19:07
Comentarii Adauga Comentariu

SUA: Doi protagoniști ai "dosarului ucrainean", arestați pentru încălcarea legislației electorale

Doi oameni de afaceri, suspectați că l-au ajutat pe avocatul personal al președintelui american Donald Trump în eforturile acestuia de a obține ajutorul Kievului împotriva unui contracandidat al președintelui, se aflau în detenție joi pentru încălcarea legilor privind finanțarea de campanii electorale, informează AFP.

Lev Parnas și Igor Fruman, născuți respectiv în Ucraina și Belarus însă fiind în prezent cetățeni americani, sunt acuzați că au ascuns originea străină a donațiilor făcute în 2018 pentru campanii electorale, potrivit actului de acuzare emis de un procuror din Manhattan.

Cei doi bărbați, care în mai 2018 au donat 325.000 de dolari pentru campania de realegere a lui Donald Trump, au fost arestați miercuri seara și urmează să compară joi în fața unui judecător în Virginia, potrivit The Wall Street Journal.
Democrații, care au declanșat o procedură de destituire împotriva președintelui, se interesează de asemenea de cei doi bărbați, pe care ei i-au convocat pentru depoziții în Camera Reprezentanților joi și vineri. Democrații îi suspectează că ei au servit drept emisari ai lui Rudy Giuliani, avocatul personal al președintelui Trump, în eforturile acestuia de a obține ca Ucraina să furnizeze informații compromițătoare cu privire la Joe Biden, cotat cu șanse bune în a-l înfrunta pe miliardarul republican în timpul alegerilor prezidențiale din 2020.

Potrivit mass-media, Parnas și Fruman l-ar fi ajutat lui Rudy Giuliani să se întâlnească la New York cu Iuri Luțenko, pe atunci procuror general al Ucrainei.

În timpul unei discuții telefonice de la sfârșitul lui iulie, Donald Trump i-a cerut omologului său ucrainean Volodimir Zelenski "să se aplece asupra" situației lui Joe Biden și să intre în contact cu Rudy Giuliani. Acest apel, făcut public după intervenția unui avertizor de integritate, a justificat declanșarea explozivei proceduri de destituire împotriva lui.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BBC News: De ce importă România GUNOAIE DIN STRĂINĂTATE?

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Val de reacții după meciul României cu Norvegia. Presa din străinătate, surprinsă de cei aproximativ 30.000 de copii de pe Arena Națională

FRF va sesiza UEFA după declarațiile șocante ale selecționerului Norvegiei la adresa copiilor români. Anunțul făcut de Răzvan Burlean

"Omenește vorbind, eu am iubit trei lucruri: femeile, vânătoarea și vinurile bune". Un interviu inedit cu Ion Gheorghe Maurer realizat de istoricul Marius Oprea

FOTO | Un biciclist a fost accidentat mortal pe Șoseaua Pantelimon din Capitală

Afiș la intrarea în biserică: Lumânările de altă proveniență nu vă aduc niciun folos duhovnicesc

Acuzat de hărțuire de 20 de femei, Placido Domingo se declară ''bucuros'' să concerteze la Moscova

Reacția lui Paleologu, după ancheta publicată de Rise Project despre Barna: Eroare de casting. Înțeleg dezamăgirea votanților săi

Măsuri anti-poluare. Franța vrea introducerea de taxe pentru combustibilii avioanelor și navelor

Cum a "rămas" Palatul Buckingham fără hârtie igienică. Ce au povestit celebritățile care au călcat pragul reședinței reginei

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Cutremur în Vrancea: Ce magnitudine a înregistrat seismul

Madridul denunță "violența generalizată" în manifestațiile din Catalonia

Dăncilă, despre soarta lui Birchall în PSD: În primul CEx vom discuta. Părerile ei personale nu sunt poziția partidului

Mădălina Mezei: Am fost revocată în această seară din funcția de CEO al TAROM; m-a informat președintele Consiliului de Administrație

Cum făceau brânza vechii Daci. "O lingură de păstorit" - Film Etnografic - Coșbuc 1918.

