08:47
Comentarii Adauga Comentariu

_ BREAKING Lecție de negociere la `târgul` marii corupții în dosarul directorului SLPD Reiser Bârlad - Șpaga discutată `la sânge` între director și patron

BREAKING Lecție de negociere la „târgul„ marii corupții în dosarul directorului SLPD Reiser Bârlad - Șpaga discutată `la sânge` între director și patron

Concret, anunțau atunci, anchetatorii, în perioada 01.03.2022 – 12.05.2022, inculpatul Buzamăt Daniel, în calitatea menționată mai sus, în mod indirect cât și direct, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar (martor în cauză), de la omul de afaceri cercetat în prezenta cauză, suma totală de 100.000 lei (două tranșe a câte 50.000 lei), în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, oficialul ar fi primit suma de bani menționată mai sus în contextul încheierii între S.L.D.P. REISER SA Bârlad și societatea celuilalt inculpat, a două contracte de prestări servicii, ce vizau asfaltarea unei suprafețe de 1.600 mp de teren, ce aparținea acestuia din urmă. În realitate, ar fi fost asfaltată o suprafață de 4.725 mp fiind folosită o cantitate de 454 tone asfalt față de 218 tone asfalt, menționată în documentele contabile ale celor două societăți.

Totul a început cu modernizărea stației PECO, în sensul turnării unui covor asfaltic, când reprezentantul societății GIPETROVAS BEST HOLDING SRL, Gică Călin a efectuat demersurile necesare în vederea identificării unei societăți comerciale care să realizeze această lucrare la un preț avantajos și într-un timp cât mai scurt.

În acest sens, a identificat în mediul on line Societatea pentru Lucrări Drumuri și Poduri REISER S.A. Bârlad, cu site-ul web https://reiser.ro/, având ca date de contact postul telefonic aparținând lui Daniel Buzamăt, directorul S.L.D.P. REISER S.A..

Astfel Vasile Lucian Bolmadîr l-a contactat telefonic pe Buzamăt, cu care a discutat referitor la asfaltarea suprafeței de teren de la stația PECO ce aparținea SC GIPETROVAS BEST HOLDING SRL.

Astfel, la începutul lunii martie 2022, Buzamăt a luat legătura cu inginerul din cadrul S.L.D.P. REISER S.A. Bârlad, pe care l-a trimis să facă măsurători în teren, la stația PECO în vederea demarării lucrării solicitate de către Bolmadîr.

Inginerul s-a deplasat la stația PECO aparținând SC GIPETROVAS BEST HOLDING SRL, situată pe raza comunei Munteni, județul Galați ocazie cu care a interacționat pentru prima oara cu reprezentantul stației Peco, în persoana numitului CĂLIN GICĂ. La momentul respectiv CĂLIN GICĂ era și administrator al societății.

CĂLIN GICĂ i-a explicat inginerului că vrea să asfalteze o parte din terenul pe care se afla stația PECO, precum și căile de acces, iar tehnicianul a efectuat măsurători a terenului, în prezența sa.

Totodată, inginerul a observat că rigolele din zona căii de acces erau degradate, sens în care i-a comunicat lui CĂLIN GICĂ că ar trebuie refăcute și acestea. În total, urmare a măsurătorilor făcute, specialistul tehnic a constatat că lucrarea solicitată presupunea asfaltarea unei suprafețe de circa 2.200 - 2.400 m2, comunicându-i cele constatate lui CĂLIN GICĂ.

Ajuns la sediul societății cu capital de stat inginerul i-a relatat cele constatate directorului, fiind întocmită o ofertă inițială de preț, respectiv 40.000 lei pentru refacerea rigolelor și aproximativ 290.000 lei pentru asfaltarea suprafeței de teren solicitată de CĂLIN GICĂ.

Acesta s-a deplasat din nou în com. Munteni, la stația PECO aparținând SC GIPETROVAS BEST HOLDING SRL, comunicându-i lui patronului prețurile, respectiv 40.000 lei pentru refacerea rigolelor și aproximativ 290.000 lei pentru lucrarea de asfaltare a terenului.

Administratorul a afirmat că i se pare prea scump, manifestându-și disponibilitatea de a-i da o sumă de bani direct lui BUZAMĂT DANIEL în vederea efectuării lucrărilor, cu condiția ca prețul să fie mai mic.

