14:28
Comentarii Adauga Comentariu

Premiul Goncourt pe anul 2020, atribuit scriitorului Herve Le Tellier

Premiul Goncourt pe anul 2020 a fost atribuit luni scriitorului Herve Le Tellier pentru romanul "L'Anomalie", publicat de editura Gallimard, potrivit unui anunț făcut pe platforma de videoconferințe Zoom de președintele Academiei Goncourt, instituția care decernează cel mai prestigios trofeu din universul literaturii franceze.

Pentru prima oară în istoria Academiei Goncourt, membrii instituției s-au reunit de la distanță, pe platforma video Zoom, pentru a delibera și a alege câștigătorul premiului Goncourt din acest an, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

Pandemia de COVID-19 a împiedicat reunirea membrilor juriului Goncourt la celebrul restaurant Drouant din Paris, care, din motive sanitare, este închis în această perioadă în care Franța se află în lockdown.

Până în acest an, anunțul prin care era comunicat numele câștigătorului premiului Goncourt reprezenta un eveniment marcat de o mare frenezie, la care participau de fiecare dată numeroși scriitori, pasionați de literatură și jurnaliști.

Numele câștigătorului din 2020 a fost anunțat luni, la ora prânzului, de Didier Decoin, președintele Academiei Goncourt.

Scriitorul Herve Le Tellier, în vârstă de 63 de ani, matematician și fost jurnalist, a câștigat premiul Goncourt pe anul 2020 după ce a obținut opt voturi pentru romanul său "L'Anomalie", publicat de editura Gallimard. Principalul său contracandidat, Mael Renouard, a primit două voturi pentru volumul "L'Historiographe du royaume", apărut la editura Grasset.

Ceilalți doi finaliști ai premiului Goncourt din acest an au fost Djaili Amadou Amal ("Les Impatientes") și Camille de Toledo ("Thésée, sa vie nouvelle). AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Irina Giurgiu)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Eminescu despre cum trebuie combătuți progresiștii: "Tocmai cerința de-a lăsa România să se prefacă într-o Americă sau o Belgie a Orientului este aceea căreia ne opunem din toate puterile. Lupta trebuie să devie mai substanțială. Lupta se va naționaliza"

Conceptul Dacia Bigster, desenat de un român. Victor Sfiazof a luat prin surprindere industria auto începând cu proiectul Renault Kadjar

HOROSCOP 18 ianuarie. Energizate, aceste zodii mută azi munții din loc. Le surprind și pe ele realizările înregistrate

CITATUL ZILEI

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

VIDEO Coronavirus: Circa 100 de arestări în cursul unei manifestații la Amsterdam

55 de americani au murit în urma vaccinării COVID, decesele din Norvegia cresc la 29 de oameni uciși de vaccin. „numărul incidentelor de până acum nu este alarmant și este în concordanță cu așteptările”

Ion Cristoiu: În PNL s-a declanșat războiul civil între Nordiști și Sudiști

COMENTARIU Marius Oprea: Useriștii la bal, peneliștii la spital

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Parizienii au stat la coadă pentru a vizita grădinile Muzeului Rodin, deschis în lockdown

Cine este Alexei Navalnîi, principalul oponent al lui Putin

Coronavirus: Marea Britanie își extinde campania de vaccinare

Premiile Oscar. Lista scurtă a posibilelor nominalizări a fost extinsă

Healthcare Trends: Cum îți poți proteja sănătatea coloanei vertebrală când lucrezi de acasă? Sfaturi pentru angajați de la medicul Lorant Ferent, Chiropractor la Chiromedical Cluj

Deși a vaccinat deja aproape un sfert din populație, Israelul vrea să mărească ritmul de imunizare

Pro și contra pașaportului Covid. Tot mai mulți lideri europeni sunt de acord cu ideea, Iohannis se opune

Cum să-ți dai cu dreptu-n dreptu’...

