16:47
Comentarii Adauga Comentariu

Cuc: Vom rezilia contracte dacă nu se mobilizează constructorii, dacă își mai bat joc de subcontractori

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a avertizat duminică, la Târgu Jiu, că va rezilia contractele constructorilor care nu se mobilizează pentru lucrările pe care le au, dar și pentru ca aceștia să nu își mai bată joc de subcontractorii români care își fac treaba, dar nu își primesc banii.

El a precizat că datoria sa de ministru este să stea pe șantiere și să vadă că acești constructori se mobilizează, de pe o parte, și, pe de altă parte, să simplifice legislația.

"Domnul Neaga (Narcis Neaga, directorul CNAIR - n.r.) și-a asumat un număr de kilometri. Datoria mea ca ministru este să stau pe șantiere să văd că acești constructori se mobilizează, dacă nu, reziliem contractele. Pe de altă parte, tot treaba mea ca ministru este să simplific legislația. Dacă nu se înțelege acest lucru, avem nevoie de relaxare legislativă. Bun, constructorii îi mobilizăm noi, dacă nu au înțeles mesajul foarte clar, stau eu pe șantiere și vă spun eu că ei cât timp știu că vine ministrul, ei sunt mobilizați și lucrează. (...) Constructorii se mobilizează, dar ei trebuie să înțeleagă că noi suntem în România și ei trebuie să meargă după ritmul în care îl solicită românii și Ministerul Transporturilor, nu pot să meargă în ritmul lor. Dacă ei nu înțeleg lucrul ăsta, reziliem, trei ani de zile nu mai participă la nicio licitație și mai era și targetul pe care i l-am trasat domnului Narcis Neaga, să facă acea antrepriză, ca în momentul în care reziliem să și intrăm noi la lucru în regie proprie. Pe lângă calitatea lucrărilor, vom mai verifica să nu își mai bată joc de subcontractorii români. Va fi un alt criteriu pe care vom rezilia contracte. Avem constructori care se ocupă numai să facă clame-uri și să ia banii și să subcontracteze, dar nu mai plătesc, deși ei își iau banii de la statul român", a spus Cuc. AGERPRES/(A - autor: Irina Poenaru, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Digi24: Brexit. Fermierii scoțieni, îngrijorați că vor rămâne fără căpșunarii români: "Fără ei, ar fi foarte, foarte greu"

Iran: O navă militară britanică a încercat să împiedice capturarea petrolierului Stena Impero în zona strâmtorii Ormuz

Manele, manele, frumoasele mele manele. Și cazul trist al cenzurii de la Electric Castle

Zarif denunță "unilateralismul" și "terorismul economic" al Statelor Unite

Cătunul izolat din Banat în care mai locuiește un singur om: Un drum forestier este singura legătură cu lumea

Peste 30 de imigranți afgani au fost răniți într-un accident rutier care a avut loc în Macedonia de Nord

Bărbatul care l-a înjunghiat pe Simon Yam suferă de schizofrenie/ Care este acum starea actorului celebru pentru rolul său din "Lara Croft: The Cradle of Life" | VIDEO

Știrile ProTV: Descoperirea poliției într-o mașină cu număr de Spania, oprită în Tg. Mureș. VIDEO

Germania denunță sechestrarea "nejustificabilă" a unui tanc petrolier britanic de Iran

Gândurile lui Cristoiu: Top 5 politicienii săptămânii. Taxa pe solidaritate trebuia să o asume premierul. E o greșeală că i s-a dat lui Teodorovici

VIDEO Patricia Țig a reușit din nou lovitura zilei la BRD Bucharest Open

Povestea românului care a donat o ambulanță spitalului din orașul lui: A lucrat 12 ani în străinătate și e supărat că "noi muncim, facem autostrăzi la ei, iar la noi în țară nu suntem în stare"

FPTR: Aproximativ 100.000 de turiști pe litoralul românesc

​BRD Bucharest Open: Echipa Jaqueline Cristian/Gabriela Ruse, în finală după ce a învins cuplul Begu/Olaru - Meciul pentru titlu are loc duminică, de la ora 14:30

CITATUL ZILEI

Francesco Saverio Borrelli, magistratul italian care a coordonat o amplă anchetă anticorupție, a murit la 89 de ani

Colaci ori saltele, telefoane sau portofele: Care sunt obiectele pe care românii le pierd cel mai des pe plajă

URS curios în cel mai îndrăgit punct de atracție turistică a Defileului Mureșului

