12:38
Comentarii Adauga Comentariu

Șefa executivului danez urmează să-și ceară oficial scuze copiilor abuzați în orfelinate

Șefa executivului danez Mette Frederiksen urmează să exprime scuze oficiale marți copiilor care au suferit abuzuri în orfelinate în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, relatează DPA.

Foștii copii din orfelinate și rudele lor au fost invitate la o ceremonie la Marienborg, reședința oficială a premierului.

"Ca societate, nu putem și nu trebuie să închidem ochii", a declarat Frederiksen la scurt timp după preluarea funcției la sfârșitul lunii iunie. "Nu putem schimba ceea ce s-a întâmplat. Dar putem și trebuie să învățăm din aceasta", a spus ea, adăugând că "este timpul să ne cerem scuze victimelor".

Una dintre cele mai notorii instituții a fost orfelinatul pentru băieți Godhavn din nordul Insulei Zealand, unde băieții au fost supuși bătăilor și altor forme de abuzuri în perioada cuprinsă între 1946 și 1976.

Timp de 14 ani, victimele au căutat să obțină scuze oficiale pentru eșecul statului de a supraveghea casele de îngrijire a copiilor.

Șeful Asociației naționale a victimelor din orfelinatul de băieți Godhavn, Poul-Erik Rasmussen, a spus că scuzele sunt importante.

"În timp ce eram crescuți în orfelinate, ni s-a spus că nu aveam nicio valoare", a declarat el agenției de presă Ritzau.

Rasmussen a fost crescut în orfelinat în anii 1960 și a fost supus bătăilor precum și abuzului psihic din partea personalului.

Danemarca a interzis pedeapsa corporală în 1967. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cercetătorii au confirmat o nouă specie de dinozaur după descoperirea unei fosile în China

Tăriceanu: Declarațiile lui Florea nu le accept, dar există familii care fac copii pentru alocații

Trupele israeliene au ucis trei palestinieni care încercau să treacă granița din Gaza în Israel

Tăriceanu susține că există o înțelegere între PNL și PSD pe alegerea primarilor în două tururi

Libanul are un nou guvern

Violeta Alexandru: Firea nu iubește Bucureștiul și pe bucureșteni. Din iunie, nu va mai fi primar

Curtea Constituțională discută azi sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacșu la ANRE

ONU cere finalizarea unei încetări a focului ''cât mai curând posibil'' în Libia

Jocurile Olimpice de Tineret 2020: Ultimii români au încheiat competiția la Lausanne

Senatul SUA respinge cererile democraților pentru obținerea de documente în procesul lui Trump

CCR s-ar putea pronunța pe sesizarea referitoare la alegerea lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului

Tăriceanu: I-am spus lui Ciolacu că nu votăm moțiunea. Susținem alegerea primarilor în două tururi

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

CCR ar putea lua o decizie în cazul sesizării USR privind numirea lui Marian Neacșu la ANRE

Burkina Faso: 36 de civili, uciși într-un atac (oficial)

CITATUL ZILEI

Cererea de soluționare a conflictului dintre Parlament și ÎCCJ, discutată din nou de Curtea Constituțională

Israel: Trei atacanți palestinieni, uciși în apropiere de bariera cu Gaza (armată)

Tăriceanu, după ce Ciolacu a spus că ALDE e nesemnificativ: A tușit. Cu Ciolacu avem și alte probleme

Tăriceanu: Premierul Orban joacă o carte a anticipatelor

CCR dezbate astăzi sesizarea privind numirea lui Meleșcanu la șefia Senatului

Bolivia: Parlamentul a aprobat demisia fostului președinte Evo Morales

HOROSCOP 22 IANUARIE 2020: Schimbări în bine pentru trei zodii. Cine își va suplimenta astăzi bugetul

Dan Barna: Sunt mai multe probleme și o să avem o discuție cu premierul legat de angajarea răspunderii

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 ianuarie

Bloomberg: Campaniile antisinucidere ar putea reduce rata mortalității în SUA în următorul deceniu

Primul caz de coronavirus chinezesc în SUA

Creierele Muncitorilor Controlate în Timp ce Muncesc....O firmă ce produce în China scanează undele cerebrale ale angajaților pentru a crește profiturile și eficiența

Premierul a numit noi secretari de stat la Transporturi și Dezvoltare

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Un neurochirurg susține că starea lui Schumacher s-a deteriorat considerabil: "Nu mai seamănă deloc cu omul pe care-l cunoșteam"

Probleme grave pentru Venezuela: Țara a ajuns să aibă mai puțini bani cash decât rapperul american Jay-Z

Avocata Maria Vasii, chemată la audieri la Comisia privind alegerile prezidenţiale din 2009

LIBERTATEA DE EXPRIMARE GARANTATĂ DE CONSTITUȚIE ÎN PERICOL. Blogger trimis în judecată pentru publicarea unor articole "defăimătoare" la adresa unor judecători. Bloguri sale au fost închise de procurori împotriva prevederilor Constituționale.

