08:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Directorul Direcţiei Vamale Bucureşti, reţinut de procurorii DNA

Directorul Direcţiei Vamale Bucureşti, reţinut de procurorii DNA

Directorul Direcţiei Vamale Bucureşti, Paul Petrof, un şef de birou din cadrul Autorităţii Vamale Române, şi alţi trei funcţionari din cadrul celor două instituţii, au fost reţinuţi de procurorii DNA într-un dosar de corupţie.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a şase inculpaţi.

Este vorba de Alexandru Cernat, Nicolae-Ştefan Teianu şi Marian-Vladimir Vulcan, funcţionari în cadrul Autorităţii Vamale Române şi în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, pentru comiterea unor infracţiuni de luare de mită în formă continuată, de Paul Petrof, director al Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, pentru comiterea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi luare de mită, şi de Răzvan-Cosmin Stamatescu, şef birou în cadrul Autorităţii Vamale Române, pentru comiterea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, în formă continuată, precum şi de B.F., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

De asemenea în cauză a mai fost dispusă măsura controlului judiciar faţă de inculpaţii Marius Marin şi Demetrius Gheorghe, funcţionari în cadrul Autorităţii Vamale Române şi în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, pentru comiterea unor infracţiuni de luare de mită, în formă continuată.

Conform procurorilor, în cursul anului 2023, în contextul efectuării unor controale, funcţionarii vamali Cernat Alexandru, Marin Marius, Teianu Nicolae-Ştefan, Vulcan Marian-Vladimir şi Gheorghe Demetrius ar fi pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri care-şi desfăşurau activitatea în mai multe centre comerciale situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov foloase necuvenite constând în sumele totale de 60.600 lei, 11.500 USD, 600 euro, 408 perechi (51 baxuri) de ghete sport şi 1.000 parfumuri contrafăcute.

Banii respectivi ar fi fost pretinşi şi primiţi de cei cinci inculpaţi în scopul omisiunii întocmirii unei sesizări penale cu privire la problemele constatate şi implicit al finalizării controalelor într-un mod care să fie favorabil oamenilor de afaceri.

De asemenea, în cursul zilei de 10 ianuarie 2024, în scopul îngreunării cercetărilor ce se desfăşurau într-un dosar penal, inculpaţii Petrof Paul şi Stamatescu Răzvan-Cosmin i-ar fi prezentat unui om de afaceri conţinutul unei ordonanţe emise de ofiţerii de poliţie din cadrul IGPR, prin care erau solicitate diverse înscrisuri în legătură cu unele societăţi controlate de persoana respectivă.

„În perioada 2021-2023, inculpatul Stamatescu Răzvan-Cosmin ar fi acceptat de la un alt om de afaceri promisiunea remiterii unei sume de 10.000 de USD şi ar fi primit mai multe foloase necuvenite pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor poliţişti de frontieră şi că-i va determina pe aceştia să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu în legătură cu realizarea unor controale asupra unor transporturi de mărfuri contrafăcute, de care era interesată persoana respectivă. În aceeaşi perioadă, inculpatul Petrof Paul ar fi pretins de la un om de afaceri plata unui avans în sumă de 50.000 euro pentru achiziţia unui apartament şi alte foloase necuvenite, în schimbul oferit acestuia din urmă în legătură cu obţinerea unor autorizaţii”, arată DNA.

Miercuri, inculpaţii Cernat Alexandru, Teianu Nicolae-Ştefan, Vulcan Marian-Vladimir, Stamatescu Răzvan-Cosmin şi Petrof Paul urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Superliga: Rapid continuă seria înfrângerilor

_ Ioana Ramona Bruynseels (AUR): Sub umbrela democrației consumul de droguri a explodat. PSD și PNL nu au făcut nimic pentru a stopa acest fenomen

_ Promisiuni mari. Ciolacu: Iaşul va fi primul oraş din România care va avea acces la două autostrăzi

_ Pot administratorii de fonduri să se întoarcă de la o rulare proastă sau banii tăi sunt mai bine într-un fond pasiv?

