17:11
Comentarii Adauga Comentariu

Teodorovici: Strategia privind datoria publică - prezentată încă de la începutul anului; nu am depășit

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat marți că strategia de administrare a datoriei publice a fost prezentată încă de la începutul acestui an, iar până acum MFP nu a ieșit cu nimic în afara acestui document.

"Această strategie a datoriei publice în România a fost prezentată public încă de la începutul acestui an. Nu este absolut nimic în afara acestui document, a acestei strategii pe care întreaga piață o cunoaște și acesta este un lucru firesc la nivelul întregii Europe. Pentru ce ne împrumutăm atunci când ne împrumutăm? Nu știu, dar trebuie să știți că nu o să fie nici pensii, nici salarii, nici investiții. Este nevoie de finanțare zilnică pe care Ministerul de Finanțe o are ca orice minister de Finanțe din orice alt stat din lume, nu am depășit, suntem exact pe ceea ce am acceptat de la început de an", a spus Teodorovici, la Palatul Victoria, întrebat la ce sunt folosiți banii care vin din împrumuturile de pe piețele externe pe care le-a luat Ministerul Finanțelor de la începutul anului.

El a adăugat că acel împrumut de trei miliarde de euro "despre care s-a tot discutat" a fost o premieră pentru România și este o acțiune de succes pe care guvernatorul BNR a apreciat-o.

"Este pe o perioadă de timp foarte mare, este prima dată când România împrumută pe o astfel de perioadă și asta arată de fapt încrederea pieței în statul român. Cine să te împrumute, dacă nu are încredere, pe un termen foarte lung?", a menționat acesta. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

INSCOP Research: 64,4% dintre români cred că Rusia rămâne principala AMENINȚARE la adresa României

SUA: Un senator republican dorește un "răspuns militar copleșitor" în cazul unei acțiuni ostile a Iranului

Europa Națiunilor care se va opune Europei progresisto-neomarxiste a lui Juncker, Merkel și Soros, prinde contur. #europarlamentare2019. Marine Le Pen: "Nu luptăm împotriva Europei, ci împotriva Uniunii Europene care a devenit un sistem totalitar"

Venezuela: Adunarea Constituantă își prelungește mandatul până la sfârșitul lui 2020

SUA: Un judecător le dă dreptate democraților care anchetează situația financiară a lui Trump

Philip Hammond: Un eventual Brexit fără Acord ar reprezenta o trădare

Dosarul angajărilor fictive - Floarea Alesu: Răsuflu ușurată după 7 ani de coșmar

Iranul și-ar fi extins capacitățile de îmbogățire a uraniului

Am "descusut-o" pe Lena, vedeta Playboy!

​Caru' cu vedete: ​Game of Thrones a ajuns la final. Ce mesaje de adio emoționante au transmis protagoniștii; Tudor Chirilă s-a enervat și a oprit un spectacol la Arad; Câți bani a primit Brigitte Năstase la Ferma

Utile: Cum scapi de dependența de telefonul mobil în 7 zile; Ce alimente cauzează respirația urât mirositoare; De ce gripa și răceala nu se tratează cu antibiotice

Cum arată fosta soţie a lui Sorin Oprescu cu care a fost căsătorit 17 ani FOTO

Record Guinness: 542 de persoane costumate în Batman s-au reunit în orașul Calgary

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 mai

Sfinții Constantin și Elena | Ce nu este bine să faci în această zi

Cutremur de 6,4 in Taiwan: un hotel s-a prabusit

​Liga 1: Astra Giurgiu vs Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 3-2, în ultimul meci al play-off-ului

Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, propune organizarea de alegeri parlamentare anticipate

Viorica Dancila, dupa intalnirea cu Hans Klemm: Am pus si problema ca Romania sa devina producator de armament pentru intreaga zona

#Selfie69, al doilea film din serie, va fi lansat în 2016 - VIDEO

Diferența dintre domn, domnitor și voievod: de ce conducătorii Țării Românești au fost numiți în mai multe feluri

O adolescentă de 16 ani convertită la islam pregătea atentate în Danemarca. Ea a fost arestată

TOP metode de succes pentru masturbare la femei

Alexandru Petria despre Rețeaua Soros: "Cine se ascunde în spatele Societății Civile?"

