08:11
Comentarii Adauga Comentariu

_ Analistul Dan Dungaciu: Mă tem că Rusia va forţa să ia cât mai mult din partea de Est a Ucrainei şi să lase restul teritoriului nefuncţional

Analistul Dan Dungaciu: Mă tem că Rusia va forţa să ia cât mai mult din partea de Est a Ucrainei şi să lase restul teritoriului nefuncţional

"Pe termen mediu şi lung, totul depinde de modul în care se va încheia acest război, când se va face asta şi, evident, ce se va negocia la "masa verde". Dar sunt prea multe necunoscute deocamdată", a arătat el.

Directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale "Ion I. C. Brătianu" spune că, în primul rând, nu e sigur că Rusia a vrut să cucerească militar toată Ucraina.

"Cu 190.000 de soldaţi la frontieră nu avea cum. În 1941, Germania nazistă avea masate la frontiera cu Polonia un milion şi jumătate de trupe plus blindate şi avioane pentru ocuparea a jumătate de Polonie. Cel mai probabil, deşi e cam devreme să ne pronunţăm, scopul a fost, cum spun rapoartele britanicilor, să se cucerească Ucraina pe modelul unei Crimei mai extinse, adică o "operaţiune specială" prin care să fie eliminaţi sau înlăturaţi liderii politici de la Kiev, factorii de decizie, cucerite instituţiile de putere şi, mizând pe ataşamentul populaţiei, să cadă tot mărul ucrainean în poala Rusiei, fără invazie militară propriu-zisă. Sigur că lucrurile au evoluat altfel. Ucraina, sprijinită de Occident, a luptat, negocierile din Turcia au eşuat şi am ajuns de la "operaţiunea specială" a FSB la războiul propriu-zis dus de armata rusă", a menţionat el.

De asemenea, analistul politic este de părere că "această discuţie despre eventualitatea unui conflict NATO - Rusia ne face să ignorăm chestiunile dureroase care se pot petrece sub ochii noştri".

"Scopul Rusiei, mă tem, nu este un război cu NATO, nici măcar cucerirea întregii Ucraine, ci ocuparea a cât mai mult teritoriu din Est, populat cu rusofoni, cum crede Moscova, minimal oblasturile deja încorporate în Rusia, maximal poate şi alte regiuni, iar ulterior să facă din restul Ucrainei un stat nefuncţional şi, militar, neviabil. În ultima iarnă, surprinzător, ruşii nu au atacat atât de mult reţelele energetice ale Ucrainei, cât infrastructură militară critică, fabrici de armament, obiective de securitate strategice. Asta arată că vor să distrugă Ucraina pe termen lung. (...) Ca să revin: nu cred că pe termen scurt există riscul unei confruntări Rusia - NATO. Pe termen mediu şi lung, totul depinde de modul în care se va încheia acest război, când se va face asta şi, evident, ce se va negocia la "masa verde". Dar sunt prea multe necunoscute deocamdată", a opinat Dan Dungaciu.

"Scopul lui acum nu este să aştepte favoruri din partea Occidentului sau Americii, ci să rezolve singur problema de securitate, apropo de Ucraina, aşa cum o percepe Kremlinul. Asta înseamnă, mă tem, că va forţa să ia cât mai mult din partea de Est a Ucrainei şi să lase restul teritoriului nefuncţional, deci o Ucraină care nu se poate nici întreţine, nici stabiliza singură, doar cu perfuzii permanente de la occidentali, neutră, evident, şi, practic, imposibil de utilizat strategic. Acesta este riscul cel mai mare, din punctul meu de vedere, ruşii spre asta pare că merg", a opinat directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale "Ion I. C. Brătianu" al Academiei Române.

Conform analistului politic, răul blocării Republicii Moldova împreună cu Ucraina la frontierele euroatlantice ar fi răul cel mai mare.