Un nou sondaj: Simion pe primul loc, Ponta pe doi. Sondaj Verifield comandat de Nicușor Dan.

_ Bucătarii preistorici au păstrat tradiții culinare puternice, dezvăluie ceramica antică și analizele ADN

_ CPI se imprimă mai fierbinte decât se aștepta în ianuarie, deoarece SuperCore a crescut

_ Ford Otosan aduce la Craiova directorul fabricii de camioane din Turcia

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Procedurile care pot salva viața femeilor. Ce trebuie să facă în fiecare an?

_ Acum William e în spatele camerei! Prințul și Prințesa de Wales își schimbă rolurile în timp ce viitorul rege face o fotografie cu soția și copiii lui de Ziua Mamelor - după ce Kate le-a fotografiat anterior Charlotte și Camilla

_ Erdogan din Turcia se îndreaptă în Irak într-o rară vizită de stat pentru a discuta despre apă, petrol, securitate

_ EPHRAIM HARDCASTLE: Prințul Andrew se bucură de lumina reflectoarelor la slujba de mulțumire cu regele Charles, William și Kate absenți

_ Cererea de Bitcoin în Argentina crește la maxime de doi ani

_ Valentin Florea, candidatul AUR la Primăria Sectorului 6: O singură capitală, o singură primărie, desființarea primăriei de sector!

_ Cinci înfrângeri într-o zi pentru români la Europenele de tineret de la Porec

_ Testul combinat de trimestrul I, esențial în depistarea Sindromului Down

_ Superman la supertatic! Henry Cavill dezvăluie că așteaptă primul copil cu iubita Natalie Viscuso: „Sunt foarte încântat de asta”

_ Prințul William îl surprinde pe un școlar încântat de 12 ani și îi spune că „scrisoarea ta a funcționat” – după ce tânărul a scris să-l invite pe regal să vadă proiectul de sănătate mintală al școlii sale de anul trecut

_ Proiectul de lege privind zonele umede din Indiana atrage laude și critici în timp ce se îndreaptă către biroul guvernatorului

_ HiSky poate începe operarea zborurilor regulate către Canada

_ Control versatil al luminii în WSe₂ realizat

_ Lucrătorii din City of London au avertizat că excursia lor de joi la bar va fi ruinată de protestatarii XR

_ Unele dintre cele mai valoroase plăcuțe de înmatriculare ale Marii Britanii se află pe o flotă secretă de Fiat 500 în Wolverhampton...

_ Sainz savurează victoria după începutul sezonului „rollercoaster”.

_ Fata, 5 ani, îi lasă uimiți pe oameni cu impresia ei ciudată de vuiet de leu - în timp ce dezvăluie secretul perfecționării talentului său unic

_ Urmăriți: Gazda MSNBC, Joy Reid, spune că Libs nu ar trebui să se bucure de Ziua Recunoștinței cu susținătorii lui Trump — „Nu vrem să vă suportăm trollingul în timp ce ne mâncăm curcanul”

_ AN WILSON: Cât de absurd este faptul că organizațiile de caritate pentru natură sălbatică consideră că oamenii de la țară sunt rasist perfect nevinovați. Este pentru a stârni dezbinarea și ura?

_ Al doilea test de "transport captiv" pentru un vehicul hipersonic reutilizabil a fost efectuat de Stratolaunch, o companie din SUA

_ Astronomii descoperă o nouă exoplanetă de mărimea lui Saturn

_ Întrebările directe a lui Miriam Margolyes îl lasă pe Waleed Aly cu gura căscată în The Project: „Nu a mers așa cum se prevedea!”

