15:11
Comentarii Adauga Comentariu

_ Dosar penal pentru distrugerea unei statui expuse în cadrul 'Lunii Sculptorilor Români'

Dosar penal pentru distrugerea unei statui expuse în cadrul 'Lunii Sculptorilor Români'

"În urma imaginilor apărute în spaţiul public, privind o persoană care loveşte cu piciorul o statuie din Parcul Voievozilor din municipiul Iaşi, facem precizarea că poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi s-au sesizat din oficiu cu privire la această situaţie. Astfel, în urma verificărilor efectuate a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, cercetările fiind continuate în vederea clarificării întregii situaţii de fapt şi luării măsurilor legale care se impun", transmit reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Măsura a fost luată după ce o publicaţie online locală a postat pe reţelele de socializare o filmare în care o femeie loveşte lucrarea "Hidra", ce aparţine renumitului sculptor Costin Ioniţă, ca reacţie la aspectul acesteia.

"Hidra" este una dintre cele 25 de lucrări expuse de artist în mai multe locaţii şi zone din Iaşi, până pe 19 martie, cu prilejul "Lunii Sculptorilor Români", eveniment organizat la a patra ediţie.

Artistul Costin Ioniţă afirmă, însă, că nu vrea să depună plângere pe numele femeii.

"Nu vreau să depun plângere împotriva acestei doamne, pentru că nu are sens. Se vede că e o persoană amărâtă, abandonată de societate, chiar şi de noi, cei mulţi, de cei care acţionăm în domeniul cultural, care avem idei, care avem discursuri coerente şi pretenţii de erudiţie. Noi, cumva, abandonăm această categorie a societăţii, nu ne preocupă, considerăm că nu se merită să pierdem timp cu ei", a declarat, pentru AGERPRES, sculptorul Costin Ioniţă.

Reputatul artist a răspuns AGERPRES că se aştepta la reacţii şi critici din partea ieşenilor, însă nu atât de violente.

"După cum bine ştiţi, ne aflăm într-un an electoral. Există oameni care îşi doresc voturi anul acesta. Pur şi simplu, cred că îşi creează astfel de momente. Cu o zi înainte de incidentul de vandalizare, a existat un live făcut de o politiciană, nu dau numele şi nici partidul din care face parte, în care pur şi simplu instiga la violenţă, cerea să se întâmple ceea ce s-a întâmplat o zi după. Nu ştiu dacă incidentul a fost premeditat sau regizat. Din păcate, oamenii ăştia care sunt folosiţi, aşa cum e şi doamna aceea'', a mai declarat artistul.

Lucrarea "Hidra" a fost făcută în 2012 şi amplasată pentru o perioadă în Piaţa Presei Libere, pe soclul unde în perioada comunistă s-a aflat statuia lui Lenin.

După cum afirmă autorul, "Hidra" e un Lenin care şi-a pierdut din putere, iar în locul capului au crescut şapte flori de trandafiri care au aspect de balaur. În viziunea artistului, trandafirul este cel mai puternic simbol al politicii româneşti postdecembriste.

"Ideea lucrării este că, până la urmă, clasa politică s-a schimbat doar la faţă, dar în esenţă este aceeaşi. (...) E o temă care reprezintă politica postdecembristă. De ce Hidra? Pentru că Hidra este un monstru din mitologie care nu a putut fi omorât. Dacă îi tai un cap, răsar altele şapte la loc", a explicat Costin Ioniţă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Romania to participate in Kazakhstan International Exhibition

_ Arborii gravați evidențiază modalitatea de conservare a culturii sami

_ Amendă record pentru un politician, după ce a numit 'pedofili' doi oameni, într-o dispută pe rețelele sociale

_ Dulce sau sărat? Asta spune despre tine gustul tău în gustări, conform științei

_ Moment crucial în procesul lui Trump: Selecția juraților începe în New York, sub presiunea opiniei puternice

