Agenții sanitare europene: Este necesară efectuarea mai multor teste pentru detectarea timpurie a infecției HIV
Numărul persoanelor diagnosticate cu HIV continuă să crească în Europa, iar multe cazuri sunt depistate cu întârziere, ceea ce subliniază necesitatea efectuării mai multor teste, au anunțat joi două agenții sanitare europene, relatează DPA.
În 2019 au fost diagnosticate peste 136.000 de cazuri noi de HIV, au indicat Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și biroul european al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Urmând tendința din ultimii ani, majoritatea cazurilor noi de HIV - aproximativ 80 de procente - provin din regiunile din estul Europei.
Peste 2 milioane de persoane sunt afectate de HIV în cele 53 de state pe care agenția sanitară a ONU le grupează în regiunea europeană. Jumătate dintre diagnosticele HIV au fost stabilite "într-un stadiu tardiv al infecției", potrivit unui raport publicat înainte de ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA, la 1 decembrie.
"Acesta este un semn că strategiile de testare din regiune nu funcționează corespunzător pentru diagnosticarea timpurie a HIV", au spus agențiile.
Diagnosticarea timpurie presupune începerea din timp a tratamentului, ceea ce poate contribui la o reducere a transmiterii HIV.
"Deși atenția este concentrată în prezent asupra COVID-19, nu trebuie să pierdem din vedere alte probleme de sănătate publică, cum ar fi HIV", a declarat Andrea Ammon, director ECDC.
ECDC, cu sediul la Stockholm, include 27 de state din Uniunea Europeană, Marea Britanie, Norvegia, Islanda și Liechtenstein.
Deși nu se cunoaște modul în care pandemia a afectat testarea HIV, "mesajul nostru trebuie să fie acela de a proteja progresul din ultimul deceniu prin continuarea prioritizării testării HIV și tratament acordat celor care au nevoie de el", a declarat Hans Kluge, directorul biroului european al OMS, cu sediul la Copenhaga.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Comentarii:
Adauga Comentariu