_ Primark cedează în fața unei cereri uriașe, în timp ce retailerul comercial anunță schimbări masive care afectează magazinele din întreaga țară

_ Arme chimice în Ucraina? SUA și Rusia se acuză reciproc

_ (VIDEO) Directorul FBI, Chris Wray, se �ndepărtează de jurnalistul �ntreb�nd dacă dorește ca Congresul să reautorizeze FISA să spioneze din nou campania lui Trump

_ Acțiunile UBS alunecă pe măsură ce câștigurile Miss întunecă perspectiva; CEO-ul avertizează că 2024 va fi „pivotal”

_ Sezonul 32 al emisiunii „România, te iubesc!” debutează duminică la Pro TV

_ Premier League: Liverpool, victorie clară în meciul cu Luton, după ce adversarii au condus cu 1-0

_ Au picat testul fiolei! Mai mulţi angajaţi ai Căilor Ferate au fost găsiţi băuţi la serviciu

_ Nike și FA insistă că NU își vor reaminti echipamentul controversat al Angliei Euro 2024 după ce au modificat St George's Cross... deoarece susțin că noua bandă „perturnează istoria” și îi onorează pe eroii din 1966.

_ Cât de aproape identice ARN helicaze conduc „exportul de ARNm” prin căi complexe de proteine ​​distincte

_ Kremlinul avertizează asupra unui război „inevitabil” între Rusia și NATO dacă membrii europeni trimit trupe în Ucraina, după ce președintele francez Macron a avertizat că Occidentul nu „exclude” să pună cizme pe pământ

_ Ilie Năstase: S-au dat wild card-uri românilor în calificări, ATP ne obligă să aducem jucători importanţi

_ Primarul laburist câștigă în curtea lui Rishi Sunak, în timp ce conservatorii trec prin alegeri locale toride care îi văd să piardă o mulțime de consilii adevărate și sute de locuri în câmpurile de luptă cruciale ale alegerilor generale

_ Tomac publică un document care „îl irită pe ambasadorul rus”: Românii ştiu acum adevărul

_ Ucigașul în serie Charles Sobhraj, cunoscut sub numele de „Șarpele”, neagă notoriile ucideri din anii 1970 – în care au fost uciși cel puțin 20 de rucsaci – într-un nou interviu, spunând că doar „a drogat oameni pentru a le fura pașapoartele”

_ Un șofer băut a fost prins de polițiști la primele ore ale dimineții

_ Sullivan a fost trimis pentru a cere politicos Chinei să facă presiuni asupra Iranului pentru oprirea atacurilor Houthi

_ Ford Motor anunță reducerea prețurilor pentru SUV-ul electric Mustang Mach-E

_ Tesla are o scădere de 7% după ce a înregistrat primul declin al vânzărilor de la pandemie

_ Companiile care ignoră riscurile climatice sunt pedepsite de piețe, arată un nou studiu

_ Șoferul de autobuz care a fost părăsit de iubita lui pentru câștigătorul EuroMillions de 148 de lire sterline, Adrian Bayford, spune „Sper că știe pentru ce se lasă”, după cum a dezvăluit că fostul poștaș bogat se căsătorește pentru a patra oară

_ Regele Charles „se descurcă foarte bine”, le spune regina Camilla celor care doresc bine, când monarhul care se luptă împotriva cancerului este văzut părăsind Clarence House

_ Studiul privind producția de ulei de palmier care dăunează climei din Indonezia arată un impuls pentru industrializare

_ Asigură-ți sănătatea cu zinc! Află cum acest mineral esențial susține imunitatea și sănătatea sistemului osos

_ Atacatorul care a ucis 6 oameni într-un mall din Sydney avea probleme de sănătate mintală

_ Acord de cooperare în domeniul apărării, semnat de România şi Coreea de Sud

_ Electricianul, în vârstă de 56 de ani, recunoaște că a aruncat 10 dintre cadavrele sale de broască țestoasă gigantică în pădure, după ce a spus că au murit înghețat de Crăciun, când sistemul de încălzire pe care l-a instalat pentru ele a eșuat.

_ Aeroportul din Birmingham suspendă toate decolările și aterizările „după ce un pachet suspect a fost găsit la bordul zborului Aer Lingus”

_ Chief Medical Board al The Wellness Company adaugă Tamiflu la trusa de contagiune pentru a combate gripa aviară

_ Marca de încălțăminte a lui Meghan Markle, Aquazzura, prezintă fotografii ale ducesei purtând tocuri pentru ședința foto de logodnă și recepția de nuntă într-un nou reclam


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 156, afisate in 3 pagini.