09:47
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ion Țiriac, Nadia Comăneci, Mircea Lucescu, Elisabeta Lipă, Mugur Isărescu, Ioan-Aurel Pop și multe alte personalități au fost premiate de MediaUno

Ion Țiriac, Nadia Comăneci, Mircea Lucescu, Elisabeta Lipă, Mugur Isărescu, Ioan-Aurel Pop și multe alte personalități au fost premiate de MediaUno

Gala Excelenței „Împreună protejăm România”, ediția a IV-a, desfășurată pe 23 ianuarie 2024, la Palatul Regal din București, cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, a reunit circa 180 de personalități remarcabile din România și de peste hotare, într-un cadru deosebit, încărcat de semnificații istorice.

Evenimentul a fost prezentat de Cristi Șelaru și Mihaela Prună.

Organizată de către Grupul de Presă MediaUno, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Institutul Național de Statistică și Asociația MediaUno, sub titlul ”Un singur gând – România!”, Gala a inclus atât o sesiune de premiere, cât și un dineu de gală, oferite în onoarea celor care, prin inițiativele și acțiunile lor, au contribuit în mod semnificativ la transformările pozitive din societatea noastră.

Astfel, Gala Excelenței „Împreună protejăm România” a reprezentat o oportunitate inedită pentru a celebra o pagină de glorie din istoria poporului român, dar și pentru a ajuta la promovarea valorilor care definesc esența României.

În cadrul evenimentului au fost premiate personalități care s-au evidențiat prin modele de bună practică, soluții și idei de depășire a multiplelor crize din acești ultimi ani, în următoarele domenii: apărare națională, diplomație, energie, medical, industrie, agricultură, educație și cercetare, social, finanțe, cultură și sport, antreprenoriat, digitalizare și securitate cibernetică.

Premiile care s-au acordat au fost stabilite de un Juriu, format din:

Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun, Consilier Prezidențial, Departamentul de Sănătate Publică, Administrația Prezidențială

E.S. Simona-Mirela Miculescu, Ambasador extraordinar și plenipontențiar, Delegat permanent al României pe lângă UNESCO

Nicoleta Pauliuc, Președinta Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Senatul României

Anca Dana Dragu, Guvernator Banca Națională a Republicii Moldova

Silvia-Monica Dinică, Președinta Comisiei pentru Știință, Inovare și Tehnologie din Senatul României

Florin Marian Spătaru, Consilier de Stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului României

Gen. Daniel Petrescu, Șeful Statului Major al Apărării (1 decembrie 2019 - 30 noiembrie 2023)

Valentin Silvestru, Președinte-director general INCD Turbomotoare COMOTI

Gen. Ing. Ionel Sorin Bălan, Directorul Serviciului Special de Telecomunicații (STS)

Silvia Vlăsceanu, Director Executiv HENRO

Ion Lungu, Expert în Energie

Niculae Havrileț, Expert în Energie

Ștefan Gadola, Președintele Consiliului de Administrație al EnergoBit

Prof. Univ. Dr. Anca Coliță, Manager Institutul Clinic Fundeni

Beatrice Mahler, Manager Institutul de Pneumoftiziologie „Dr. Marius Nasta”

Prof. Univ. Dr. Simin Florescu, Manager Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ”Dr. Victor Babeș”

Dr. Alis Grasu, Manager General al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov

Col. Dr. Valeriu Gheorghiță, Comandantul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”

Constantin Poiană, Managerul Spitalului „Prof. Dr, Eduard Apetrei” Buhuși

Dr. Andrian Țibîrnă, Manager Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”

Corneliu Cojocaru, Senior Adviser PR și Comunicare

Adrian Negrescu, Manager Frames

Comisar șef de poliție Georgiana-Ramona Dabija, Director Agenția Națională Antidrog

Chestor de Poliție penitenciară Dr. Dan Halchin, Director General al Administrației Naționale a Penitenciarelor

