Ședința privind campania de vaccinare anti-COVID-19, la ora 14,00, la Palatul Cotroceni
Ședința privind campania de vaccinare anti-COVID-19 convocată de președintele Klaus Iohannis va avea loc luni, la ora 14,00, la Palatul Cotroceni, a anunțat Administrația Prezidențială.
La ședință vor participa ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Șeful statului a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute întâlnirea de la Cotroceni.
"În chestiunea vaccinării, campania de vaccinare trebuie să fie un succes și ca atare, după părerea mea, campania de vaccinare este o chestiune de securitate națională. Pentru asta am convocat o ședință pentru luni, la care vor participa, în afară de mine, ministrul Apărării, ministrul de Interne și al Sănătății și vom clarifica toate aspectele care țin de campania de vaccinare ca și chestiune de securitate națională", a spus Iohannis.
Executivul a aprobat, în ultima ședință, la propunerea Ministerului Sănătății, Memorandumul referitor la înființarea Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.
Activitățile vor fi desfășurate de reprezentanți ai instituțiilor implicate din cadrul Ministerului Sănătății și instituțiilor din subordinea, în coordonarea și sub autoritatea MS, cu rol în sănătatea publică (INSP, ANMDMR), Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, precum și de reprezentanți ai Colegiului Medicilor din România și organizațiilor profesionale de profil.
Medicul primar de boli infecțioase Valeriu Gheorghiță de la Spitalul Militar Central a fost desemnat coordonator al campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivel național. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruștei)
Comentarii:
Adauga Comentariu