_ Hidroelectrica-Roșia Montană, similitudini extrem de suspecte

_ Cercetările dezvăluie cheia unui profil irezistibil de întâlniri online

_ Este sigur să zbori în timpul eclipsei de soare? Iată ce au de spus experții

_ Război total la DigiSport între Radu Naum și un alt prezentator al postului. Și-au aruncat vorbe dure aruncate în timpul emisiunilor

_ AI deciphers new gene regulatory code in plants and makes accurate predictions for newly sequenced genomes

_ Ion Cristoiu: Ghinionul României – nu i-a fost luată Crimeea!

_ Senatorul australian spune că Elon Musk ar trebui „să fie în închisoare și cheia să fie aruncată”

_ Cele mai comandate flori pentru 8 martie: lalele, frezii şi zambile

_ Taylor Swift stârnește reacții, renunțând la 15 MAI MULTE piese la doar două ore după ce fanii au plătit sute pentru a cumpăra noul ei album The Tortured Poets Department

_ Ministerul Finanţelor lansează o nouă ediţie a programului de titluri de stat Fidelis

_ Un număr de 9.481 de elevi au fost prezenți la proba de limba și literatura maternă în cadrul simulării Evaluării Naționale

_ Camera Deputaţilor a adoptat proiectul pentru instituirea pe 14 mai a Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel

_ Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare şi distrugeri ale infrastructurii pe teritoriul european

_ Oficial: Zeci de proiecte din bani europeni în administrația PNL din Caraș

_ Boeing 757-200 a fost deviat de la rută după ce a suferit avarii la una dintre aripile sale

Regimul Soroșist l-a interzis pe primul clasat Georgescu dând o nouă lovitură de stat. BEC-ul s-a transformat ilegal în Organ Penal și a "judecat" abuziv și ilegal, invocând "constituțional" ilegalitalitatea CCR emisā pe 6 Decembrie.

_ Autoritățile găgăuze i se plâng Moscovei de `acțiuni ghidate` ale puterii de la Chișinău

_ Manifestaţii pacifiste în Germania, odată cu Paştele Catolic

_ RICHARD KAY: Dezbrăcat de cele mai carismatice vedete ale sale, monarhia se confruntă cu o criză profundă. Dar VA supraviețui - pentru că o face întotdeauna

_ România și Grecia dau marea lovitură care transformă radical această zonă a Europei

_ Reacția Statele Unite la cererea autorităților transnistrene

_ Relația zbuciumată a Prințului Harry cu Regina Camilla va fi explorată într-un nou documentar de la Channel 4, după ce Duke a numit-o „periculoasă” și „ticălosă” în memoriile sale Spare

_ Fetiţă vândută de părinţii români pentru 3.000 de euro, în Spania

_ Moment terifiant, suspectul înarmat o deturnează pe iubita soție Katherine Aguasvivas în mijlocul unei intersecții aglomerate din Florida, înainte de a o ucide și de a-i da foc rămășițelor în interiorul vehiculului furat.

_ „Uciderea brutală care a uimit astăzi pe toți cei de la Centrul de Televiziune BBC”: Cum au spus colegii „devastați” lumii despre „crima fără sens” a lui Jill Dando - acum 25 de ani astăzi

_ Pe măsură ce BYD-ul Chinei inundă Europa cu mașini electrice ieftine, tarifele de modă veche pot trânti pe frână?