"Şi înainte de invazie, la finalul anului 2021 şi începutul anului 2022, Putin era în discuţii cu SUA, nu cu NATO. Aşa va fi şi acum. În acea discuţie, România nu va fi "la masă". E bine că nu va fi nici "în meniu". Cine riscă să fie "în meniu", în această discuţie, este Republica Moldova. Iar dacă Republica Moldova va fi "în meniu", România trebuie să se străduiască să aducă în discuţie această problemă a Parteneriatului strategic şi să explice partenerului strategic că, dacă acest război se va încheia fără multe şanse reale ca Ucraina să îşi redobândească teritoriile şi fără multe şanse reale ca Ucraina să intre integral în UE sau NATO, atunci ar trebui operată decuplarea Republicii Moldova de Ucraina.

România a luptat mult ca Ucraina să fie cuplată de Republica Moldova. Acum, s-ar putea să luptăm pentru decuplare. Dacă Ucraina îşi pierde şansele, ca urmare a consecinţelor, de integrare în UE şi NATO, Republica Moldova trebuie decuplată de Ucraina. Mesajul României trebuie să fie ca, dacă decuplarea nu se poate face şi integrarea nu se poate face în mod firesc în UE, Moldova să poată să facă asta printr-o unificare cu România. Cred că şi această idee trebuie pusă pe masă. Trebuie încercată, tatonată, pentru că răul blocării Republicii Moldova împreună cu Ucraina la frontierele euroatlantice ar fi răul cel mai mare. Un rău mai mic ar fi posibilitatea de reîntregire şi Moldova să intre în NATO şi UE", a explicat Dan Dungaciu.

Directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale "Ion I. C. Brătianu" al Academiei Române afirmă că "sancţiunile nu şi-au făcut efectul, iar umilinţa militară şi slăbiciunile evidente de la un moment dat au fost depăşite".

""Contractul social" dintre populaţia rusă şi regimul Putin nu se bazează pe democraţie sau libertate, ci pe două elemente structurale. Primul pilon al regimului este prosperitatea mai mare decât în ceea ce ruşii numesc "anii răi", adică primii zece ani de guvernare Elţîn, deci copiii născuţi în epoca Putin trăiesc mai bine decât părinţii lor. Al doilea pilon al regimului este naţionalismul - "noi, ruşii, suntem puternici şi contăm". Prosperitate şi respect - asta ar putea fi formula simplificată. Războiul din Ucraina ar fi putut să fie o lovitură decisivă pentru ambele elemente. Sancţiunile ar fi trebuit să năruie primul pilon, al prosperităţii, iar înfrângerile şi umilinţele de pe front, mai ales în 2022, pe al doilea. O Rusie flămândă şi umilită ar fi putut aduce sfâşitul regimului Putin. Şi poate că unii s-au bazat pe asta sau cel puţin au sperat aşa ceva. Iată că, din nefericire pentru noi, nu s-a petrecut aşa", a spus Dan Dungaciu.

El a arătat că "Rusia a fost salvată de umilinţa înfrângerii nu doar de refacerea militară şi strategică, ci mai ales de schimbarea naraţiunii oficiale, făcute inclusiv cu ajutorul mesajelor occidentale".

"Când te lupţi cu Ucraina, a nu câştiga înseamnă înfrângere. Când te lupţi cu tot Vestul, a nu pierde înseamnă victorie. Acesta a fost mesajul, direct sau indirect al Kremlinului, pe care populaţia l-a perceput ca atare, de aici şi capacitatea regimului de a nu fi subminat radical pe acest al doilea palier", a declarat analistul politic.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Adrian Sârbu: Democraţia a deraiat. Votantul român s-a înstrăinat de putere. Trebuie să resetăm democraţia

_ Germania, Franța, România, Polonia, Lituania… Fermierii din toată Europa iau atitudine împotriva politicilor „verzi” paralizante

_ Ascensiunea lui Cătălin Cîrstoiu în preferințele bucureștenilor – Sondaj CURS

_ La doi ani de la invazia rusă în Ucraina, cancelarul german Olaf Scholz face apel la întărirea apărării Europei

_ Cercetătorii vizualizează direct produse de neutralizare reciprocă a hidroniului și hidroxidului