Erdogan susține că un militar turc a murit în urma bombardamentelor efectuate de forțele guvernamentale siriene

Spania: Noi ciocniri violente, la Barcelona, între protestatarii catalani și poliție

Competiție strânsă între Cornel Feruță și argentinianul Rafael Mariano Grossi pentru funcția de director al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Vicepreședintele SUA Mike Pence și Rudy Giuliani transmit că nu vor coopera cu ancheta privind demiterea lui Donald Trump

China solicită Congresului american să nu mai încerce să întervină în situația din Hong Kong

Guvernul spaniol condamnă violențele din Catalonia

REPORTAJ Istoricul Marius Oprea: "Triungiul morții" din Caransebeș

Oamenii de știință spun că albinele pot face operații matematice de bază

ȘTIRILE OREI 09.00 | 15 octombrie 2019

Tenis: Maria Sakkari și Daria Kasatkina, învinse în primul tur la Moscova (WTA)

Fifor îl atacă pe Orban: "Nebunul de sacrificiu de pe tabla de șah a lui Iohannis! Va fi cel mult un premier respins"

Tenis: Principala favorită a debutat cu dreptul la turneul WTA de la Luxemburg

Grav accident în Mureș: Un TIR s-a izbit de două case și a rupt țeava de gaze. O persoană a fost rănită - FOTO

Canada suspendă noile vânzări de arme către Turcia

Washingtonul dorește să coopereze în continuare cu luptătorii kurzi împotriva SI

METEO #azi 16 octombrie 2019: Vreme călduroasă, dar ceață dimineața. Cum va fi vremea în București

Erdogan: Nu vom declara niciodată o încetare a focului în nordul Siriei

Experiment cu rezultate pozitive, ascuns de restul lumii: Un fost cercetător de la NASA spune că s-ar fi descoperit viață pe Marte în anii '70

Trump sugerează Siriei să lupte cu Turcia pentru teritorii: "Au mult nisip cu care să se joace"

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Breaz, ministrul Culturii, raționament deductiv despre amantele și "pilele" care vor pleca din Guvern, în cazul reducerii numărului de ministere

Președintele Iohannis îndeamnă la citit: Să fim un exemplu pentru cei tineri

Teleorman: Japonezii de la JTEKT au discutat cu ministrul Oprea despre investiția în extinderea producției la fabrica din Alexandria

Mădălina Mezei, după ce a fost demisă din funcția de director general al Tarom: "Cum am fost numită, așa am fost retrasă"

Eurostat: România, Slovacia și Ungaria, cea mai ridicată rată anuală a inflației din Uniunea Europeană, în septembrie

Telemeaua de Sibiu, al șaptelea produs românesc înregistrat la Uniunea Europeană

Trafic restricționat în zona Stadionului Sportul Studențesc, cu ocazia meciului de fotbal Rapid - Petrolul Ploiești

Tenis: ''Veteranul'' Karlovic a câștigat duelul așilor cu Bedene, la Moscova (ATP)

Portarul de handbal al echipei Dinamo a fost inclus în echipa ideală a etapei în Liga Campionilor

Accident cumplit: Un biciclist a murit după ce a fost lovit de o ambulanță

Rezultatele înregistrate marți în preliminariile EURO 2020: Cel mai spectaculos duel s-a jucat în Liechtenstein

Ofensivă turcă în Siria: Vladimir Putin l-a invitat pe Erdogan în Rusia ''în zilele următoare'' (Kremlin)

Vaslui: Bărbat rănit grav după ce ar fi căzut într-o seceră

Tenis: Andy Murray, calificat în optimile de finală la turneul de la Antwerp (ATP)

Federația Română de Handbal a primit o amendă de peste 2.000 de euro de la Curtea de Handbal a EHF

HBO pregătește un serial inspirat din ''Grease''

ANM: Cod GALBEN de ceață în Capitală și alte 23 de județe din țară. Traficul se desfășoară îngreunat pe mai multe drumuri județene

CCR discută sesizarea privind alegerea lui Teodor Meleșcanu la conducerea Senatului

CITATUL ZILEI

Orban, despre OUG 114: Trebuie abrogate prevederile legate de energie, domeniul bancar

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie

Portugalia: Mario Centeno rămâne ministru de finanțe în noul guvern

Fotbal: Ciprian Tătărușanu - Mai avem șanse, trebuie să credem în ele până la capăt


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 830, afisate in 14 pagini.



ieri 05:26 CITATUL ZILEI