15:31
Comentarii Adauga Comentariu

_ Modificarea datei alegerilor prezidențiale a primit undă verde de la senatorii juriști

Modificarea datei alegerilor prezidențiale a primit undă verde de la senatorii juriști

Dacă în forma proiectului de act normativ depus de parlamentarii UDMR se propunea ca alegerile să aibă loc cu cel mult 90 de zile anterior datei în care ajunge la termen mandatul de preşedinte al României, în urma amendării proiectul stipulează ca alegerile să aibă loc cu cel mult trei luni anterior lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte.

"Ziua alegerilor este duminica. Alegerile au loc cu cel mult trei luni anterior lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre", prevede proiectul de lege în forma amendată de Comisia juridică la propunerea senatorului PSD Laura Moagher, potrivit agerpres.

Potrivit Laurei Moagher, prevederile proiectului "nu se înscriu în factorii decisivi care ar determina modificarea rezultatului scrutinului, aspect pe care Comisia de la Veneţia l-a avut în vedere atunci când a recomandat evitarea modificării legislaţiei electorale cu mai puţin de un an înaintea alegerilor".

"Deci nu încălcăm nici recomandarea Comisiei de la Veneţia, nici Constituţia, pentru că la art. 82 alin. 2 se spune destul de clar că preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de preşedintele nou ales", a spus senatorul PSD Laura Moagher.

Iniţiatorii precizează că propunerea legislativă urmăreşte stabilirea unei perioade mai îndelungate în care se pot organiza alegerile prezidenţiale raportat la termenul la care ajunge la final mandatul de preşedinte.

Acest termen mai larg, adaugă aceştia, acordă posibilitatea pregătirii preluării mandatului de către preşedintele nou ales. Propunerea legislativă ia în considerare şi unele modele existente la nivel internaţional, asemănătoare cu propunerea formulată.

De exemplu, în SUA alegerile prezidenţiale se desfăşoară întotdeauna în prima zi de marţi a lunii noiembrie, iar preşedintele este învestit în noul mandat cu data de 20 ianuarie a anului următor, se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă şi raportul aferent al Comisiei juridice au fost depuse la Senat, ca primă Cameră sesizată.

Alegeri prezidențiale în septembrie - Modificări legislative în curs de operare și posibile piedici

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că dorește organizarea alegerilor prezidențiale cu două luni mai devreme decât era prevăzut: septembrie, în loc de noiembrie 2024. O decizie în acest sens nu a fost luată încă în coaliție. Teoretic, o asemenea mutare ar fi posibilă, chiar dacă există și unele impedimente.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Investigarea structurii tridimensionale a comunităților simbiotice din jurul rădăcinilor plantelor

_ Senzorii de radiații din plantele de cartofi ar putea într-o zi să monitorizeze radiațiile din zonele din jurul centralelor electrice

_ Blocarea fertilizării malariei cauzatoare de paraziți deschide noi uși în eforturile de eradicare

_ Dă-mi un electorat angajat

_ Cum I-90 din Washington a devenit mai sigur pentru animale sălbatice, șoferi

_ SBU dă detalii fierbinți: Ucraina a destructurat o reţea de spioni ruşi care transmiteau informaţii despre industria sa militară

Călin Georgescu cel mai iubit conducător al românilor din ultimii 150 de ani, alături de generalul Alexandru Averescu al cărui Mesianism i-a determinat pe țăranii români să-i bată pe nemți la Mărăști, Mărășești, Oituz, de le-a sunat apa-n cap

_ Ion Cristoiu: Iluzia cotropitorului de treabă

_ Kanye West confirmă intrarea în industria porno

_ Sefii orașului îi spun cancelarului: Investițiile noastre sunt paralizate de bomba de economii de 7 miliarde de lire sterline a UE

_ Brian Cox aruncă umbră epică portretizării lui Joaquin Phoenix „cu adevărat îngrozitoare” lui Napoleon și declară „Aș fi jucat-o mai bine!” în comentarii usturatoare

_ Secretele covorului roșu la Oscar: Cum se pregătesc nominalizate precum Emma Stone și Emily Blunt pentru cea mai mare seară din film, de la sesiuni de crioterapie la picurare intravenoasă - cu pregătirea începând cu LUNI în urmă

_ Pe măsură ce alegerile se profilează, CDBC-urile devin „hiper-politizate”

_ Ana Predescu, singura candidată femeie la Președinția CJ Brașov: Propun un nou început pentru Brașov


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 14, afisate in 1 pagina.