Constanța: Crucea de Bobotează, furată de un tânăr

George Soros: The money and mastermind behind the progressive madness (deocamdată în engleză)

România trece la Neobolșevism. Zeci de ani de îndoctrinare neobolșevică a creierelor copiilor noștri au făcut ravagii. Soroșismul-Progresist a învins MASIV în marile orașe ale țării și începe să facă ravagii și în orașele mai mici, mai ales în Ardeal

Un medic care investiga epidemia din China a anunțat că este infectat cu noul coronavirus

Raport Greenpeace: Bucureștiul ocupă penultimul loc în UE în privința calității aerului

IOHANNIS O INTOARCE CA LA PLOIESTI. DUPA CE A SPUS CA "VOM PRIMI 1785 DE IMIGRANTI MAI MULT, NU !" Consilierul sau prezidenţial spune exact contrariul: "Dacă propunerea CE privind cotele de imigranţi va fi adoptată, va trebui respectată"

VANZAREA TARII CONTINUA. Ikea a cumpărat 33.600 de hectare de pădure în România adica 0.5% din Padurile Romaniei. Inca 40 de IKEA si 'am scapat' de paduri. O sa fim tara in care teritoriul ei nu va mai apartine cetatenilor romani.

Conflictul juridic dintre CSM și Ministerul Justiției, dezbătut azi la Curtea Constituțională

Cum își bate joc de noi progresista UE tratându-ne că pe o colonie plină cu Piei Roșii...Scandalul autostrăzii Sibiu-Pitești continuă. Fostul ministru Cuc: Scrisoarea Comisiei Europene cere clarificări privind o "specie de gândac"

Președintele Statului Israel va efectua o vizită în România, la invitația lui Klaus Iohannis

Șeful Executivului a decis constituirea grupului de lucru interministerial în domeniul antidoping

Ministerul Sănătății a cerut un set de măsuri speciale pentru a interveni în cazul în care virusul din China ajunge și în România

Cioloș, despre fuziunea USR-PLUS: Am agreat cu colegii că o s-o facem după alegerile parlamentare

Profilerul Dumitran relatează un moment dificil cu Dincă: Mi s-a gâtuit vocea. I-am chemat pe colegi

Simona Halep, despre căzătura puternică din timpul meciului cu Brady: Încheietura e puțin inflamată - FOTO

MONITORUL APĂRĂRII | Statele Unite condamnă planul Iranului de retragere din Tratatul de Neproliferare Nucleară

Albumul "Gigi Căciuleanu - OmulDans" - lansat la Bruxelles, în Festivalul Europalia

Germania: Două bombe neexplodate din Al Doilea Război Mondial, descoperite la Koln și Berlin

Gestul extrem făcut de un bărbat, după ce copilul său a fost mușcat de un coiot. Locuitorii din zonă erau terorizați de animal

O carte pe zi: "Manhattan Beach", de Jennifer Egan

MLPDA: Până la 31 martie, UAT-urile pot trimite solicitări de finanțare pe proiecte referitoare la sistemele centralizate de încălzire

Comandantul Forțelor Aeriene ale Turciei - în vizită în România; colaborarea bilaterală - discutată cu lideri români

Cadavrul unei femei, găsit într-o mașină în apropierea PoduluI Șerbănești din Bacău. Cine este principalul suspect

Columbia: Marșurile de protest s-au reluat; mai multe persoane au fost rănite la Bogota

Emanuel Ungureanu acuză: Un medic a efectuat ilegal intervenții la Spitalul Județean de Urgență din Mureș

Alertă ANM: Cod GALBEN în două județe din țară. Fenomenele anunțate de meterologi


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 226, afisate in 4 pagini.



ieri 06:36 CITATUL ZILEI