18:26
Comentarii Adauga Comentariu

Italia: Șoferul unui autobuz, care transporta peste 50 de copii, a dat foc vehiculului

Șoferul unui autobuz școlar, un italian originar din Senegal, a dat foc vehiculului miercuri în nordul Italiei, dar cei 51 de elevi aflați la bord au scăpat fără răni grave, relatează dpa.

Incidentul, produs în cursul dimineții și în care au fost implicați copii de aproximativ 12 ani, a avut loc pe o autostradă de la periferia de sud-est a orașului Milano.

Un purtător de cuvânt al serviciului de urgență a indicat că 23 de persoane au fost tratate la spital cu răni minore. Ziarul La Repubblica a scris că acestea aveau echimoze și primele simptome sunt cele de inhalare de fum.

Potrivit televiziunii publice RAI, elevii au alertat prin telefon părinții, care, la rândul lor, au sunat la poliție, când șoferul a deviat de la traseu și a spus că nu va lăsa nicio persoană să părăsească autobuzul.

A urmat o urmărire a poliției, la sfârșitul căreia autobuzul s-a răsturnat după ce a forțat un baraj rutier.

Agenții de poliție i-au ajutat pe elevi să iasă din autobuz, în timp ce șoferul, un italian de origine senegaleză, a amenințat că se va sinucide. El a fost arestat după ce a stropit autobuzul cu benzină și i-a dat foc. 'Vreau să pun capăt la tot, trebuie să oprim decesele (migranților) în Mediterana', a spus el, conform RAI și altor media.

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

VIDEO. Uitați-vă la progresista Merkel cum tremură necontrolat ca să înțelegeți cine sunt BOLNAVII care ne conduc destinele pe acest continent. Explicația lui Merkel? "Deshidratare". Tremuriciul incontrolabil "i-a trecut cu 3 pahare de apă" a spus Merkel

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Cioloș poreclit fiul lui SOROS, saluta PACTUL Rusia-UE de la Chisinău care a impus Guvernul Ruso-UE al soroșistei Maia Sandu

Pew Research Center: "Populația lumii aproape se va opri din creștere în 2100". Vom avea o lume de Africani și de Asiatici. Populația Africii va exploda și va ajunge la 4.3 miliarde de la 220 milioane cât avea în 1950. Asiatici vor ajunge la 4.7 miliarde

Alexandru cel Mare avea 3 soții şi era dezgustat şi scârbit de practicile homosexuale şi totuși "Adevărul.ro" şi mulți alții din Rețeaua Progresistă afirmă cu Nerușinare că era "homosexual"

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Carmen Dan: Au fost peste 9.200 de semnalări de vot multiplu

Rusia și UE și-au dat mâna pentru federalizarea bietei Basarabii. DW susține noul "tratat Ribbentrop-Molotov" de la Chișinău. DW "N-are rost să reciclăm veşnic explicaţii mono şi să tot cădem în reflexul blamării unilaterale a Rusiei lui Putin"

ODIOS. UDMR cere coaliției PSD+ALDE ca 15 Martie, ziua când în 1848, parlamentul Ungariei a votat alipirea Ardealului la Ungaria, să devină "Sărbătoare Națională a României". Românii din Ardeal au luptat cu arma în mână pentru a împiedeca acest lucru

DECLARAȚIA ZILEI | Dăncilă, despre votul în Diaspora: Ne-am bucura dacă de la președinte și opoziție am avea un proiect

Rebelii hutti au lansat un proiectil în apropierea unei uzine din sudul Arabiei Saudite

Carambol în Caraș-Severin: 17 persoane implicate într-un accident între două microbuze și o mașină

China spune că fostul șef Interpol, pe care l-a arestat în toamna anului trecut, a recunoscut că a luat mită

Business report: Nivelul de trai în România rămâne printre cele mai scăzute din UE; Statul român se împrumută cu "efervescență". Va căuta repede bani și pe piețele externe; Șeful Renault România anunță “niște surori" pentru Duster