Chestor de Poliție Mădălina Moșoiu, Șefa Brigăzii Rutiere București

Comisar șef de poliție Cristina Stepănescu, Director General ANITP

Prof. Univ. Dr. Costel Negricea, Rector Universitatea Româno-Americană

Prof. Dr. Habil. Florina Pînzaru, Decan al Facultății de Management SNSPA, membră Asociației ”Pur și simplu verde”

Prof. Ing. Adrian Curaj, Director General UEFISCDI

Prof. Dr. Florin Stănică, Prorector USAMV București, Membru corespondent al Academiei Române, Președinte al Societății Române a Horticultorilor

Dr. Gabriel Micu, Ministru plenipotențiar

Delia Sfetcu, Președinte IWA

Constantin Vasilescu, Președinte Executiv UGIR-1903

Cristin Nicolae Popa, Director Executiv Monitorizare și Control ANCOM

Toma Cîmpeanu, CEO Asociația Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice

Maria-Manuela Catrina, Adjunct al directorului DNSC

Anca Apahidean, Manager de zonă Europa de Est IATA

Ștefan-Adrian Roșeanu, Președintele Autorității pentru Reformă Feroviară

Doina Melinte

Ovidiu Ioanițoaia

Doru Soter, Președintele Fundației „Iolanda Balaș Soter”

Veronica Baciu, Director General Agenția Națională a Zonei Montane

Tudorel Andrei, Președintele Institutului Național de Statistică

O categorie specială de premii au fost cele dedicate domeniului militar:

„Premiul de Excelență în Domeniul Militar”, atribuit generalului Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării;

„Premiul de Excelență pentru Politica de Apărare”, acordat Simonei Cojocaru, secretar de stat Departamentul pentru Politica de Apărare, Planificare și Relații Internaționale, Ministerul Apărării Naționale.

”Premii de Excelență în Leadership Militar”, atribuite următoarelor personalități:

Viceamiral Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale;

General-locotenent Ciprian Marin, șeful Statului Major al Forțelor Terestre;

General-maior Adrian Brînză, șeful Direcției Comunicații și Tehnologia Informației (CIO) - Statul Major al Apărării;

General de brigadă Ovidiu Lungu, șef de Stat Major al Operațiunii EUFOR ALTHEA;

”Premiul de Excelență pentru Reprezentare Militară Internațională” i-a fost înmânat generalului de brigadă Cornel Tonea, comandantul delegației Uniunii Europene în Republica Centrafricană.

Tot în acest domeniu, au mai fost acordate distincțiile:

”Premiul pentru Conducere Excepțională în Aviația Militară” ‒ General-maior Leonard-Gabriel Baraboi, locțiitor al sefului Statului Major al Forțelor Aeriene;

”Premiul pentru Impact Semnificativ în Lupta Anti-Mină” ‒ Locotenent- comandor Denis Giubernea, Comandantul Vânătorului de mine M270 ”Sublocotenent Ion Ghiculescu”;

”Premiul pentru Dedicație și Serviciu Exemplar în Aviația Militară” ‒ General de flotilă aeriană Ioan Mischie, Locțiitor pentru operații și instrucție al Șefului SMFA

”Premiul pentru Dedicație și Serviciu Exemplar în Forțele Terestre” ‒ Colonel George Daniel Cioran, Șef serviciu Dezvoltare Capabilități și Operaționalizare Statul Major al Forțelor Terestre.

Contribuțiile remarcabile în domenii precum securitatea informațională, politica monetară, asistența financiară, antreprenoriatul, dezvoltarea afacerilor, susținerea investițiilor sau prevenirea și combaterea spălării banilor au fost, de asemenea, recompensate prin distincții de excelență:

”Premiul de Excelență pentru Contribuție Remarcabilă în Securitatea Informațională” ‒ col. ing. Adrian Mință, Serviciul de Telecomunicații Speciale;

”Premiul de Excelență pentru Contribuția la Asigurarea unui Climat Economico-Financiar Relativ Stabil, prin Politici Monetar-Valutare Echilibrate” ‒ Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României;

„Premiul de Excelență în Antreprenoriat și Contribuții Semnificative la Dezvoltarea Afacerilor” ‒ Ion Țiriac;

