Afganistanul lansează prima etapă de vaccinare împotriva poliomielitei din 2021
Afganistanul a lansat luni o campanie la nivel național de vaccinare împotriva poliomielitei vizând 9,9 milioane de copii cu vârsta sub cinci ani, a anunțat Ministerul Sănătății Publice, potrivit DPA.
Circa 65.000 de angajați din domeniul sanitar sunt repartizați pentru implementarea campaniei pe o perioadă de cinci zile, a precizat un responsabil de PR al campaniei, Mir Jan Rasikh.
Anul trecut, 3,4 milioane de copii au fost privați de vaccin în această țară devastată de război, și, prin urmare, cel puțin 56 de copii au fost depistați cu poliomielită.
Militanții talibani nu permit accesul angajaților din domeniul sanitar în zonele aflate sub controlul lor pentru a desfășura campanii din ușă în ușă și susțin că în trecut campania a fost folosită pentru a strânge informații în unele provincii.
Duminică, liderul adjunct al talibanilor Mullahul Abdul Ghani Baradar s-a întâlnit cu șefii OMS și UNICEF pentru Asia de Sud în Qatar, unde au discutat despre vaccinarea împotriva poliomielitei și altor boli transmisibile.
Nu este însă clar dacă militanții au fost de acord să permită campaniile din ușă în ușă în zonele aflate sub controlul lor.
Oficialii avertizează că lipsa accesului va priva din nou de vaccin circa 3 milioane de copii.
Poliomielita, o boală infecțioasă mortală produsă de virusul poliomielitic, a fost eradicată în restul lumii, dar continuă să se manifeste în Afganistan și Pakistan (țară care a lansat o campanie similară de vaccinare).AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mihaela Moise, editor online: Irina Giurgiu)
Comentarii:
Adauga Comentariu