_ Austria blochează din nou România cu aderarea la spațiul Schengen: exercită dreptul de veto

_ Noul cadru îmbrățișează incertitudinea pentru a da sens istoriei

_ Securitate întărită la meciul PSG - Barcelona după „amenințarea” IS: ministrul francez

_ Ministra Muncii, anunț pentru toți pensionarii - Documentele vor fi transmise în următoarele luni

_ Guvernatorul băncii centrale a Italiei spune că momentul reducerilor dobânzilor "se apropie cu paşi repezi"

_ Zelenski i-a dezvăluit lui Macron detalii despre situația actuală de pe câmpul de luptă / Ce garanţii de securitate va oferi Franţa

_ Copilul lui Constance Marten „și-a petrecut o mare parte din viață într-o geantă Lidl pe viață”, după cum aristocratul și iubitul ei „au lăsat corpul bebelușului într-o șopronă ca gunoiul, când ea a murit în timp ce ei fugeau de autorități”

_ Atenție la filantropi!

_ OLIVER HOLT: Brock Purdy a fost atât de aproape să alunge ideea că este inferior lui Patrick Mahomes și Travis Kelce... nu a găsit eliberarea pe care o căuta în Las Vegas, dar nimeni nu ar trebui să-l mai numească irelevant.

_ Atac cibernetic la mai multe spitale din Bucureşti şi din ţară - DNSC: Este un atac cibernetic de tip ransomware asupra unui furnizor de servicii

_ Prima țară din lume care interzice mașinile pe benzină și motorină este din Africa. Nu neapărat din rațiuni ecologice

_ Natalia Intotero, întrebată dacă o susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei: De ce nu?

_ Un medic nutriționist sparge toate barierele: 'Celor care își doresc să slăbească în mod sănătos și estetic le urez mai degrabă... poftă bună'

_ Bombe departe! Cum s-a desfășurat operațiunea de distrugere a nervilor pentru a recupera focosul nazist neexplodat din grădina din spate a lucrătorilor de recrutare (și a lăsat orașul ținându-și respirația!)

_ Video | Mamă inconștientă, amendată de polițiști - La volan fără centură și cu bebelușul în brațe

_ Biden vorbește despre încetarea focului în Gaza până la „sfârșitul weekendului”, chiar dacă oficialii israelieni minimalizează

_ Anant Ambani și Radhika Merchant emit un cod vestimentar de 9 pagini invitaților pentru petrecerea de încălzire a nunții

_ Asistenta medicală, 28 de ani, acuzată că a violat o pacientă într-un spital NHS se prezintă în instanță

_ Pasagerul „agresiv” al Jet2, care a înjurat în mod repetat echipajul de cabină după ce zborul său din Turcia a aterizat cu 30 de minute întârziere la Manchester, recunoaște că a fost beat cu o aeronavă

_ Noi recorduri pentru Bitcoin și aur, deoarece dolarul suferă cea mai proastă săptămână din ultimele 3 luni

_ Regulile de invenție nu reflectă realitățile procesului inventiv. Iată cum să o remediați

_ Aeroportul din Doncaster este programat să revină la 16 luni după ce a fost închis, deoarece consiliul lansează un plan de salvare, care ridică speranța unor zboruri directe către Cracovia, Tenerife și Palma

_ Singapore a cerut ambasadei Israelului să şteargă un mesaj anti-palestinian

_ Gigi Becali va fi uimit! Verdictul care va stârni un scandal uriaş. Afirmaţiile care vor stârni valuri uriaşe

_ Aproape 1.500 de cereri de despăgubire Windrush încă urmează să fie soluționate de Ministerul de Interne la cinci ani de la lansarea schemei, pe fondul temerilor tot mai mari că multe victime mor înainte de a primi plăți.