„Premiul de Excelență pentru Leadership Strategic în Asistența Financiară Internațională” ‒ Anna Akhalkatsi, manager de țară pentru România și Ungaria - Banca Mondială;

„Premiul de Excelență pentru Susținerea Amplă și Eficientă a Antreprenorilor de către FNGCIMM”‒ Dumitru Nancu, director general FNGCIMM;

„Premiul de Excelență pentru Promovarea Susținută a Activității Fondurilor de Pensii ca Actor Investițional Important pentru Economia României” ‒ Radu Crăciun, președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România;

„Premiul de Excelență pentru Asigurarea unui Cadru Eficient de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor în România”‒ Adrian Cucu, președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

Pentru contribuții deosebite la dezvoltarea culturii românești și realizări artistice excepționale au fost atribuite următoarele distincții:

„Premiul de Excelență pentru Contribuție Excepțională la Dezvoltarea Culturii Românești ¬‒ academician prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române;

„Premiul de Excelență pentru Contribuții Artistice Remarcabile și Carieră Excepțională” ‒ Tudor Gheorghe;

„Premiul de Excelență Maestru al Naiului” ‒ Gheorghe Zamfir

În cadrul evenimentului, au fost premiate personalități care s-au remarcat prin activitatea lor în domeniul diplomației, cât și în promovarea României:

„Premiul de Excelență pentru Contribuții Excepționale la Relațiile Diplomatice și Culturale ‒ Excelența Sa Dr. Peer Gebauer, ambasadorul Republicii Federale Germania în România;

„Premiul de Excelență pentru Promovarea Relațiilor Bilaterale și Diplomație Excepțională” ‒ Excelența Sa Victor Chirilă, ambasadorul Republicii Moldova în România;

IN MEMORIAM - ”Premiul de Excelență- Civil Servant” ‒ Excelența Sa Ambasador Mihnea Constantinescu

„Premiul de Excelență pentru Rezultate Exceptionale în Promovarea României”‒ dr. Cosmin Dumitrescu, Consul General al României la Torino;

Totodată, au fost recompensate pentru contribuțiile lor de excepție, personalități care activează în domeniul educației sau în cel academic:

„Premiul de Excelență în Conducerea Academică” ‒ prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rector Academia de Studii Economice București;

„Premiul de Excelență în Conducerea Academică și Educație Medicală ‒ prof. univ. dr. Viorel Jinga, rector Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București;

„Premiul de Excelență în Educație Medicală și Cercetare” ‒ prof. univ. dr. Radu George Ciorap, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi;

Domeniile medico-farmaceutic și al managementului medical au beneficiat de distincții precum:

„Premiul de Excelență pentru Leadership în domeniul Farmaceutic” ‒ Mihai Fugarevici, director general Stada România;

„Premiul de Excelență pentru Inovație în Industria Farmaceutică”‒ Cătălin Radu, director general Bristol Myers Squibb România;

„Premiul de Excelență pentru Contribuții Excepționale la Sistemul Medical Românesc” ‒ academician prof. univ. dr. Ioanel Sinescu, Șeful Centrului pentru Uronefrologie și Transplant Renal - Institutul Clinic Fundeni;

„Premiul de Excelență pentru Îmbunătățiri Semnificative în Calitatea Serviciilor Medicale” ‒ prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, manager Spitalul Universitar de Urgență București;

„Premiul de Excelență în Medicină și Contribuții Remarcabile în Îngrijirea Pacienților” ‒ prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB);

„Premiul de Excelență în Management Medical”‒ asist. univ. dr. Șerban Dragosloveanu, Manager interimar Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor.

Energia a ocupat, de asemenea, un loc important în cadrul Galei, fiind acordate mai multe premii de excelență în acest domeniu:

„Premiul de Excelență în Inovație și Sustenabilitate în Hidroenergie”‒ Bogdan Nicolae Badea, membru al Directoratului Hidroelectrica;

„Premiul de Excelență pentru Viziune și Leadership în Energie”‒ Alexandru Chiriță, director general Electrica SA;

„Premiul de Excelență pentru Inovație în Proiectarea Energetică” ‒ prof. dr. ing. Ioan Dan Gheorghiu, președintele Consiliului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei.

