00:41
Comentarii Adauga Comentariu

Regele saudit condamnă atacul armat ''îngrozitor'' comis la o bază americană

Regele Salman al Arabiei Saudite a condamnat vineri, într-un apel telefonic cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, atacul armat "înfiorător" comis de un membru al aviației militare saudite la o bază aeronavală americană, făcând trei morți, potrivit agenției oficiale SPA, notează AFP.

Regele și-a exprimat "profunda tristețe" și "a afirmat că autorul acestei crime înfiorătoare nu reprezintă poporul saudit", a informat agenția saudită.

"El i-a dat asigurări președintelui Donald Trump de sprijinul total al regatului acordat Statelor Unite și a ordonat serviciilor de securitate să coopereze cu agențiile americane", potrivit SPA.

Bilanțul provizoriu al atacului este de trei persoane decedate și șapte rănite, fără a include agresorul, ucis de poliție.

El urma un curs de pregătire militară în Statele Unite și, potrivit guvernatorului statului Florida, Ron DeSantis, era membru al aviației militare saudite.

Anchetatorii încearcă să stabilească dacă acest atac are un aspect terorist. Majoritatea autorilor atentatelor comise la 11 septembrie 2001 în Statele Unite erau saudiți.

Baza Pensacola unde a avut loc atacul armat găzduiește circa 16.000 de soldați și este folosită de US Navy pentru programe de antrenament destinate militarilor din țări aliate.

Sute de militari saudiți urmează în fiecare an cursuri de pregătire în rândul forțelor armate americane, ilustrare a legăturilor puternice dintre Washington și Riad.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Atleta bielorusă Krystsina Tsimanouskaya a ajuns în Polonia folosind o rută ocolitoare

Presa braziliană: Carrefour și Auchan pun la cale fuziunea

Începe procesul brokerului Howard Rubin. Fostul om de încredere al miliardarului Soros, acuzat de practici masochiste

ŞOC PRINTRE MANELIŞTI. Raluca Drăgoi a fost bătută la nunta la care a cântat FOTO

Eugen Tomac: Abordarea lui Klaus Iohannis privind restricțiile pentru nevaccinați, fundamental greșită

Karim Adeyemi, fotbalist cu mamă româncă, a învins Barcelona în meci amical

VIDEO Mașină scăpată în prăpastie cu toată familia înăuntru, pe "cel mai frumos drum din China"

Criza COVID-19: Virusul l-a ucis pe John Eyers, 42 de ani, un culturist sănătos care a refuzat vaccinul

Aur la doar 14 ani, cu 3 note de 10. Performanța uluitoare a sportivei Quan Hongchan

COMENTARIU Lelia Munteanu: Israelul se pregătește de superlockdown. Spre deosebire de relaxata Românie, testează zilnic peste o sută de mii de cetățeni

HOROSCOP 5 august 2021. Zodiile, motivate azi de astre. Peste ce obstacole trec?

Cresc tensiunile, după atacul iranian asupra vasului "Mercer Street". Israelul a lovit mai multe poziții ale Hezbollah din Liban ca răspuns la rachetele lansate din zonă

Tenis: Rafael Nadal, chinuit de numărul 192 ATP la Washington

Angelo, câinele-simbol al incendiilor din Sardinia, a murit

Scoția: camioane alimentate cu deșeuri de la whisky

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Adeverințe false de vaccinare anti-COVID. 11 persoane vor fi audiate

Sex sau gen pe cartea de identitate? Eugen Tomac: "Societatea este formată din femei și bărbați"

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Jocurile Olimpice. Atleta Daniela Stanciu nu a reușit calificarea în finala probei olimpice de săritură în înălțime

Formula 1: Max Verstappen s-a trezit cu mașina "livrată" acasă

Analist: Giganții din tehnologie pregătesc o luptă dură cu autoritățile de reglementare

Transgaz a finalizat o conductă de 481 km, parte a gazoductului ce ar urma să lege Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria

Alertă METEO, 5 august. Aproape toată țara intră sub Cod portocaliu de vijelii puternice, cu rafale de peste 100 km/h

Prognoză METEO pentru București: Caniculă și furtună. Temperaturi în scădere

Reforme la Tarom. Iată cum arată planul lui Cătălin Radu Prunariu, fiul celebrului astronaut

