrii se simt perfect confortabil să meargă la teatru - nu avem nevoie de tratament special pentru a ne spori plăcerea, scrie INAYA FOLARIN IMAN

_ Prezentatoarea TV EMMA WILLIS vă împărtășește secretele ei de frumusețe pe care veți dori să le furați

_ „Dă-i doar Kievului mai multe arme”: Marea Britanie, SUA și Germania aruncă la gunoi amenințarea lui Macron de a pune „ghete pe pământ” în Ucraina, deoarece Rusia avertizează că va face războiul cu NATO „inevitabil”

_ Războiul din Ucraina, ziua 999. Atacurile ruseşti din octombrie în Ucraina au ucis aproape 200 de civili şi au rănit peste 900

_ Organizațiile pentru drepturile civile cer ca podul prăbușit din Baltimore să fie redenumit atunci când va fi reconstruit, deoarece moștenirea autorului imnului național Francis Scott Key este „înfundată cu acuzații de rasism”

_ Cele mai mari zile de plată pentru teleralitate: în timp ce Sharon Osbourne părăsește Celebrity Big Brother după ce a plătit o taxă uluitoare pentru doar opt zile, celelalte vedete care s-au bucurat de perioade profitabile pe ecranul mic

_ JUST IN: Curse convocate în Utah și Alaska pentru Trump – Trump câștigă concursurile de Super Marți 14/15

_ Serialul TV italian Job al Amanda și Alan duce la creșterea interesului pentru cumpărarea unei locuințe în Toscana

_ În interiorul spitalului de psihiatrie „moale” NHS, unde Valdo Calocane, triplul ucigaș din Nottingham, poate construi Lego și poate cânta la chitară, după ce procurorii „au refuzat” să-l acuze pe cuțitar de crimă

_ Luke Littler pierde în fața șoferului de autobuz polonez-irlandez Radek Szaganski în timp ce se prăbușește din Campionatul jucătorilor... la doar o zi după ce a lovit un nou-darter la debutul său PDC ProTour

_ Asia-Pacific summit closes in Peru with China’s Xi front and center as Trump whiplash looms

_ Biden va retrage trupele din Niger, deoarece regiunea se îndreaptă din ce în ce mai mult spre Rusia

_ Femeie care susține că a căzut de pe un cal uriaș și a suferit „leziuni cerebrale traumatice” după ce a fost surprinsă de o lebădă dă în judecată o organizație de caritate pentru animale pentru mai mult de 200.000 de lire sterline

_ Starul I'm A Celeb, Coleen Rooney, îl lovește brutal pe soțul Wayne și recunoaște că simte „mai multă presiune” de când a devenit antrenor de fotbal - în timp ce acasă echipa lui ia 6-1!

_ Jurnalistul Terry Anderson, care a devenit cel mai longeviv ostatic al Americii, după ce a fost răpit în Libanul sfâșiat în 1985, a murit la vârsta de 76 de ani.

_ Proprietarul de bătăuș XL al cărui animal de companie i-a răpus câinele până la moarte riscă închisoare după ce a pledat vinovat

_ În prag de alegeri, UDMR denunță România la OSCE: 'Numărul incidentelor motivate etnic este în creștere'

_ Prințul William este surprins de câștigătorul premiului Earthshot în timp ce vizitează Ovalul, în timp ce Kate se ține departe de lumina reflectoarelor

_ Viperele au ieşit mai devreme din hibernare, atenţionează salvamontiştii din Hunedoara

_ Fumătorii de canabis se aprind în vizorul poliției la mitingul anual „420” din Hyde Park, cerând legalizarea drogului

_ Hamas s-a hotărât - Care este răspunsul cu privire la acordul ostaticilor

_ Cronologia completă a bătăliilor pentru sănătate ale lui Ewen Macintosh: Starul Office care l-a jucat pe Keith în sitcomul de succes a îndurat probleme de sănătate și vizite la spital înainte de a muri

_Fluierul.ro - 09 Apr 2024 10:11:45

_ Dr Hilary Cass: Cum pediatrul de renume mondial din spatele revizuirii blestemate a îngrijirii de gen a NHS pentru copii nu este străin de dezbaterile „toxice” (și iubește un Snickers!)

