19:49
Comentarii Adauga Comentariu

SUA impun noi sancțiuni împotriva unor responsabili sirieni, apropiați președintelui al-Assad

SUA au impus miercuri noi sancțiuni împotriva unor cetățeni sirieni și entități apropiate de președintele sirian Bashar al-Assad, relatează dpa.

''Acțiunile lor afectează poporul sirian și prelungesc inutil suferința populației'', a scris pe Twitter secretarul de stat american Mike Pompeo.

Printre persoanele vizate de sancțiuni se află guvernatorul Băncii Centrale din Siria Hazem Karfoul și omul de afaceri Khodr Taher bin Ali.

De asemenea, este vizat Husam Muhammad Louka, șeful serviciului de informații. Acesta ar fi un apropiat al fratelui președintelui sirian Maher, care conduce brigada a 4-a de elită a armatei siriene.

Până în prezent, nu au existat declarații la Damasc cu privire la noile sancțiuni.

În iulie, SUA au impus o serie de noi sancțiuni împotriva unor responsabili sirieni, pe lista neagră aflându-se și fiul cel mare al președintelui al-Assad.

În urmă cu o lună, au fost impuse sancțiuni împotriva președintelui al-Assad și soției sale Asma, precum și fratele său Maher.

Departamentul Trezoreriei SUA i-a acuzat pe al-Assad și aliați de-ai săi că au câștigat mari sume de bani în urma unor proiecte pentru reconstrucția țării după război, deși nevoile de bază ale populației nu erau asigurate.

Potrivit Siriei, sancțiunile SUA au provocat recesiunea economică în țara devastată de război.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Florin Ștefan, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Fluierul va dezvaluie ca ONG-ul de mediu Agent Green, ai carui activisti au trecut cu jeepul peste proprietarul din Retezat paralizandu-l, este finantat din banii miliardarului George Soros

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Opiniile unui medic despre Haosul și Infecțiile create în Sistemul Medical de Protocolul de Testare Tătaru-Orban. Uitați-vă la acești Imbecili Cinici care au creat acest haos de nedescris în Sistemul Medical Românesc...

Navele românești care patrulează frontierele exterioare ale Uniunii Europene au fost surprinse în timp ce efectuau manevre periculoase. Românii sunt acuzați că încalcă legislația internațională

Orban se gândește să te țină în casă noaptea. Premierul vrea restricții de circulație

Bucureștiul rămâne fără aer. Sâmbătă seară s-au înregistrat valori record de poluare

Ion Cristoiu: Klaus Iohannis s-a angajat într-o bătălie corp la corp cu Viața. Istoria e plină de cadavrele celor care au crezut că pot învinge Viața. Să nu știe asta Klaus Iohannis?

Israel: Acordurile de normalizare încheiate modifică harta Orientului Mijlociu, declară premierul Netanyahu

La coadă pentru Casa Albă. Actorul Ben Stiller a așteptat mai mult de trei ore ca să voteze

Preotul Emanuel Scarlat din Alba Iulia face slujbe împotriva lui Iohannis și Cioloș, spunând că aceştia vor să aducă în România Sodoma şi Gomora

Israelienii cer demisia lui Netanyahu. Mii de protestatari s-au adunat în fața casei sale

Un bărbat a înjunghiat 3 tineri pe o stradă din județul Botoșani. Una dintre victime a murit

Mașinile electrice se vând pe bandă rulantă. "Sunt peste 2.200 de rezervări de autoturisme electrice și hibride "

Papa Francisc a numit 13 noi cardinali

CORONAVIRUS 25 octombrie. Situația pe județe. Bucureștiul rămâne pe primul loc la numărul de infectări. LISTA completă

ISTORIA FĂRĂ PERDEA / Vasile Paraschiv, dizidentul care i-a sfidat pe Nicolae Ceaușescu și pe Traian Băsescu

Uniți de pandemie. Romeo Manciu și familia, exemplu de solidaritate în Marea Britanie

Bursa de la București a câștigat 613,2 milioane de lei din capitalizare, în această săptămână

Au mai rămas mai puțin de două săptămâni până la alegerile prezidențiale. Lupta pentru Casa Albă este mai acerbă ca niciodată

