Ministrul Sănătății asigură cadrele medicale că plata salariilor aferente lunii decembrie va fi realizată la timp
Cadrele medicale vor primi la timp drepturile salariale aferente lunii decembrie, a dat asigurări marți ministrul Sănătății, Victor Costache.
"Am avut o primă întâlnire cu ministrul Finanțelor Publice, în prezența premierului Ludovic Orban și a vicepremierului Raluca Turcan, în care am discutat despre necesitatea unei rectificări bugetare pozitive pentru plata salariilor și suplimentarea fondurilor Sănătății, astfel încât să nu existe discontinuități în derularea programelor și proiectelor existente, precum și în plata salariilor. Cadrele medicale vor primi drepturile salariale conform muncii prestate și a prevederilor legale", a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache, potrivit unui comunicat remis presei marți.
Premierul Ludovic Orban declara la finalul săptămânii trecute că nu sunt bani suficienți pentru a încheia anul nici în ceea ce privește programele de sănătate și nici în ceea ce privește bugetul CNAS.
"Rezultatul la rectificare va fi o evaluare a necesităților care vor fi identificate de domnul ministru împreună cu echipa sa. Încă nu vă putem spune o cifră. Cert este că nu sunt bani suficienți pentru a încheia anul nici pe programe de sănătate, nici în ceea ce privește bugetul Casei. Și așa, evident, nu sunt bani de salarii", spunea Orban, într-o conferință de presă la MS, unde a participat la preluarea mandatului de ministru al Sănătății de către Victor Costache.
Ministrul Sănătății a subliniat atunci, în context, că este necesară găsirea unei soluții pentru o rectificare bugetară pozitivă, fiind necesară suma de aproximativ 4 miliarde de lei. În replică, premierul Orban îi răspundea: "Fiți liniștit, domnule ministru, că deja am vorbit cu ministrul Finanțelor (despre rectificarea bugetară - n.r.)". AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Comentarii:
Adauga Comentariu