„Premiul de Excelență pentru Leadership Excepțional în Sectorul Energetic” ‒ Virgiliu Ivan, director Dispeceratul Energetic Național;

Nu în ultimul rând, în domeniul agriculturii, a fost acordat „Premiul de Excelență pentru Agricultură Durabilă”, directorului general al Combinatului Agroindustrial Curtici, Dimitrie Muscă.

Totodată, au fost premiate personalități cu realizări și merite excepționale în domeniul sportului:

„Premiul de Excelență în Antrenorat și Contribuții Excepționale în Fotbal” ‒ Mircea Lucescu;

„Premiul de Excelență în Canotaj și Contribuții Excepționale aduse Sportului Românesc” ‒ Elisabeta Lipă;

„Premiul de Excelență pentru Inspirație în Sport și Promovarea României” ‒ Nadia Comăneci;

Pentru contribuții remarcabile în domeniile siguranței publice, prevenirii și combaterii traficului de persoane, prevenirii și combaterii traficului și consumului de droguri au fost acordate următoarele premii:

„Premiul de Excelență în Siguranța Publică”‒ Chestor de Poliție Bogdan Berechet, director general Poliția Capitalei;

„Premiul de Excelență pentru Impact în Combaterea Traficului de Persoane”‒ Laura Gabriela Staedler, psiholog Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Suceava;

„Premiul de Excelență pentru Rolul Deosebit în Prevenirea Traficului și Consumului de Droguri”‒ Ruxanda Iliescu, șef serviciu Agenţia Naţională Antidrog;

În domeniul securității cibernetice și digitalizării au fost acordate:

„Premiul de Excelență pentru Leadership și Viziune în Antreprenoriat”¬‒ Mădălin Staniu, Managing Partner, Black Bullet.

„Premiul de Excelență pentru Inovație în Educație și Tehnologie” ‒ Evelina Necula, Co-fondator și CMO Kinderpedia.

Gala Excelenței „Un singur gând: România” reprezintă a XIX-a ediție a seriei de evenimente din cadrul proiectului „Împreună protejăm România”, inițiat în anul 2020 de Grupul de Presă MediaUno și dezvoltat împreună cu Institutul Național de Statistică, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Asociația MediaUno.

Comunitatea „Împreună protejăm România" este alcătuită din 3.000 de personalități din toate domeniile de activitate, din România și din exterior.

Partenerii evenimentului sunt: Aqua Carpatica, Banca Transilvania, Byocite, BlueSpace Technology, Bursa de Valori București, Camera de Comerț Bilaterală Eleno-Română, Camera de Comerț Bilaterală România- Portugalia, Centrul Medical Internațional București, Chimcomplex, Clinica 32, INCD Turbomotoare COMOTI, Delgaz Grid, Depogaz, Domeniile Sâmburești, Electrica, E.ON România, Farmec, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Asociația Producătorilor de Energie Electrică – HENRO, Horeca Event Consulting, IATA România, Impera Systems Security, InFUNity, Luxury Aesthetics, Muse Flowers, Omniasig Vienna Insurance România, Qzine Catering, TMC Group, Top Line, Transgaz.

Sponsori: Asociația R.O.Z., Braiconf, Elmas, EnergoBit, Grampet Group, Gramofon Wine, Construcții Erbașu, Sonimpex Topoloveni.

Parteneri media: Canal 33, Focus Energetic, Gazeta Sporturilor, InvestEnergy, Radio România.