_ Petrecerii băuturi se pregătesc să continue să bea pentru a sărbători Ziua Sf. Patrick după ce mulțimi uriașe au vopsit orașul în verde aseară

_ Drumul lui Rutte către şefia NATO întâmpină obstacole în patru ţări / Candidatura lui Klaus Iohannis nu este văzută ca o alternativă reală la conducerea Alianţei

_ Protestatarii pro-Israel și pro-Palestini se confruntă la Londra, în timp ce guvernul insistă că „a fi evreu nu este o provocare” după scuzele umilitoare duble ale lui Met pentru demonstrația anterioară

_ Studiul descoperă că capacitatea de a rezolva puzzle-uri alimentare este singurul predictor al inovației, mărimea creierului la păsările sălbatice

_ Republica Moldova trebuie să fie integrată în planul de reconstrucție a Ucrainei

_ DEZVLUIT: Cartonașele albastre ar putea fi încercate în Cupa FA din sezonul viitor, după ce IFAB a dat undă verde să trimită jucătorii la sin-bin timp de 10 minute pentru faulturi cinice sau disidență

_ „Lista de verificare a socializării cățelușului” dezvăluie cele 8 lucruri pe care ar trebui să le faci în primele 16 săptămâni de viață ale cățeilor - de la a-i prezenta bărbaților cu barbă până la a-i duce la cumpărături.

_ Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă pun cruce racolării de primari între cele două partide (surse)

_ Grevele trenurilor 2024: Lista completă a datelor din mai, pe măsură ce Aslef anunță că șoferii de la 16 companii feroviare vor renunța într-un nou haos de călătorie pentru navetiști

_ Greenpeace câștigă procesul împotriva mega proiectului Neptun Deep: Pericol major în Marea Neagră

_ Adrian Sârbu: Democraţia este despre a încuraja pe fiecare să fie primar sau consilier. E nevoie de competiţie pentru a administra un oraş

_ Inflaţia în Germania a coborât la cel mai scăzut nivel de după luna iunie 2021

_ Prognoză: Vreme mai caldă decât cea specifică perioadei în următoarele două săptămâni

_ Alți 4 creștini găsiți vinovați pentru o adunare de rugăciune la clinica de avort din Nashville

_ Scrisoare cu stilou otrăvitor trimisă Dames Penelope Keith, Siân Phillips și Robert Bathurst din Actors’ Benevolent Fund, avertizând că „ar trebui să vă fie frică”, investigat de poliție

_ Șeful Celtic Brendan Rodgers este etichetat drept „DINOZAUR” pentru dezamăgirea lui „sexistă ocazională” față de o reporteră BBC, în timp ce el a plecat de la un interviu de după meci la întrebările ei.

_ Jeremy Clarkson, care „valorează 55 de milioane de lire sterline”, a avut nopți nedormite în timp ce se străduia să câștige bani din ferma sa, Diddly Squat, după ce prețurile și cheltuielile au crescut vertiginos anul trecut

_ Președinta tinerilor liberali, Mara Mareș, întâlnire cu Papa Francisc

_ Luptătorul UFC este descalificat pentru că și-a MUSCAT adversarul și i-a lăsat urme de dinți în braț... Igor Severino face istorie cu un atac groaznic în pierderea în fața lui Andre Lima

_ Sora devastată a lui Hannah Kobayashi susține că „cineva o controla” înainte de dispariția misterioasă a femeii din Hawaii

_ Oaspetele de la Antiques Roadshow izbucnesc în lacrimi din cauza prețului URIAȘ al butoniilor eduardiene

_ Un britanic, în vârstă de 53 de ani, este reținut „în mod greșit” într-o închisoare „infernală” pentru CRIME DE RĂZBOI care datează din 1999, după ce a fost arestat de poliție în timp ce încerca să treacă în Croația

_ US Marshals și FBI avertizează publicul cu privire la escrocherii telefonice la nivel național


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 676, afisate in 12 pagini.