06:11
Comentarii Adauga Comentariu

Rusia, dispusă să ajute Germania în cazul uciderii unui georgian la Berlin, a dat asigurări președintele Putin

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, luni, la Paris, că țara sa este dispusă să ajute Germania în ancheta privind uciderea unui georgian la Berlin, caz care a provocat o criză diplomatică odată cu expulzarea a doi membri ai ambasadei ruse, relatează AFP.

Tornike K., ucis în august în centrul Berlinului, a fost ''un luptător, foarte crud și sângeros'', a precizat președintele rus în fața presei, după summitul în format Normandia privind relansarea procesului de pace în estul Ucrainei.

Vladimir Putin a menționat că Moscova va expulza diplomați germani, un răspuns așteptat, dar că nu este vorba de ''o criză'' între cele două țări. El a apreciat că ''nu este corect să fie expulzați diplomați care nu au nicio legătură'' cu acest caz.

"Trebuie să găsim vinovații și, cu cancelarul (Angela Merkel), vom face totul pentru a-i ajuta pe colegii noștri germani", a adăugat el.

Pe 4 decembrie, Germania a anunțat că doi membri ai ambasadei ruse, căreia guvernul german îi reproșează că nu ''cooperează'' în anchetă, urmau să părăsească țara imediat.

Tornike K., cunoscut și sub numele Zelimkhan Khangoshvili, a fost împușcat de două ori în cap în luna august, în timp ce se îndrepta spre o moschee. El luptase alături de separatiștii anti-ruși din Cecenia. Moscova a respins categoric implicarea statului rus în acest asasinat.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Daniela Juncu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Polo: Echipa masculină a României va întâlni Grecia în play-off la Europene

Emisarul ONU pentru Libia face apel la încetarea ingerințelor statelor străine

Hassan Rouhani îl acuză pe Donald Trump că este un "agitator global"

Cel puțin 60 de persoane au murit în urma unui atac al rebelilor houthi în Yemen

Cel puțin șase persoane au murit în Brazilia din cauza ploilor torențiale

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 ianuarie

Avocații președintelui Trump au prezentat apărarea împotriva destituirii

Lupte: Alin Alexuc, aproape de podium la turneul Thor Masters

JOT Lausanne 2020: Daria Căciulan și Petra Tolomey, locul 8 la sanie în proba de dublu

Hochei: SC Miercurea Ciuc și CSM Galați au obținut noi succese în Campionatul Național

Fotbal: Alexandru Chipciu a semnat pentru CFR Cluj

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

România trece la Neobolșevism. Zeci de ani de îndoctrinare neobolșevică a creierelor copiilor noștri au făcut ravagii. Soroșismul-Progresist a învins MASIV în marile orașe ale țării și începe să facă ravagii și în orașele mai mici, mai ales în Ardeal

Patronul "Lactate Brădetu" Marius Badea: "Din punctul meu de vedere, categoric nu poate să fie o legătură între produsul nostru și moartea copiilor. Toate buletinele noastre de analiză, la toate produsele sunt în regulă. Nu avem niciun buletin prost”

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Trucuri simple pentru a lua examenul auto din prima. Care sunt cele șase situații care te scot automat din traseu

SUA. LOUSIANA. Alți polițiști uciși de un extremist de culoare. 7 politiști împușcați - 3 dintre ei UCIȘI

Incendiu suspect la o braseria din Paris frecventată de Macron

Luptătorii Superkombat "Polo" Spetcu, Vali "Pistolaru", Tibi "Fulgerul" și Jane "Minunea din Caracal" se prezintă!

Actrița Jennifer Love Hewitt a născut un băiețel

Un tânăr a incediat un club de striptease pentru ca iubita lui să nu mai lucreze acolo FOTO

Alina Plugaru şi Ruby NU s-au mai abţinut! Au FĂCUT-O de faţă cu TOATĂ lumea FOTO

Anna Lesko, Cosmina Păsărin, George Vintilă, Cornel Ilie și Andrei Stoica intră în aventura Fort Boyard, la Pro TV

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

CE V-AM SPUS? Vor sa-nchida toata industria pe carbune din Romania. Complexul Energetic Hunedoara a cerut intrarea în insolvenţă

Ana Maria Barnoschi, şedinţă foto incendiară GALERIE FOTO

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

Siria: Autoritățile au înăsprit sancțiunile împotriva utilizării monedelor străine

CITATUL ZILEI

Cristina Cioran a fost la plajă în Constanța, însă a avut parte de un șoc. "Mi se pare rușinos. Este inadmisibil"

ONG-ul Human Rights Watch (HRW), finanțat de Soros, a declarat că guvernul conservator al Poloniei este o amenințare la adresa "valorilor europene", şi a cerut pentru Uniunea Europeană (UE) să aplice sancțiuni și "opțiunea nucleară" împotriva Poloniei

Poveşti de viaţă: "Iubitul meu m-a folosit pentru a-şi ascunde relaţia cu un alt bărbat"

Nuntă mare românească la Holywood. Alexandra Harra se mărită

Poveste adevărată. "Am făcut sex cu vărul meu..."

