08:55
Comentarii Adauga Comentariu

#alegeriSUA FBI controlează militarii înaintea ceremoniei de învestire a lui Joe Biden

Agențiile americane însărcinate cu supravegherea respectării legii îi controlează pe membrii Gărzii Naționale pentru a se asigura că aceștia nu prezintă niciun risc în 20 ianuarie, ziua ceremoniei de învestire a lui Joe Biden în funcția de președinte al SUA, a anunțat duminică generalul Daniel Hokanson.

După asaltul din 6 ianuarie asupra Capitoliului, când susținători ai președintelui în exercițiu Donald Trump au invadat sediul Congresului american, în presă au apărut informații conform cărora unii dintre manifestanți aveau legături cu armata.

Generalul Daniel Hokanson, care conduce Biroul Gărzii Naționale, a fost întrebat de CBS News cu privire la eventualele controale la care sunt supuși militarii înaintea sosirii lor la Washington.

''În coordonare cu Serviciul Secret și cu FBI, toți militarii care au sosit au fost trecuți prin sită'', a răspuns generalul Hokanson.

Aproximativ 25.000 de membri ai Gărzii Naționale au fost desfășurați în capitala federală a SUA.

Într-o scrisoare adresată recent trupelor americane, șefii de stat-major au afirmat că turbulențele din 6 ianuarie sunt ''incompatibile cu statul de drept'' și le-au cerut soldaților să ''întruchipeze valorile și idealurile națiunii'' americane.

În 6 ianuarie, sute de susținători ai lui Donald Trump au luat cu asalt Capitoliul din Washington într-o tentativă de a opri procedura de certificare a victoriei lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din SUA din noiembrie, confruntându-se cu poliția la sediul Congresului american. Aceste confruntări au cauzat moartea a cel puțin cinci persoane, printre care un ofițer de poliție. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cercetătorii rezolvă puzzle-ul tranziției apă-sol a vertebratelor

Gran Telescopio Canarias descoperă cel mai mare grup de galaxii cunoscute în universul timpuriu

Două vedete de reality show au făcut sex lesbian la TV. "De ce era limba ei în...." VIDEO

UPDATE: Cutremurul de 4 grade pe scara Richter în Vrancea

Drum bun pe Marte...PROGRESIȘTII INTERNAȚIONALIȘTI DIN BANCA NAȚIONALĂ ÎL ÎNJURĂ PE DONALD TRUMP. Adrian Vasilescu (BNR): „Dacă Trump a ieșit președinte, probabil că jumătate de lume trebuie să se gândească la altă planetă”

Kim Kardashian face sex de 500 de ori pe zi cu Kanye West. Vrea să rămână gravidă

O tehnică de învățare profundă pentru a rezolva pas cu pas cubul lui Rubik și alte probleme

Tânără la un pas de moarte din cauza dependenţei de filme porno. "Dădeam petreceri pentru a cunoaşte parteneri de sex..."

Iluzia optică a momentului. Tu ce culoare vezi pastila, roşie sau albastră?

NEW YORK. Cererea de genți Hermes este în plină expansiune, în ciuda pandemiei. Ghiciți cât costă o geantă?

Ilie Şerbănescu Vine criza: Stăpânul străin și vătafii interni pregătesc urgia asupra românilor

Poveste adevărată: "Am furat mireasa şi am făcut sex cu ea"

BRAVO ROMÂNIA. O ŞTIRE FANTASTICĂ. După mai bine de 30 de ani, DROPIA, comoara dispărută a României, s-a întors acasă!

Octavian Știreanu - un Model de Buget pentru Câțu de BUN SIMȚ

Aligatorii din Oklahoma s-au transformat în „gheață” cu un bot care iese din apa înghețată

Poziţii sexuale pe care bărbaţii le urăsc

Roxana Vancea şi iubita ei, surprinse în ipostaze XXX. Imaginea care i-a înnebunit pe bărbaţi FOTO

BBC. Mai rău ca la bolșevici. 8% din personal și manageri Trebuie sa fie Homosexuali, 12% Trebuie să fie Handicapați, 20% Trebuie să Nu fie englezi ci Negrii, Asiatici sau alți Minoritari Etnici. Se vor lua măsuri împotriva "Deviației Inconștiente".

Scăderea numărului de spermatozoizi reprezintă o amenințare la adresa supraviețuirii umane, avertizează expertul. Procentul a scăzut cu peste 50% între 1973 și 2011, făcându-i pe mulți bărbați infertili

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Guvernul Soroșist plin de trădători de țară închide singura mină de uraniu rămasă în funcțiune în România. Ea alimentează centrala nucleară de la Cernavodă.

Proprietarul celui mai mare combinat din România va produce oțel pe bază de hidrogen în Franța

Noul star sexy al televiziunilor din Albania. Prezintă topless ştirile VIDEO

Nationalizarea Resurselor Naturale - Expunere de Motive. Cum ne-au furat si ne fura Resursele Naturale, pe baza prevederilor din actuala Constitutie a Romaniei. Ce prevede Constitutia de Azi legat de Proprietatea Publica? Ce prevedea Constitutia din 1991?

Ministrul Câmpena și Ministerul "lui" colaborează cu MASONERIA "pentru binele școlilor și a copiilor".

Israel. Valul trei de COVID ucide tinerii. Jerusalem Post: Un tânăr de 26 de ani infectat de COVID a murit subit la el acasă. Moartea vine după ce un alt tânăr de 23 de ani a murit cu câteva zile înainte.

Mărturie terifiantă a unei femei albe distruse de progresiști

DREPTURILE OMULUI? Nu se împiedică ei de ele. UE, IOHANNIS ȘI MERKEL NE-AU ATRAS ÎNCĂ O DATĂ: "Toată lumea a fost de acord cu privire la pașapoartele pentru vaccinuri", a spus fericită Merkel la Summitul UE asupra coronavirusului

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Rețeaua SOROS nu doarme. 19 grupuri progresisto-soroşiste ii cer progresistului Klaus Iohannis sa folosească toate instrumentele Constituționale pentru ca România "să nu devină un proiect eșuat din punctul de vedere al statului de drept"

UE NOUA URSS. Nicușor Constantinescu, dezvăluiri din pușcărie: Comisarii europeni dictau câștigătorii licitațiilor. Lista cu cei ce trebuiau arestați venea tot de la Bruxelles

Ce s-a ales de Roxana Nemeş, protagonista unui SEX TAPE. Era o adevărată BOMBĂ SEXY

Producătorii CONFIRMĂ: Tiruri întregi cu marfă EXPIRATĂ din alte țări sunt aduse în România. Producători "Un ministru al Agriculturii are astfel de date şi nu vedem deja şi arestări?"

Cornel Nistorescu: Despre marele pericol progresist în România!


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 34, afisate in 1 pagina.

ieri 06:59 CITATUL ZILEI