Inginerul a revenit la sediul S.L.D.P. REISER S.A. Bârlad, spunându-i directorului că administratorul CĂLIN GICĂ refuză să încheie contractul în condițiile prețului inițial transmis, întrucât i se părea prea mare, și că, totodată, este dispus să plătească o sumă de bani fără întocmirea de documente justificative pentru efectuarea lucrărilor, cu condiția reducerii prețului.

În aceste condiții, Buzamăt a acceptat reducerea prețului pentru lucrarea cu rigolele, la suma de 20.000 lei, dat fiind faptul că administratorul  se angajase să pună el la dispoziție materialele aferente lucrării.

În ceea ce privește lucrarea de asfaltare, BUZAMĂT DANIEL i-a solicitat lui DĂRÎNGĂ CĂTĂLIN să-i transmită lui CĂLIN GICĂ că acceptă ca, în schimbul primirii sumei de 50.000 lei, cash, prețul lucrării urma să fie de 150.000 lei.

DĂRÎNGĂ CĂTĂLIN i-a comunicat lui CĂLIN GICĂ cele transmise de BUZAMĂT DANIEL, CĂLIN GICĂ fiind de acord cu prețul pentru refacerea rigolelor, dar refuzând condițiile impuse pentru încheierea contractului de asfaltare.

La circa două săptămâni (aproximativ la jumătatea lunii martie 2022), la solicitarea lui BUZAMĂT DANIEL, a fost începută efectiv lucrarea de refacere a rigolelor, după ce CĂLIN GICĂ procurase materialele ce urmau a fi folosite.

În continuare, dat fiind atribuțiileinginerului în cadrul S.L.D.P. REISER S.A. Bârlad, acesta s-a deplasat zilnic în com. Munteni, la stația PECO aparținând SC GIPETROVAS BEST HOLDING SRL, pentru supravegherea desfășurării lucrării de refacere a rigolelor.

Astfel, zilnic interacționa cu administratorul CĂLIN GICĂ, care insista să-l întrebe cum poate rezolva problema cu contractul de asfaltare, manifestându-și disponibilitatea de a da cât trebuie, dar „fără acte”, acesta spunându-i de fiecare dată că decizia aparține directorului Buzamăt.

La un moment dat, înainte de finalizarea rigolelor, directorul Buzamăt i-a cerut inginerului său să-i transmită lui CĂLIN GICĂ care era „ultimul preț” pentru lucrarea de asfaltare solicitată, respectiv că în schimbul primirii sumei de 50.000 lei, cash, prețul lucrării urma să fie de 100.000 lei, propunere acceptată de către CĂLIN GICĂ.

Ulterior survenirii acestei înțelegeri, în data de 24.03.2022, CĂLIN GICĂ s-a deplasat la sediul S.L.D.P. REISER S.A. din Bârlad unde s-a întâlnit cu directorul, în vederea semnării contractului de prestări servicii privind asfaltarea, ocazie cu care a fost semnat și contractul referitor la refacerea rigolelor (cu nr. 949/24.03.2022), lucrările fiind efectiv în derulare la acel moment.

Astfel, conform înțelegerii dintre CĂLIN GICĂ și BUZAMĂT DANIEL, pentru ca prețul lucrării (100.000 lei) să nu figureze ca fiind unul derizoriu în contract raportat la suprafața de asfaltat, BUZAMĂT DANIEL a dispus ca în contract să fie menționată doar o parte din suprafața de asfaltat (800 m2 din cei 2.200 – 2.400 m2), valoarea lucrării fiind astfel diminuată, corespunzător suprafeței respective, diferența de mixtură asfaltică urmând a fi livrată fără documente justificative către SC GIPETROVAS BEST HOLDING SRL, urmând ca BUZAMĂT DANIEL să primească suma de 50.000 lei, pentru încheierea contractului la o valoare subevaluată.

