16:12
Comentarii Adauga Comentariu

Confruntări între poliție și manifestanți în timpul unei noi manifestații uriașe în Hong Kong

Confruntări au avut loc duminică în Hong Kong între poliție și manifestanți în timpul unei demonstrații uriașe, convocate pentru a cincea săptămână pentru a protesta împotriva guvernului local susținut de Beijing, informează AFP și dpa.

Poliția a folosit spray-uri cu piper și bastoane împotriva unor mici grupuri de contestatari care s-au retras pe o stradă adiacentă locului unde s-au adunat zeci de mii de persoane, în cartierul Sha Tin.

Hong Kong-ul este de peste o lună scena unui uriaș val de contestare, parte din acțiunea de respingere a unui proiect de lege ce a fost deja suspendat și care viza autorizarea extrădărilor spre China. Acțiunea s-a extins cu cereri mai vaste pentru menținerea unor realizări democratice precum cea privind stoparea eroziunii libertăților, în special a libertății de exprimare, și a independenței justiției de care ar trebui să se bucure teoretic, până în 1947, acest teritoriu, retrocedat în 1997 de către Londra Beijingului și care dispune de un statut de semi-autonomie.

Beijingul a depus toate eforturile pentru a o susține pe șefa executivului local Carrie Lam.

Pe lângă manifestațiile pașnice uriașe, confruntări violente au avut loc între poliție și o minoritate mai radicală. Parlamentul a fost vandalizat în iunie de sute de manifestanți mascați, majoritatea tineri.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Înfiorătoarea poveste a celor trei turci uciși după ce au săpat fântâna castelului din Hunedoara: "Mărite domn, apă aveți, dar inimă nu!"

Sindicaliștii îi iau apărarea învățătorului care a scris "patinuar"

LIVE Coronavirus. 56 morți, 2118 de imbolnaviri. Virusul ucigas a intrat în Europa, 3 cazuri în Franța. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 3, afisate in 1 pagina.

ieri 06:30 CITATUL ZILEI