Neamț: Două proiectile și zeci de cartușe au fost găsite de pirotehniști în pădurea Nemțișor
Două proiectile și zeci de cartușe au fost găsite de pirotehniști în pădurea Nemțișor, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, Irina Popa.
Pirotehniștii se aflau, joi, în zona respectivă pentru a desfășura activități de pregătire de specialitate, știindu-se faptul că în pădurea Nemțișor a mai fost găsită muniție, de-a lungul timpului.
"Echipa pirotehnică a descoperit o lovitură de aruncător de calibru 60 mm, o grenadă ofensivă, 85 cartușe de calibru 7,92 mm și două cartușe de calibru 9 mm. Muniția a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii. Muniția descoperită provine din Al Doilea Război Mondial", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Pădurea Nemțișor din comuna Vânători-Neamț a fost linie de front în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aici fiind găsite în ultimii ani mii de elemente de muniție. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Comentarii:
Adauga Comentariu