_ Bucătarul celebru Gino D'Acampo „nu poate să plătească fostul personal și fiscalul” după ce lanțul My Pasta Bar a ajuns cu pierderi de 5 milioane de lire sterline

_ SUA presează China, Turcia, Arabia Saudită pentru a opri planurile de atac asupra Israelului

_ Pericolul mărțișoarelor - Avertismentul lansat de ANPC

_ Re�mprospătați-vă salteaua cu uimitorul Topper de la MyPillow (reducere de 40% plus garanție de returnare a banilor)

_ Femeia critică cultura de bacșiș „inutil” după ce s-a simțit „presată de o mașină” să lase o gratuită la o casă automată

_ Fostul general ucrainean Zaluzhny numit nou ambasador al Regatului Unit � Zelensky �ncearcă să-și neutralizeze principalul rival politic

_ A murit creatorul de modă Roberto Cavalli

_ „Acest lucru tocmai mi-a apărut în fața mea - argintiu, în formă de trabuc, lung de aproximativ 45 de metri”: Faceți cunoștință cu localnicii care spun că apariția OZN-urilor în satul lor somnoros din Țara Galilor sunt dovada că nu suntem singuri

_ Încearcă Leo Woodall să devină noul Brad Pitt? Actorul britanic a cucerit o legiune de fani și confirmă în sfârșit relația cu co-starul lui White Lotus, Meghann Fahy

_ De la indoiala la pierderea libidoului și ejacularea precoce: Cum să remediați problemele jenante ale bărbaților în dormitor (p.s. femeile, trebuie să citiți și asta!)

_ Bătălia ofertelor de masă! Pe măsură ce Poundland lansează o nouă ofertă de 3 lire sterline pentru a rivaliza cu Tesco și Sainsbury's, care este cea mai bună opțiune pentru prânz?

_ ONU refuză să participe la evacuarea forțată din orașul Rafah

_ Bărbat reţinut după ce a lovit alţi doi, în timp ce erau într-un microbuz

_ De ce a respins BEC înscrierea Alianței USR-PMP-FD? În Registrul Partidelor apare alt președinte al PMP (Document)

_ Pubul St Albans stârnește dezbateri aprinse cu politica sa „fără copii, prietenoasă cu câinii”, pe care unii mărci o „deprimanează” - dar crezi că este corect?

_ Sărbătoare 21 noiembrie. Ortodocşii sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnuui. Semnificaţiile sărbătorii

S-a mai detonat o conservă a Sistemului : pe nume Claudiu Tărziu

_ Sunetul care a ținut vie speranțele salvatorilor Titan: Noul sunet de la dezastrul submarin care a șocat lumea dezvăluie zgomote misterioase auzite după ce nava a dispărut în timpul expediției nefaste la epava Titanic

_ Naţionala de polo masculin U19 s-a calificat la Campionatul European U19

DIICOT SE FACE DE RUȘINE. DIICOT ne spune că 6 indivizi fără nici o funcție în statul român "au întreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea României din alianța militară la care este parte"

_ Nu pot să cred că există mai puțin unt! Anchor, Country Life și Yeo Valley sunt acuzate că și-au redus tartinele, deoarece cifrele arată că conținutul de unt s-a redus cu până la 12% în șapte ani, în cel mai recent exemplu de „flație redusă”

_ Eugen Tomac: Negocierile privind aderarea Republicii Moldova la UE ar trebui sa inceapa inaintea alegerilor europarlamentare

_ ALEXANDRA SHULMAN: După cum arată diagnosticul de cancer al regelui Charles, rostește cuvântul „C”... și viața se schimbă într-o clipă

_ Probleme la munte. Instalaţiile pe cablu oprite şi concurs de schi anulat din cauza viscolului la Poiana Braşov

_ Bărcile neolitice excavate în Mediterana dezvăluie tehnologie nautică avansată

_ Scaffolder găsește mașina furată în doar o oră după ce Apple AirTag ascuns îl conduce direct la motorul dispărut

_ Olandezul Bert Janssen, cel mai longeviv pacient cu transplant de inimă din lume

_ Premiile MOBO 2024: Jessica Ennis-Hill și-a prezentat o expoziție cu picioare într-o rochie de seară neagră elegantă, cu o despicare înaltă la coapsă, în timp ce participă la ceremonia anuală

_ Imagine: Hubble găsește un câmp de stele


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 401, afisate in 7 pagini.