16:10
Comentarii Adauga Comentariu

Coronavirus: Un avion militar german a evacuat doi pacienți francezi de la Strasbourg

Un avion A400M al Forțelor armate germane a aterizat duminică la ora locală 12:20 (10:20 GMT) pe aeroportul din Strasbourg (estul Franței) pentru a prelua și a transporta doi pacienți infectați cu noul coronavirus către un spital din Ulm (sud-vestul Germaniei), transmite AFP.

Avionul urma decoleze de la Strasbourg cu destinația Stuttgart, de unde cei doi pacienți sunt transportați la spitalul militar din Ulm.

Această operațiune a fost anunțată de secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Amélie de Montchalin.

Potrivit acesteia, 80 de pacienți francezi vor fi transportați la spitale din Luxemburg, Germania și Elveția.

Pe de altă parte, duminică a fost lansată în Franța cea mai importantă operațiune de evacuare a unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Astfel, 36 de pacienți au fost transportați simultan cu două trenuri de mare viteză ''medicalizate'' care au plecat din gările Mulhouse și Nancy (estul Franței) către orașe din vestul țării.

În estul Franței se află spitalizate 3.777 de persoane cu COVID-19, iar în această zonă s-au înregistrat 757 dintre cele 2.314 de decese cauzate la nivel național de noul coronavirus până sâmbătă seara. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruștei)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Ce venituri au avut Barack și Michelle Obama în 2013

">

HOROSCOP 1 IUNIE 2020: Săptămâna se deschide cu o veste mai puțin bună, iar ziua de luni se încheie într-o notă pozitivă

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

SUA: Joe Biden a mers la locul unei manifestații împotriva rasismului

Confruntările violente dintre protestatari și forțele de ordine continuă în SUA

La 94 de ani, Elisabeta a II-a călărește în curtea castelului. Prima apariție a reginei după 3 luni de izolare

FOTO VIDEO "Cârcotașii" au îmblânzit Vestul Sălbatic: promo filmat pe platourile peliculei "Cold Mountain"

"În puii mei", din nou în grila Antenei 1: când începe sezonul și ce spune Bendeac

CITATUL ZILEI

SUA: Un camion a forțat trecerea printre manifestanți la Minneapolis, șoferul arestat

SUA: Stare de asediu la Washington după noi manifestații lângă Casa Albă

ŞOC. Beyonce de România, nud în paginile unei reviste de bărbaţi FOTO

Siria: Cinci luptători proiranieni uciși într-un bombardament în estul țării (OSDO)

S-a speriat Unealta Progresistă că se va face de râs. Procurorul general, Augustin Lazăr, a renunțat la procesul împotriva Guvernului pe Ordonanța 13

SUA trimite Braziliei două milioane de doze de hidroxiclorochină

Noul coronavirus își pierde din putere, spune un recunoscut medic italian

Şi-a prins fiica de 16 ani în pat cu un băiat! Reacţia mamei a fost extrem de dură

Grecia: Altercații între localnici și poliție din cauza unei tabere de migranți

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 1 iunie

SUA: Donald Trump anunță că va înscrie mișcarea "Antifa" pe lista organizațiilor teroriste

Rusia după succesul Tesla-NASA cu Space X. Va lansa cea mai MARE rachetă din lume, SARMAT

O adolescentă de 17 ani, GOALĂ la prima experienţă la SOLAR. Un angajat a FILMAT TOT cu mobilul

CORONAVIRUS. România înregistrează un noul val în creștere a numărului de infecții. Care sunt Vârfurile epidemiei pe fiecare județ?

Sex cu eleve de 14 ani și obligarea lor la prostituție. Ce au pățit "amanții" de 60 de ani care au racolat minore pentru sex

Ana Baniciu a pozat fără SUTIEN. "Am corpul unei femei şi emoţiile unui copil!" FOTO

Fotbal: Victorie la scor a Borussiei Dortmund la Paderborn, în Bundesliga

Rusia planifică începerea studiilor clinice pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului în două săptămâni

Fotbal: KS Cracovia, învinsă acasă de Jagiellonia Bialystok, în campionatul Poloniei

VIDEO | Imagini spectaculoase! Evită aglomerația de la terase. Ia-ți 3 prieteni și petrece cu șampanie în balonul cu aer cald

FOTO | Cum arată acum Svetlana Boginskaya, "Lebăda din Belarus", fata care se bătea de la egal la egal cu gimnastele românce