Digisport: Ar fi lovitura anului în România! Unde ar putea investi Ion Țiriac. Surpriză totală

VIDEO. Noi imagini cu momentul capturării petrolierului britanic de către Gardienii Revoluției din Iran. Situația rămâne extrem de tensionată

Peste 20.000 de persoane au participat la un miting al opoziției la Moscova/ Protestatarii au cerut alegeri libere și corecte

REZULTATE LOTO, duminică, 21 iulie 2019: Suplimentar 500.000 lei la Loto 6/49, câte 250.000 lei pentru fiecare din trageri

Cozi la facultățile de medicină în țară: mulți candidați vor să plece în străinătate

Un copil vrea să salveze planeta. Povestea Emei, o fetiță de 9 ani care a devenit model pentru adulți

Alegeri legislative anticipate în Ucraina: Partidul lui Zelenski ar putea câștiga majoritatea care să-i permită să guverneze singur

ALERTĂ pe litoral: Un turist chinez a murit înecat la Mangalia

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 iulie

Demisia ministrului britanic al Justiției. David Gauke: Marea Britanie va fi umilită în cazul unui Brexit fără un acord

Tenis: Perechea Cristian/Ruse învinge cuplul Begu/Olaru și se califică în finala de dublu a BRD Bucharest Open

Tenis: Londero (Argentina) și Jarry (Chile), finaliști la turneul ATP de la Bastad

Manny Pacquiao a câștigat titlul WBA la categoria semimijlocie | VIDEO

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 iulie

SCANDAL într-un local din Craiova: Administratorul a fost lovit cu capul în față, iar terasa devastată/ Poliția caută toți participanții la altercație

Petrolier britanic confiscat în Golf: Echipajul este în siguranță și sănătos, afirmă responsabili iranieni

Bon Jovi concertează pentru a doua oară în România

Bianca Pascu a luat medalia de bronz la Campionatul Mondial de Scrimă | FOTO

​Liga 1: Programul etapei a 3-a - CFR Cluj vs Dinamo București se va disputa pe 27 iulie

"Avengers: Endgame", pe punctul de a deveni lider în topul celor mai mari încasări din istorie | VIDEO

Evaziune fiscală la malul mării: Prejudiciu de trei milioane de euro, în urma infracțiunilor din porturile maritime

Atleta Claudia Bobocea s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo | VIDEO

Permis de șofer eliberat în anul 1971 de Republica Socialistă România, prezentat de un șofer când a fost oprit în trafic

Tenis: Finală sârbo-maghiară la turneul ATP de la Umag

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Box: Manny Pacquiao, campion mondial WBA la 40 ani și 7 luni

Cătunul din România unde mai trăiește un singur om. "Gheorghe e învățat să stea singur acolo. Mai trecem pe la el când urcăm în sat"

Fondul Proprietatea: Hidroelectrica ar putea pierde un miliard de lei. Trei riscuri grave la care trebuie să facă față

Loredana la Electric Castle 2019: Cea mai mare artistă pop din România m-a făcut să uit de scandalul cu Tommy Cash

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Echipa lui Ianis Hagi, Genk, a câștigat Supercupa Belgiei, după 3-0 în fața lui Mechelen

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Subiecte examen și bareme UMF CAROL DAVILA. Sunt 3000 de candidați înscriși

O mașină cu trei persoane a plonjat în râul Lăpuș. O femeie a fost rănită

Elevii de 7 care reușesc în viață și alte creaturi fantastice

Noi reacții ale liberalilor, după primirea în partid a primarului din Cavnic, exclus din PSD

Noi focare de pestă porcină africană, confirmate în județul Dâmbovița

Tensiunile din Strâmtoarea Ormuz | Oficial iranian: Toți membrii echipajului petrolierului britanic capturat sunt în siguranță

Schimbare radicală la Sofia: Bulgaria a anunțat că o susține pe Kovesi pentru șefia Parchetului European

Trupa The Corrs se reunește pentru un turneu mondial, în 2020 | VIDEO

La 50 de ani de la aselenizare, Agerpres republică relatarea pe care agenția a făcut-o, pas cu pas, în ziua istorică în care Armstrong a pus piciorul pe lună

Liga 1: Academica Clinceni vs CFR Cluj 1-4 / Clujenii au avut un jucător în plus din minutul 58​


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 431, afisate in 8 pagini.



ieri 05:03 CITATUL ZILEI