11:11
Comentarii Adauga Comentariu

Buzău: Bărbatul care a ucis patru pacienți la Spitalul Săpoca nu poate fi încă audiat

Bărbatul care a ucis patru pacienți și a rănit alți nouă la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca se află sevraj etilic și nu poate fi încă audiat, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, inspectorul Amalia Călugăru.

"Pacientul este în custodia Poliției în unitatea medicală unde este prezent personalul de supraveghere, iar noi suntem prezenți cu forțe sporite. Acesta se află în sevraj etilic și nu poate fi încă audiat. Ancheta este sub coordonarea procurorului criminalist de la Parchetul de pe Tribunalul Buzău", a precizat Amalia Călugăru.

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie și Măsuri pentru Siguranță Săpoca, județul Buzău, a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru pacienți și a rănit alți nouă cu un stativ de perfuzie.

Agresorul are 38 de ani și este din comuna Săgeata, județul Buzău, fiind fără ocupație. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi. După producerea atacului, a încercat să fugă și a fost imobilizat de un polițist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient. AGERPRES (A - autor: Dorin Ivan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Tenis: Șase românce, calificate în optimile turneului ITF de la Arad

Manipulare ordinară în Washington Post. În "Teoria conspirației cu Soros..." Washington Post citează numai părerile finanțaților şi a rețelei lui Soros din Ungaria, ascunzând cititorilor săi, chiar faptul că tot aceşti indivizi sunt finanțați de Soros

Orientul Mijlociu: Palestinienii vor dialoga cu premierul israelian, oricine ar fi el

Germania a extins perioada în care sunt interzise exporturile de armament către Arabia Saudită

Românii ținuți în cea mai cruntă sărăcie deși muncesc lună de lună. Peste 2,5 milioane de salariați români rămân cu cel mult 1.000 de lei în mână, după taxare

Casa Regală a României, despre Alexandru Darie: Valoros om de teatru al ultimelor patru decenii

50 de ani de minciuni climatologice progresiste

Viorica Dăncilă: Merg în SUA și va trebui să discut despre situația Guvernului/ Ludovic Orban: S-ar putea să plece premier și să se întoarcă simplu cetățean


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 8, afisate in 1 pagina.

ieri 05:13 CITATUL ZILEI