Detalii despre acest proiect se regăsesc pe https://impreuna-protejam-romania.ro/


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Un judecător din Louisiana condamnă un bărbat să fie castrat fizic după ce a pledat vinovat că a violat un copil de 14 ani

_ Manchester City, victorie în fața formaţia Brighton, în ultimul meci al etapei a 34-a din Premier League

_ Ion Cristoiu: Românul votează cu orice, în afară de creier

_ VEZI: Videoclip sălbatic surprinde un pasager care atacă șoferul de autobuz, făc�ndu-i să se prăbușească �n clădirea orașului Oklahoma

_ Clădirea de apartamente de lux DC înlocuiește personalul de la recepție cu dulapuri Amazon, provocând protestul chiriașilor

_ Kaleb Cooper dezvăluie că Jeremy Clarkson „este de fapt un fermier de porci foarte bun”, când sărbătoresc seria a treia a lansării Clarkson’s Farm la Diddly Squat

_ Jab-ul de cancer „modificator” oferă speranța unui remediu: NHS lansează testarea primului vaccin personalizat din lume pentru a distruge melanoamele - și folosește aceeași tehnologie ca vaccinurile de pionierat Covid

_ Aproape 100.000 de pacienți vârstnici suportă așteptări de 12 ore pe cărucioarele de urgență, unul care așteaptă cinci zile pentru a fi internat

_ Judecătorul doboară eforturile de a identifica FBI și poliția sub acoperire pe 6 ianuarie

_ VIDEO| În SUA s-a aprins fitilul unei revoluții: proteste masive în marile campusuri universitare

_ SEC se așteaptă să refuze ETF-urile Spot Ether în mai, Consensys dă în judecată pentru starea de „securitate”

_ Laura Woods uimește într-o rochie neagră care îmbrățișează silueta, în timp ce ea și Sam Quek conduc glamour-ul pe covorul roșu la Sport Industry Awards

_ Proiectele masive de vanitate futuriste ale Arabiei Saudite se zădărnicesc pe fondul războiului din Gaza

_ VEZI: Agitatorii pro-Hamas din statul Florida primesc un duș cu stropire foarte necesar cu ajutorul unui student sătuit

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii își intensifică atacurile la Avdiivka și Bahmut

_ VIDEO NEBUNAL: Bărbat arestat după ce a întrerupt interviul TV al primarului din San Jose, lovindu-și paza de securitate

_ Mafia georgiană și-a înființat o grupare elitistă: cărți deosebit de rare au fost furate din marile biblioteci ale Europei

_ De vineri, elevii vor intra în vacanță după finalizarea cursurilor, urmând să se întoarcă în școli miercuri, 8 mai

_ Moldova a transmis la Bruxelles Contribuția națională la Pachetul de extindere al Comisiei Europene pentru 2024

_ DEsigur: Biden și Obama vor organiza �n iunie un eveniment de str�ngere de fonduri cu George Clooney și alți liberali de la Hollywood

_ Șeful NATO Stoltenberg spune că „nu este prea târziu pentru ca Ucraina să prevaleze” împotriva Rusiei

_ Părinții ostaticului Hamas Hersh Goldberg-Polin își împărtășesc reacția emoțională la videoclipul cu dovezi de viață

_ În mințile întortocheate ale profesoarelor: expertul în prădători sexuali dezvăluie ce le motivează pe aceste femei aparent inofensive - și semnele de avertizare tulburătoare la care toți părinții trebuie să aibă în vedere

_ COMENTARIU POSTA ZILNIC: Naționalizarea nu este un răspuns la haosul feroviar

_ Dispariția Mint Butterfield: moștenitoare non-binară miliardară, 16 ani, amenințată anterior cu sinuciderea, spun polițiștii, în timp ce vânătoarea de adolescenți continuă

_ Vremea până la sfârşitul lunii mai: Temperaturi mai ridicate decât cele normale

_ A devenit AfD de extrema dreapta a Germaniei o poarta de acces pentru spionii chinezi si rusi?

_ România înregistrează cea mai mare inegalitate economică din UE

_ Excesul de decese în Japonia a atins 115.000 în urma celei de-a treia împușcături COVID; Noul studiu explică de ce

_ Flotilă de ajutor pentru Gaza cu 1.000 de pasageri, tone de provizii gata să navigheze - așa cum așteaptă IDF

_ Lui Cupidon i se rupe arcul! Zodiile care vor afla la finalul acestei luni că partenerii le înșală

_ Amendă record pentru un politician, după ce a numit 'pedofili' doi oameni, într-o dispută pe rețelele sociale