Acțiunea în instanță a lui Donald Trump privind citațiile Camerei Reprezentanților referitoare la datele sale financiare a fost respinsă

EXCLUSIV/ Secretele prieteniei de 17 ani dintre Ileana Lazariuc și Lili Sandu

ANALIZĂ Care sunt cele mai atractive investiții imobiliare în 2018

New York Time: Cazul Huawei-Google. Războiul Rece tehnologic dintre SUA și China, începutul unei noi Cortine de Fier

Șocant! Au câștigat competiția și au fost premiate cu vibratoare: "Este strigător la cer. Le-am ascuns în spatele trofeelor"

Vândute ca SCLAVE în bordelurile din China, sub protecția regimului lui Kim Jong Un: Zeci de mii de femei din Coreea de Nord, date pe mâna traficanților de carne vie

România – Polonia 0-3. Asta DA UMilință! Grosicki și Lewandowski, dublă, ne-au executat! Noi – leșinați, ei – eLEWAți! Haos în tribune și pe teren | LIVE BLOG

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

A murit Remus Opriș. Fostul lider PNȚCD avea 60 de ani

Târgul Național al Mierii: 120 de apicultori cu miere și produse apicole pe Platforma Apicolă Băneasa, în acest weekend

Ce previne înghețarea oceanului de pe Pluto?

Bancul zilei: Ziua fericită

Baschet masculin: Antrenorul Mihai Silvășan a demisionat de la U-BT Cluj

Denis Alibec pleacă de la Astra! Atacantul așteaptă transferul

Armata saudită a interceptat două rachete lansate de rebelii houthi din Yemen

Marinari turci răniți de polițiștii de frontieră din Constanța, după ce au fost prinși la braconaj

IGPR: Radu Mazăre a fost predat ANP; misiunea s-a derulat fără incidente

DigiSport: "Este un act de curaj!". Decizia luată de familia lui Michael Schumacher, la 5 ani după teribilul accident

Prahova: Drum județean blocat de stâlpi căzuți; orașul Mizil, fără electricitate

Nicolae Dică, despre Gigi Becali: E ușor să lovești în oameni, puteam să spun și eu mai multe

Radu Mazăre a ajuns la Penitenciarul Rahova; el va sta în carantină 21 de zile

Fotbal - Liga I: Astra Giurgiu - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 3-2, în ultimul meci din play-off

Din ciclul DEX-ul pentru soroșisti: Și "Celălánt" e un Regionalism. Soroșiștii isterici care se dau experți ai Limbii Române când de fapt ei sunt niște analfabeți care nu cunosc Limba Română, ar trebui să pună mâna și să citească Dicționarele Explicative

Ana Baniciu a pozat fără SUTIEN. "Am corpul unei femei şi emoţiile unui copil!" FOTO

1907. Regele Carol I mulțumește Armatei Române că ATRAS ÎN PROPRIUL POPOR şi că A UCIS MII DE ȚĂRANI ROMÂNI. Țăranii români erau indicați ca fiind "primejdia care a amenințat ființa scumpei Noastre țări"

LISTA AGENTILOR SOVIETICI pe care CEAUSESCU, prin UM 0920, ii tinea sub observatie! “Vreau sa aiba microfoane si-n pantofi!”

[P] VIDEO INTERVIU Siegfried Mureșan: Mâncăm astăzi produse mai sigure decât am mâncat înainte de apartenența noastră la UE/ Negocierea proastă a guvernului Dăncilă permite continuarea dublului standard

Caru' cu vedete: Sunt căsătoriți, dar trăiesc separat! Adevărul din spatele mariajelor lor; Catrinel Menghia, apariție răvășitoare pe covorul roșu de la Cannes; Cele mai bizare ținute în care a defilat Radu Mazăre

Decizie judecătorească: Vaccinul produs de firma Glaxo provoaca autism! Vaccinul "Infanrix Hexa”, este un vaccin hexavalent, administrat in primul an de viata, care „protejează” de poliomielita, difterie, tetanos, hepatita B, tusea convulsiva, haemophilius

VIDEO cu filmarea profanării. La cimitirul eroilor din Valea Uzului extremiștii maghiari au înfășurat în pungi de gunoi crucile soldaților români căzuți pentru Patrie. Băsescu;"Arată primitivism. Extremiștii maghiari au întrecut orice măsură"

​Lupte: Alexandra Anghel, medaliată cu bronz la Europenele din Rusia

Se caută ACTORI români, fete şi băieţi, pentru FILME PORNO. Care sunt condiţiile

Alianța "Alianței Noastre" cu membri PNȚCD este o cacealma penibilă pusă la cale de Marian Munteanu. Membri PNȚCD nu pot candida pe listele Alianței Noastre decât dacă-şi dau demisia din PNȚCD. Legea nu permite așa ceva. Cine e "Alteța Sa Nick"?

Copiii cei noi au sosit. Tu ai un copil de cristal?


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 132, afisate in 3 pagini.



ieri 04:52 CITATUL ZILEI