Tehnocratii mor de grija patronilor in loc sa moara de grija muncitorilor care lucreaza pe nimic. Ministerul Muncii si al protectiei Sociale: Majorarea salariului minim la 1.250 lei presupune pentru angajator un efort suplimentar de 1.015 lei/salariat

Măi, WERNER și LODOVIC - unde scrie mă, în Constituție că aveți dreptul să băgați oamenii la Muncă Forțată, nesimțiților? Îngrijitoare de bebeluși mutate cu forța la muncă din creșă în azilul din Galați, unde 10 oameni au murit de COVID

Coronavirus în România LIVE UPDATE 1 iunie: Suntem pe trendul descendent. A fost raportat cel mai mic număr de noi cazuri din ultimele două luni

GALERIE FOTO | Protestele din Statele Unite au "trecut" Oceanul. Începe să fiarbă și Europa: manifestații în Anglia, Germania și Danemarca

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 1 iunie: SUA trimite Braziliei două milioane de doze de hidroxiclorochină / China raportează cele mai multe cazuri din ultimele 3 săptămâni

China raportează cele mai multe cazuri de COVID-19 din ultimele trei săptămâni

Donald Trump vrea să desemneze mișcarea Antifa drept organizație teroristă, în contextul protestelor

SOLUȚIA FINALĂ DATĂ DE GUVERNUL CIOLOŞ CELOR FĂRĂ VENIT. N-AI NICI UN VENIT, MORI LA UŞA SPITALULUI. Românii fara venituri vor fi obligați să achite contribuția de asigurări de sănătate la spitalizare pe 7 luni

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

PROGRESISMUL FACE RAVAGII ÎN SUA: Azi despre Justiția Progresistă din Texas: Procurorii și Poliția Texas au făcut peste 50 de milioane de dolari în 2017 prin confiscarea proprietăților oamenilor

Ciolacu, despre poza din biroul premierului: Orban ar fi trebuit să demisioneze de îndată

GUVERNUL SOROS. VASILE DANCU DESEMNAT MINISTRUL DEZVOLTARII REGIONALE AL GERMANIEI IN BALCANI. Dancu "Sper că politicienii români vor înțelege că Germania este căpitanul de echipă al proiectului Europei unite". Ambasada Germaniei tocmai l-a decorat

ISTORICUL SIGLEI GOOGLE: Motorul de căutare şi-a schimbat designul

Mesajul lui Donald Trump după lansarea istorică a NASA și SpaceX. Ce i-a transmis lui Elon Musk

VIDEO - UPDATE - FLUIERUL VA UREAZA SA VA BUCURATI DE SARBATORI SI SA UITATI DE NECAZURILE PRIN CARE TRECEM. 3 SOLUȚII oferite de oamenii de știință: Ce ne face cu adevărat fericiți? Si inca una adaugata de noi.

Cum vă minte prof.dr.Dorobăţ "La copii sub 6 luni bolnavi înseamnă că nici mama nu a fost vaccinată contra rujeolei, altfel ar fi primit anticorpii protectori de la ea". Realitatea E PE DOS. Mama nu transmite anticorpi TOCMAI pentru că a fost vaccinată

Bunicul-porno: două fetițe de cinci și șase ani, violate și filmate de un bărbat de 67 de ani în județul Iași

CCR: Iohannis și-a depășit atribuțiile prin decretul stării de urgență legiferând abuziv pe drepturi constituționale. Securistoizii de la Guvern și de la ANCOM trebuie să deschidă rapid site-urile închise ilegal altfel intră în Sfera Penală.

Laura Vass, GOALĂ ÎN PAT? Uite FOTOGRAFIA CARE I-A ÎNNEBUNIT PE FANI | FOTO ÎN ARTICOL

Cacealmaua atacului iranian. Donald Trump "Niciun american nu a fost rănit în atacul de aseară. Toți soldații sunt în siguranță". Iranul anunțase inițial "80 de americani uciși și 200 de americani răniți"

Nicole Cherry, apariţie sexy la plajă. Topless FOTO

Se intetesc crimele impotriva cainilor ciobanesti. Un padurar din ocolul Gura-Teghii a impuscat mortal un caine ciobanesc, de doar 1 an, aflat intre oi.

VIDEO | Patru turiști s-au întâlnit cu un urs pe un traseu din Bușteni


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 228, afisate in 4 pagini.



ieri 23:59 Războiul rece
ieri 05:51 CITATUL ZILEI