România ocupă locul șapte în UE la producția de bere, cu 1,7 mld. litri. Cine conduce topul

Încă doi sportivi din Belarus refuză să se întoarcă în țara lor natală

Ricky Martin consumă în fiecare dimineață o băutură cu usturoi

Jocurile Olimpice. Luptătoarea Andreea Beatrice Ana s-a oprit în primul tur la Tokyo 2020

Liga 2: Bogdan Chipirliu a marcat primul gol într-un meci oficial pe "noul Ghencea". Scandări xenofobe cu Csikszereda

FOTO Imagini spectaculoase cu lucrări de artă aflate într-un muzeu subacvatic. Unde se află acesta

Preotul catolic Francisc Doboș, ironii ​despre controversa gen vs. sex în buletin. "O țineam sus și tare că sunt Papesa Francisc"

Rezultate LOTO, joi, 5 august 2021. Report record la Joker, categoria I

Alertă hidrologică! A fost emis Cod portocaliu de inundații pe râuri din 17 județe

O carte pe zi: "Isus din întuneric" de Radu Găvan

Ion Cristoiu: După voiajul turistic la Comana, știm sigur că pe Klaus Iohannis îl bate soarele în cap

Coronavirus România LIVE UPDATE 5 august 2021. Cel mai mare număr de cazuri din ultimele luni, raportat miercuri. Ultimul bilanț COVID-19

Sfaturile științei: Ce trebui să faci ca să trăiești 120 de ani!

Reviziile termocentralelor din Oltenia ar putea pune o presiune suplimentară pe prețul energiei

Italianul Massimo Stano a frânt inimile japonezilor câștigând aurul în proba masculină de 20 km marș

Robert Turcescu face alianță cu PSD. A semnat pentru declanșarea referendumului de demitere a lui Clotilde

A curs la lapte pe autostradă. O cisternă plină cu 20.000 de litri de lapte s-a răsturnat

Un angajat din zece a plecat din turism în 2020. Industria HoReCa a numărat doar 165.000 de angajați

Gen vs. sex pe noile cărți de identitate. Poziția Patriarhiei Române: "Nu este vorba despre Cartea vieții"

Un nou adversar pentru Dan Barna și Dacian Cioloș. Senatorul Irineu Darău și-a anunțat candidatura la șefia USR PLUS: "Partidul nu este într-un punct deloc bun"

Jocurile Olimpice. Atletul Ryan Crouser a doborât recordul olimpic și a câștigat aurul la aruncarea greutății

Moment crucial pe piața criptomonedelor. Schimbarea majoră care ar putea influența prețurile

Surpriză la proba de 110 m garduri. Jamaicanul Hansle Parchment l-a învins pe favoritul probei, americanul Grant Holloway

STUDIU: Alcoolul provoacă apariția multor tipuri de cancer. Ce afecțiuni previn cafeaua si produsele lactate

Elon Musk va avea o nouă carte biografică. Cine este Walter Isaacson, cel care o va scrie

Lacheii Rețelelei Progresiste vor să Privatizeze Sănătatea. PNL-știi și USR-iștii -- în frunte cu lacheii progresiști Werner-Orban -- vor să privatizeze programele naționale de sănătate! Prețul sănătății va fi uriaș pentru cei mai săraci dintre români

METEO Cod galben de ceață în 6 județe. Vizibilitate scăzută pe 2 autostrăzi

Jocurile Olimpice. Ultimii români la Tokyo 2020 intră vineri în concurs la marș 50 km, lupte libere și caiac-canoe

Bani europeni pentru dotarea școlilor dintr-o comună gălățeană

Coronavirus România LIVE UPDATE 5 august 2021. O nouă zi cu peste 240 de cazuri. Bilanț complet COVID-19

Încă un sortiment de înghețată retras, din cauza oxidului de etilenă. Rețelele Cora, Auchan și Carrefour recheamă mai multe loturi La Strada

România va avea VAR... cel puțin la meciurile echipei naționale. UEFA a decis folosirea sistemului în preliminariile pentru CM 2022

POZA ZILEI: Boicot grecesc la magazinele germane LIDL. Nu vezi nici tipenie de om. ASA AR TREBUI FACUT CU MAGAZINELE IKEA DE LA NOI. Ikea tocmai a cumparat 36 000 de ha de padure la noi

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2323, afisate in 39 pagini.