_ Judecătorul Cannon desface documentele care pretind că procurorul principal al lui Jack Smith l-a amenințat pe avocatul cu valet Trump și a �ncercat să-l mituiască �n schimbul mărturiei clientului �mpotriva lui Trump

_ Victor reacționează: 95 de miliarde de dolari către țările străine � America Ultima (VIDEO)

_ Bears drafting USC quarterback Williams cu alegerea nr. 1

_ Curtea Supremă a SUA semnalează o întârziere în a se pronunța asupra cererii lui Trump de imunitate absolută

_ Senatul Republicii Moldova trebuie să profite de oportunitatea pentru a extinde reducerea impozitelor lui Trump

_ Veteranii din Pennsylvania dezgustați de protestele anti-israeliene și anti-americane din campusurile universitare: �Rușie totală� (VIDEO)

_ Mişcarea de susţinere pentru Gaza ia amploare în campusurile universitare din SUA: polițiștii fac sute de arestări în rândul studenţilor

_ Eroarea care conduce lumea

_ Infracțiunile de furt din magazin se ridică la cel mai înalt nivel de când au început înregistrările: furturile în magazine au crescut cu mai mult de o TREIE față de 2022 - cu 430.104 infracțiuni înregistrate în ultimele 12 luni, arată cifrele

_ Emmanuel Macron lansează un avertisment apocaliptic: Europa noastră poate muri

_ Întâlnirea care dă fiori întregii lumi: Vladimir Putin merge în China, în prima vizită externă după ce a fost reales președinte

_ Muzeul Luvru se transformă radical cu ocazia Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris

_ Pesimismul persistă în SUA - Ajutorul de 60 de miliarde de dolari nu este suficient pentru o contraofensivă rapidă a Ucrainei (responsabil militar american)

_ Războiul din Ucraina, ziua 793. Moscova avertizează că va reacţiona dacă activele ruseşti îngheţate vor fi confiscate / Grecia nu va trimite sisteme Patriot în Ucraina

_ Metoda 'Dorel' aplicată de ruși în Ucraina: și-au creat capcane mortale prin invenția menită să-i apere de drone - FOTO

_ Haos pe șoselele din România: Lista completă a drumurilor blocate / Intrarea în București este paralizată de trafic

_ Războiul din Ucraina, ziua 793. Moscova avertizează că va reacţiona dacă activele ruseşti îngheţate vor fi confiscate

_ „Uciderea brutală care a uimit astăzi pe toți cei de la Centrul de Televiziune BBC”: Cum au spus colegii „devastați” lumii despre „crima fără sens” a lui Jill Dando - acum 25 de ani astăzi

_ „Exclus de FBI, CIA și Bob Woodward” - Tucker Carlson spune că Watergate a fost orchestrat pentru a-l înlătura pe președintele Nixon din funcție

_ Tennessee este primul stat care a criminalizat adulții care îi ajută pe minori să primească îngrijiri „afirmatoare de gen” fără consimțământul părinților

_ Suedia oferă 120 de mii de euro pentru a contracara dezinformarea legată de alegeri

_ Sărbătorile zilei din 26 aprilie 2024 - Sf. Sfinţit Mc. Vasilevs, episcopul Amasiei; Sf. Glafira; Sf. Mc. Chiril, Chindeu şi Tasie din Axiopolis (Cernavodă)

_ Sfaturile unui chirurg plastic și estetician pentru tratamentele de înfrumusețare

_ Justiția Kavanaugh �l �ntreabă pe procurorul lui Jack Smith de ce Barack Obama nu a fost acuzat niciodată pentru lovituri cu drone �mpotriva civililor (AUDIO)

_ Horoscopul zilei de 27 aprilie 2024. Perioadă plină de agitație pentru gemeni

_ De ce persoanele tinere pot avea mai multe riduri ca persoanele vârstnice? Un medic estetician prezintă principalele cauze

_ Bursele europene au suferit joi o scădere de aproape 1% / Deutsche Bank, Barclays, Nestle şi Airbus şi-au raportat joi rezultatele financiare trimestriale

_ Acțiunile Snap apar după ce veniturile depășesc așteptările


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 231, afisate in 4 pagini.