HOROSCOP 25 octombrie. Sfârșit de săptămână apoteotic pentru trei zodii. Iată care sunt ele și ce le rezervă astrele

ONU: Tratatul internațional privind interzicerea armelor nucleare va putea intra în vigoare

IMAGINI HOT. Roxana Nemeş, GOALĂ la piscină FOTO

GCS: 3.855 de cazuri noi de COVID-19; teste efectuate în ultimele 24 de ore - 19.292

Vâlcea: Șoferul implicat în accidentul mortal de la Mihăești băuse și a fugit de la fața locului; el a fost reținut

James Bond s-ar putea să nu mai apară în cinema

GCS: Record de pacienți cu COVID-19 la ATI - 828; persoane internate - 10.482

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Campionul își ia adio. Khabib Nurmagomedov s-a retras după victoria cu numărul 29 din carieră

Tensiuni între guvernele australian și cel din Qatar, după 13 femei au fost dezbrăcate cu forța și controlate în zonele intime de către angajații aeroportului din Doha

Reacțiile lui Macron împotriva islamismului radical au iscat conflicte

Actorul Ben Stiller a așteptat mai mult de trei ore la coadă ca să voteze

Fundația Regală: Concertul caritabil anual de la Ateneul Român, fără public; va fi transmis de TVR1

Peste 45.000 de noi cazuri, raportate în Franța în ultimele 24 de ore

Ucraina: Primarul capitalei, fostul campion de box Vitali Kliciko, pozitiv la noul coronavirus la alegerile locale

Hai la plaja în Panama. S-a redeschis sezonul după 7 luni

Etiopia îl acuză pe Donald Trump de incitare la război cu Egiptul vecin. Ce a spus greșit președintele american în timpul medierilor de la Washington

CITATUL ZILEI

Petiție pentru redeschiderea sălilor de sport. "Exercițiile fizice erau pentru mine un refugiu"

Politicianul una zice, alta face! Marcel Ciolacu și alți colegi de partid au fost amendați pentru că nu au respectat regulile anti-Covid la un restaurant

România a exportat, duminică dimineață, peste 150 de MW de electricitate pe relația cu Bulgaria

Coronavirus / GCS: 7.465 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore; valoarea totală - 1.332.740 lei

Poliția Capitalei: Un tânăr sub influența alcoolului la volan a fugit de polițiști și a acroșat două autoturisme

Lituania: Alegătorii votează în al doilea tur al alegerilor legislative

Administratorul unui restaurant din Galați, amendat, după ce a organizat o petrecere de logodnă

Ministerul Mediului: Concentrațiile de poluatori, creșteri în aproape toate stațiile din țară

Fotbal: PSG, din nou lider în Ligue 1 după succesul cu Dijon

Iohannis: Implicarea Armatei, încă de la debutul pandemiei de Covid, a fost exemplară

Moaștele Sfântului Dimitrie au fost așezate în baldachinul de lângă Catedrala Patriarhală

Coronavirus: Columbia a depășit pragul de un milion de cazuri

VIDEO Iohannis: Armata rămâne pentru poporul român același reper moral

Golul victoriei marcat de Diogo Jota a fost cel cu numărul 9999 în istoria clubului Liverpool

Revoltă la Timișoara. Lăsați-ne să facem mișcare!

Un seism de 3,4 grade s-a produs duminică dimineața, în județul Buzău

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 25 octombrie. Peste 45.000 de noi cazuri raportate în Franța în ultimele 24 de ore și în Italia se vor impune noi restricții

Khabib Nurmagomedov se retrage din UFC. Anunțul a fost făcut după ce l-a învins pe Justin Gaethje

Președintele grupului Samsung a murit. Lee Kun-hee a transformat compania într-o putere tehnologică mondială

Liderul Al-Qaida Abu Muhsin al-Masri a fost ucis în Afganistan

Trump spune că sistemul SUA de raportare a morților e greșit

EXCLUSIV Gândurile lui Cristoiu, LIVE, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 625, afisate in 11 pagini.



ieri 11:07
ieri 05:42 CITATUL ZILEI