Washington DC, pregătit să facă față unui atac al susținătorilor lui Donald Trump în ziua inaugurării

O carte pe zi: "Fetele dispărute din Paris" de Pam Jenoff

Fondul Proprietatea închide 2020 cu o pierdere de 103 milioane de lei

Războiul comercial SUA-China a costat America sute de mii de locuri de muncă

Vicepreședintele Samsung Electronics, Jay Y. Lee, condamnat la doi ani și jumătate de închisoare

Puterea râsului se și învață. Despre umor și comedie, cu scenaristul Vlad Trandafir

În plină pandemie, economia Chinei a crescut în 2020 peste așteptările experților

Ryan Raynolds a făcut un gest superb pentru un fan boolnav de cancer

Echipa lui Joe Biden cere eliberarea imediată a lui Aleksei Navalnîi și denunță acțiunile Kremlinului

Fordaq organizează luni o dezbatere publică pe tema implementării SUMAL 2.0

#alegeriSUA FBI controlează militarii înaintea ceremoniei de învestire a lui Joe Biden

Fost ministru al Sănătății despre campania de vaccinare: A debutat maxim cu stângul

STRĂINILOR NU LE PLAC PRODUSELE ROMÂNEȘTI. Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi Confederaţia Patronală CONCORDIA au cerut Parlamentului să respingă Legea nr. 321/2009 care obligă hipermarketurile să achiziţioneze 51% produse românești la raft

SUA: Twitter suspendă contul unei parlamentare republicane de extremă dreapta

Departamentul de Stat al SUA cere eliberarea lui Navalnîi. Pompeo: Liderii politici puternici nu se tem de vocile cu care sunt în competiție

Țările baltice cer Uniunii Europene să impună sancțiuni Rusiei după arestarea lui Navalnîi

Siria: Trei soldați uciși într-un atac asupra barajului lor de pe Platoul Golan (ONG)

Președintele Iohannis îl va decora luni pe ambasadorul SUA

Cea mai deprimantă zi a anului este azi. 18 ianuarie, "Blue Monday"

Ministerul Economiei a plătit 16.354 de microgranturi și 2.594 de granturi pentru capital de lucru

Athletic Bilbao câștigă a treia Supercupă a Spaniei din istoria clubului

VIDEO Descoperiri majore, care "vor rescrie istoria", la situl arheologic Saqqara din Egipt

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Iulia Matei (MAE) - la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

Haos la Australian Open. Sorana Cîrstea le răspunde celor care îi spun "să plece acasă", după valul de plângeri lansat pe Twitter

Patinaj artistic: Nathan Chen, campion al Statelor Unite pentru al cincilea an consecutiv

Afganistanul lansează prima etapă de vaccinare împotriva poliomielitei din 2021

FOTO Nikolai Antoshkin, unul din eroii care au supraviețuit radiațiilor de la Cernobîl, a murit infectat cu SARS-CoV-2

Ivan Patzaichin, decizie neașteptată: se retrage din grupul consultativ al Alianței USR-PLUS pentru Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării. Care este motivul

Acțiunile care au susținut evoluția de săptămâna trecută a BET la maximul ultimilor 13 ani

SUA: Site-ul Parler a repornit cu un mesaj adresat atât "iubitorilor, cât și haterilor" rețelei

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în județul Galați, luni dimineața

Platforma pentru programarea la vaccinare, indisponibilă. Registrul Electronic Național furnizează date cu intermitențe

VIDEO Hoț urmărit internațional, prins de polițiști după ce s-a filmat pe Facebook, la o petrecere. "Cum definim ce faci cu mâna ta?"

Coronavirus: Grupul Emirates lansează un program de vaccinare în rândul personalului său

Un secret de familie bine păstrat a fost dezvăluit. Justin Timberlake și Jessica Biel nu au unul, ci doi copii

Bucureșteni din 5 sectoare au rămas fără apă caldă și căldură, în urma unei avarii. Temerile primarului Nicușor Dan

Bistrița-Năsăud: Trei adulți și patru copii, între care un bebeluș, evacuați de jandarmi dintr-o casă în flăcări

Indicele ROBOR la 3 luni a coborât la 1,59% pe an

Fotbal: Cosmin Matei (FC Viitorul) - Cu FCSB trebuie să jucăm la victorie, altfel va fi dificil

Gîtlan (Termoenergetica): Câteva sute de blocuri au apă caldă și încălzire sub parametri

Șefa Comisiei Europene cere eliberarea imediată a lui Navalnîi


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 430, afisate in 8 pagini.



ieri 06:34 CITATUL ZILEI