1 decembrie, Ziua Națională a României - Decebal către popor: "Cei ce se luptă murmurând..." - VIDEO

O fetiță de 6 ani a fost agresată sexual de un băiat de 12 ani. Polițiștii din Vâlcea au deschis dosar de cercetare penală

Ana Maria Barnoschi, topless la piscină. Bărbații vor avea vise erotice după ce văd această fotografie

Bunicul-porno: două fetițe de cinci și șase ani, violate și filmate de un bărbat de 67 de ani în județul Iași

ANA PAUKER NU E INTERZISĂ ÎN ROMÂNIA. ȚUȚEA ȘI VULCĂNESCU SUNT INTERZIȘI. Ana Pauker este direct responsabilă de sutele de mii de victime ale comunismului si ale bolșevismului sovietic făcute în România. MRU un mare admirator al Anei Pauker.

Sex oral în pauza mare la o școală din Orăștie. Ce a pățit elevul de clasa a V-a care și-a molestat colegul în fața clasei

HOROSCOP 19 IANUARIE 2020: Cele trei zodii care astăzi sunt extrem de favorizate de astre

Firea anunță că depune plângere pe numele lui Rareș Bogdan: Să aducă dovezi palpabile că am furat

SUMMIT UE. IOHANNIS A MINTIT ȘI A ASCUNS CE S-A HOTĂRÂT. Imigranții vor fi aduși cu avionul din Grecia direct în România și în alte tari din Balcani. Câți vin la noi d-le Iohannis?

Marius Tucă Show | Interviul integral cu Valentin Stan: Brexitul îi va lovi năprasnic mai ales pe români

RUȘINATĂ că A CÂNTAT VERSURI DEOCHEATE, Irina Loghin ia o DECIZIE RDICALĂ cu unele dintre piesele ei

Alina Plugaru, la un pas sa faca sex la "Sunt celebru, scoate-mă de aici"

Cum au fost instaurate Monarhiile Străine în Balcani de către progresiștii din Anglia și Franța. P.I. 1832. Cum a fost adus un rege german și o dinastie germană în Grecia exact așa cum va fi instaurat un Rege German și o Dinastie Germană în România la 1866

Sunt unii spălați pe creier de către progresiștii-internaționaliști, care cred datorită propagandei progresiste din România ultimilor 28 de ani, că "a invoca ne-amestecul în afacerile interne ale unei țări independente" ține "de ceaușism"

Udrea descrie cu lux de amănunte cum s-a dezvoltat Statul Paralel despre care progresistul Iohannis şi întreaga Rețea Soroşisto-Progresistă "ne spun că nu există"

Episodul 1. Fostul șef al US Secret Service – pentru Europa de Est, Darren White, o acuză pe șefa DNA Laura Codruța Kovesi că face Poliție Politică. "Oamenii anchetați de DNA sunt ținte politice". Anchetele "de regulă sunt represalii cu ținte politice"

INCREDIBIL. Prof. univ. dr. Corvin Lupu: Dezvaluie planul prin care Ceausescu a fost tradat: "In 1989 depozitele alimentare ale României erau arhipline dar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca"

BATAIE DE JOC! INCREDIBIL! Membru PNL despre Avram Iancu | “Un criminal, descreierat!”. Despre românii care-l apără pe Iancu: “Mari dobitoci!”. Despre revoluționarii lui Avram Iancu: “Proștii ăia de țărani români!”

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

O adolescentă de 17 ani, GOALĂ la prima experienţă la SOLAR. Un angajat a FILMAT TOT cu mobilul

Florin Piersic şi Angela Similea, relaţie interzisă în tinereţe: "Cu Angela am fost într-un amor nebun"

VIDEO Simona Halep, noua Caroline Wozniacki? » Românca a vorbit despre posibilitatea de a poza sexy

MANIPULAREA ȘI MINCIUNA CONTINUĂ. Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie: "Alimentele care au îmbolnăvit bebeluşii s-au consumat, au dispărut". Dar dacă N-AU EXISTAT? Dacă ar fi existat s-ar fi îmbolnăvit și adulții

A-nceput și la noi. Mulțumiți-i lui Iohannis care i-a adus la cererea lui Merkel și a UE, încălcând Constituția. Clipe de panică în trenul Timișoara - Baia Mare. Trei imigranți libanezi au încercat să-i jefuiască pe călători. VIDEO

"Cumințenia Pâmântului" - ESCROCHERIA CONTINUĂ. Guvernul vrea să organizeze un Teledon la TVR ca să ia oamenilor alți bani deşi s-a angajat să plătească oricum toți banii. Care este noua manipulare cu care Guvernul a venit ieri ca să ne prostească

RETEAUA LUI SOROS DIN ROMANIA S-A ACTIVAT DIN NOU. Peste 50 de ONG-uri din Romania cer impotriva Constitutiei Romaniei Articolul 3 (4) ca sa fie Relocate in Romania MULT MAI MULTE MII DE IMIGRANTI decat cei decisi pentru Romania pana acum.


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 166, afisate in 3 pagini.



ieri 06:09 CITATUL ZILEI