În aceste condiții, la data de 24.03.2022, între S.L.D.P. REISER S.A., reprezentată de directorul BUZAMĂT DANIEL (în calitate de prestator de servicii) și S.C. GIPETROVAS BEST HOLDING S.R.L. cu sediul în sat Brăhășești, com. Brăhășești, str. nr. 4, jud. Galați, reprezentată prin CĂLIN GICĂ (în calitate de beneficiar) s-a încheiat contractul de prestări servicii ... prin care S.L.D.P. REISER S.A. se obliga să presteze următoarele servicii: „îmbrăcăminte rutieră din mixtură asfaltică 4 cm grosime” pentru o suprafață de 800 mp, prețul fiind de 125,00 lei/mp cu TVA, respectiv 100.000 lei cu TVA, care urma să fie achitată în două tranșe de câte 50.000 lei, o tranșă de avans la semnarea contractului iar diferența de 50.000 lei la terminarea contractului. Durata contractului a fost stabilită la 2 luni de la data emiterii comenzii de către Beneficiar.

Astfel, deși facturile și plățile dintre cele două societăți, aferente contractului vizau practic cantitatea de mixtură asfaltică necesară pentru asfaltarea suprafeței de 800 de mp teren, menționată în contract, (respectiv 111 tone asfalt), în realitate SLDP REISER S.A. a livrat către SC GIPETROVAS BEST HOLDING SRL 231 tone de asfalt.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Record de beneficiari de ajutor social în decembrie 2023

_ Este timpul pentru o resetare a Legii de supraveghere a informațiilor externe și a secțiunii 702 de colectare a informațiilor

_ Incident. O navă de război germană a deschis, din greşeală, focul spre o dronă americană

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ Administratorul Biden se pregătește să escorteze încărcături de haitiani în Florida în timp ce țara din Caraibe implodește: raport

_ Informația pe care Putin o ține la secret din 2022, făcută publică de președintele Ucrainei. Ce nu vrea liderul rus să se știe

_ Rep. Andy Biggs privind proiectul de lege privind ajutorul Ucrainei de 60 de miliarde de dolari: Președintele Johnson „Alcătuiește o coaliție cu democrații”, am putea rezolva criza frontierei de sud „Cu doar o fracțiune din bani”

_ Prințesa de Wales „se descurcă bine” pe fondul recuperării chirurgicale, spune Palatul Kensington – după ce Prințul William se retrage din memorial din cauza „chestiunii personale”

_ Clasamentul jucătorilor români U21 cu cele mai bune cote de piaţă

_ Trump și Biden fac comerț cu argumente în privința imigrației la vizitele rivale la granița dintre SUA și Mexic

_ Vânătoare urgentă pentru proprietarul „XL Bully” cu părul roșu, care „a decolat” după ce câinele ei a atacat o femeie în Northampton

_ Borell vrea să utilizeze 90% din veniturile din activele ruseşti pentru a lua arme pentru Ucraina

_ În imagine: băiat american de 15 ani, care a murit într-o avalanșă în Elveția, identificat drept adolescent din Illinois, Aleksas Beiga, fiul unui olimpic

_ Depășirea limitelor fine ale procesului cu afinitatea ionilor linker

_ Motive pentru a sărbători săptămâna aceasta – 10 lucruri pentru care să fii recunoscător!

_ „Volvo, The Anti Jaguar”

_ Se construiesc primele 'închisori eco' lângă România

_ Minaur Baia Mare s-a calificat în semifinalele European Cup

_ Mărcile folosesc glicerol în slushies pentru a evita taxa pe zahăr? Experții avertizează părinții cu vârsta sub 4 ani să evite soiurile fără zahăr ale băuturii cu gheață, care pot provoca intoxicații potențial fatale.

_ Polonia respinge întâlnirea la granița cu Ucraina pentru a pune capăt protestelor fermierilor

_ Femeie moartă după ce a fost diagnosticată cu gripă. Ea nu fusese vaccinată şi avea comorbidităţi

_ Cel mai recent deces al lui Dave Myers: starul Hairy Bikers moare la vârsta de 66 de ani la doar doi ani după diagnosticul de cancer devastator, în timp ce omagiile se adună pentru „omul strălucit inspirator și amabil”

_ Serviciile germane de informații avertizează: 'Rusia ar putea lansa un atac asupra NATO începând cu 2026'

_ Povestea adevărată emoționantă din spatele filmului Joy de la Netflix: cum trei oameni de știință hotărâți să „vindece lipsa de copii” au ajutat la producerea primului „bebeluș eprubetă” din lume

