SUA: Democrații din Camera Reprezentanților au ales primul președinte afro-american al Comisiei pentru politică externă
Reprezentanții democrați l-au ales joi pe Greg Meeks ca următorul președinte al Comisiei pentru politică externă a Camerei Reprezentanților a SUA, poziție din care se așteaptă ca acesta să colaboreze îndeaproape cu administrația președintelui ales Joe Biden în dosarul nuclear iranian și alte dosare de politică externă, informează AFP.
Meeks, în vârstă de 67 de ani, este membru al Camerei Reprezentanților cu 11 mandate la activ și un membru de lungă durată al comisiei pentru politică externă. El va fi primul afro-american care va conduce această comisie.
Când noul Congres se va reuni în ianuarie, Meeks îi va succeda în această funcție colegului său reprezentând tot New York-ul, Eliot Engel, care a pierdut anul acesta alegerile primare din cadrul Partidului Democrat în fața unui candidat mai progresist.
Eliot Engel, cunoscut drept un puternic avocat al Israelului, a fost văzut ca fiind prea agresiv de către unii membri ai aripii de stânga din Partidul Democrat.
Engel a votat pentru războiul din 2003 din Irak și s-a opus participării SUA la acordul nuclear cu Iranul din 2015 în timpul administrației președintelui Barack Obama.
Greg Meeks a susținut acordul nuclear cu Iranul și a votat împotriva războiului din Irak.
Votul din grup a fost de 148 la 78 pentru Meeks în defavoarea reprezentantului Joaquín Castro, care candidase pentru acest post ca o alternativă mai progresistă față de Meeks.
Castro, în prezent vicepreședinte al comisiei pentru afaceri externe, a declarat că așteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu Meeks în privința unor obiective comune, precum promovarea diversității în cadrul Departamentului de Stat și revenirea SUA în cadrul acordului nuclear cu Iranul.
Președintele republican Donald Trump a retras SUA din acordul nuclear cu Iranul în 2018. Următorul președinte, democratul Joe Biden, intenționează să aducă Washingtonul din nou în cadrul acordului. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Comentarii:
Adauga Comentariu