_ Kolisi acceptă că va pierde căpitanul Springboks

_ „Este o nebunie”: Fetterman dezvăluie legile privind „Drepturile ocupanților” și politicile soft-on-crime

_ Unde NATO are o „prezență avansată sporită”

_ Zendaya și Tom Holland au organizat o afișare foarte animată în drum spre casă după ce i-au derutat pe fani cu apariția „suprareală” în programul britanic The One Show

_ America lui Joe Biden: străin ilegal din Venezuela �ncearcă să jefuiască banca din Ohio cu aplicația Translator (VIDEO)

_ Regele Carol „înșelat de un consilier principal pentru a-și numi un coleg în rolul Palatului” – în timp ce monarhul se recupera de la tratamentul cancerului, susține sursa

_ Cancerul pulmonar ameninţă şi nefumătorii. Vinovat este radonul, o substanţă radioactivă prezentă în sol

_ Mackenzie Crook, în vârstă de 52 de ani, este depășit de  fiul asemănător Jude, în vârstă de 21 de ani, în timp ce fac o apariție publică rară la premiera din Marea Britanie a lui Jeanne du Barry

_ Trash to teasure — Cercetătorii transformă deșeurile metalice în catalizator pentru hidrogen

_ Man City 1-1 Real Madrid (total 4-4) - sferturile de finală ale Ligii Campionilor: scor live, știri ale echipei și actualizări, în timp ce egalizarea târzie a lui Kevin De Bruyne forțează EXTRA-TIME

_ Au apărut primele căpșuni românești: Prețul la care se vând le fac să devină 'fructe de lux'

_ Tesla promite maşini mai ieftine după ce cererea pentru vehicule electrice a scăzut

_ Belgianul Vital Heynen, noul selecţioner al naţionalei Chinei

_ Fang-tastic domnul Fox! Moment amuzant, vulpea urbană supranumită „Roxy” adulmecă piciorul unui bărbat, apoi îl mușcă înainte de a scăpa... după ce a numit animalul „prietenos”

_ Stil fără vârstă SOS: „Nu m-aș fi uitat de două ori la această ținută într-un magazin”

_ Fiica legendei de cricket mort îi aduce un omagiu emoționant tatălui ei în ziua nunții

_ Teroare la școala secundară din Sheffield: elevii „s-au ascuns sub mese” în timp ce un adolescent de 17 ani „au atacat un alt copil și membri ai personalului cu o sticlă spartă”

_ Acuzații explozive la adresa lui Alexandru Rafila: 'Și-a bătut joc de banii publici, trebuie demis imediat din fruntea Ministerului Sănătăţii'

_ Comercianții din oraș au fost concediați după ce au fost prinși făcând sex cu o femeie de curățenie la birou după orele de program

_ Gordon Ramsay și soția Tana se mută în sfârșit înapoi în conacul lor de 7,5 milioane de lire sterline din Londra, după doi ani de renovare și mai multe rânduri de planificare

_ Cercetătorii descoperă virusul „Trojan Horse” ascuns în parazitul uman

_ Imaginile JWST arată că lumina de la una dintre cele mai vechi galaxii se datorează exploziilor continue din formațiunile stelare

_ „Never Surrender” – Acesta este motto-ul celor 78 de oameni din 6 ianuarie care au devenit reclamanți în cel mai mare proces din istorie împotriva poliției din capitolul SUA

_ Fanii nelegiuiți au rămas sfâșiați de vocea Ariana Grande: „Actrițele reale de Broadway nu cântă așa”

_ Mama unui împușcător de școală din SUA, condamnată pentru omor din culpă

_ Pe măsură ce Danny Jones  apare ca un favorit timpuriu la I'm A Celeb, cum McFly a avut atingerea Midas la reality TV

_ Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari

_ Lauren Sanchez împărtășește un mesaj criptic despre „greșeli” la câteva zile după un interviu ciudat despre planificarea nunții

_ Cumpărătorii din Kmart Australia se dezlănțuie cu noile „rochii de vis” de 25 USD - și este similar cu versiunile de 400 USD

_ Un membru al unei bande de motocicliști care a pus o bombă sub duba tatălui rivalului pe fondul unei cearte este închis


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 934, afisate in 16 pagini.