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

_ „Fata lui tati”, care se mărturisește, fiica magnatului de anvelope, cu avere de 55 de milioane de lire sterline, este „mută” că a fost îndepărtată din testamentul „secret” al defunctului ei tată

_ Patru televiziuni din România dispar din grila de programe! Anunțul a fost făcut de mai marii companiei care dețin posturile

_ Cătălin Cîrstoiu, mărturie șocantă: Eu am avut cancer și l-am învins/ VIDEO

_ Berlinala 2024/ Există o lume dincolo de perspectiva eurocentrică, a declarat regizorul filmului 'Black Tea'

_ Liverpool a ajuns la un acord cu Feyenoord pentru Arne Slot

_ Fată de 15 ani, bătută cu mânerul lopeții de propriul tată pentru că vorbea cu băieți pe internet

_ Utilizarea „Arb” a fondului de salvare a băncilor crește (din nou) pe fondul ieșirilor de fonduri de pe piața monetară, a unei mari pierderi de RRP

_ Fost militar, artizan al jocului 'Balena Albastră', convingând adolescenți să se sinucidă, dă acum școlarilor lecții de patriotism

_ Sora lui Kim Jong-un entuziasmată de un cadou primit de fratele său de la Putin

_ ​Caritatea recrutează sute de voluntari în efortul de a bloca zborurile migranților ilegali către Rwanda

_ Festivalul de Benzi Desenate de la Angouleme: Premiul pentru volumul anului, câştigat de americanul Daniel Clowes

_ Beatrice Borromeo a croit o figură glam într-o rochie din picioare de găin la Marele Premiu de la Monaco împreună cu soțul Pierre Casiraghi

_ Klaus Iohannis a semnat: S-a dat undă verde finanțării pentru 42,3 kilometri din A3

_ Escrocii Deepfake organizează o conferință falsă și fură 25 de milioane de dolari de la o companie multinațională din Hong Kong

_ Petrescu (ASF):Retail is the growth area with the best potential for Bucharest Stock Exchange

_ Spărgerea inimii lui James Norton în rolul actorului se desparte de logodnica lui Imogen Poots după o relație de șase ani

_ CNAIR: Oferte pentru proiectarea modernizării reţelei rutiere din proximitatea Bucureştiului

_ Iarna nu se dă dusă: Cod galben de ninsori însemnate cantitativ în 14 judeţe

_ Galeria Națională de Portret se confruntă cu reacții adverse după ce a susținut în mod greșit că comerciantul de artă a folosit sclavi pentru a-și „înființa și susține” cariera

_ Alex Jones susține „licitație coluzivă” în timpul licitației Infowars, cere judecătorului să oprească vânzarea

_ Consumul de bere a scăzut în România

_ LIVE TEXT – Război în Ucraina: Ucraina are voie să lovească în interiorul Rusiei cu armele britanice - Ministrul britanic de Externe David Cameron

_ Este drept că Bisericii îi pasă de solicitanții de azil... dar nu ar trebui să faciliteze convertirile false pentru a-i ajuta să rămână aici

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Motociclete şi scuterele, interzise noaptea la Paris? Propunerea unui consilier

_ Banca Angliei menţine dobânda la cel mai ridicat nivel începând din 2008

_ CEO-ul SAAB spune că riscul de război în creștere conduce cheltuielile pentru apărare; Stocuri de rachete în piața taurească

_ Cum ar putea limita decizia Curții Supreme privind imunitatea cauzelor împotriva lui Trump

_ Fiica lui Roy Keane, Leah, și starul din Noua Anglie, Taylor Harwood-Bellis, lansează primele fotografii cu incredibila lor propunere de iaht italian, la câteva zile după ce acesta a marcat la debutul său

_ Moment terifiant, panicați, pasagerii aerieni țipă în timp ce avioanele pline se învârt în timpul unei furtuni feroce

_ Alarma de peste 200% explozie în rândul femeilor și fetelor tinere care suferă de cancer pancreatic, deoarece experții de top recunosc că sunt derutați de creșterea „înfricoșătoare” a bolilor mortale

_ Curs valutar, 15 aprilie. Leul s-a depreciat luni în raport cu principalele valute

_ Niciodata prea tarziu! Sunt expert în recrutare - iată cele șase secrete ale mele pentru o schimbare de succes a carierei la 40 de ani


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2498, afisate in 42 pagini.