El e primul român pe care Șumudică îl vrea la Gaziantep! Negocierile au început. "Cluburile o să discute"

Răzvan Marin, despre posibilul transfer al lui Cicâldău la Standard: "Pot să îl ajut să se acomodeze"

Dăncilă, despre serviciile alternative de transport: Vom crea un sistem unitar de reglementare a acestora

Vladimir Putin avertizează SUA că un atac asupra Iranului ar avea consecințe GRAVE

Curtea Constituțională discută joi sesizarea PNL privind invalidarea mandatului de deputat primit de Dragnea în 2016

CE Under 21: Polonia a învins Italia (scor 1-0) și este lider în Grupa A

Trei derby-uri încă din prima etapă în Liga Națională de handbal masculin. Programul complet al turului

UK: Introducerea sistemului de verificare a vârstei pentru vizionarea pornografiei online, amânată pe termen nelimitat

Campionatul Mondial de fotbal feminin 2019 | Argentina a revenit incredibil de la 0-3 în fața Scoției, datorită unui penalty acordat de VAR în minutul 90+4. Rezultatele și situația din grupe

VIDEO Copa America: Argentina, fără victorie după două etape (1-1 cu Paraguay, Messi a marcat din penalti) / Columbia, în sferturi după 1-0 vs Qatar;

Fotbal: Argentina, în pragul eliminării de la Copa America 2019, după 1-1 cu Paraguay

ȘTIRILE OREI 09.00

SUBIECTE EVALUARE MATEMATICĂ: Elevii clasei a VIII-a susțin proba la Matematică la Evaluare Națională 2019/

Fotbal: Mitriță a marcat pentru New York City FC, în US Open Cup

Când se joacă primul meci dintre Vâlcea și CSM București în noul sezon al Ligii Naționale de handbal feminin. Programul complet al turului

INCENDIU într-un bloc din Buzău: O persoană a murit, iar alte două sunt rănite/ Zeci de oameni, evacuați

Cazul Khashoggi: Turcia susține raportul ONU privind uciderea jurnalistului saudit care îl incriminează pe prințul moștenitor al Arabiei Saudite

Președintele Chinei, Xi Jinping, se află într-o vizită oficială în Coreea de Nord

Primul bronz de vară: Oamenii ajung la spital cu arsuri solare. Sunt ignorate toate regulile pentru

Guvernul ar putea adopta astăzi Ordonanța de urgență pe Codul administrativ/ Proiectele incluse pe ordinea de zi

Turcia susține raportul ONU privind uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi

Fotbal: Columbia, prima echipă calificată în sferturi la Copa America 2019

Canada a primit cel mai mare număr de refugiați, la nivel global, în 2018

Neamț: Inundații în municipiul Piatra-Neamț după avertizarea de Cod roșu; 15 persoane evacuate

Iohannis participă astăzi la Consiliul European. Discuții despre conducerea instituțiilor UE

Ambasadorul propus de Trump la ONU nu îi împărtășește punctul de vedere legat de chestiunea schimbării climatice

Un fost coleg de cameră îi face "portretul" lui George Pușcaș. Lucrează cu un psiholog și visul său secret este să joace în Anglia. Sfaturile care l-au ajutat să crească: "George, nu-ți schimba prietenii din copilărie! Restul sunt trecători"

Faze tari: Un șofer băut a ieșit cu tancul de 36 de tone, pe stradă, într-un oraș din Polonia; Cel mai fierbinte trend de pe Instagram. Femeile dotate își folosesc sânii pe post de suport de pahar

Cel puțin 20 de migranți sunt dați dispăruți în largul coastelor Spaniei

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului se află în vizită în Venezuela

CITATUL ZILEI

Plenul CSM are pe ordinea de zi, joi, validarea Adinei Florea ca procuror-șef al Secției de anchetă

Restricții de trafic pe DN 2, între Urziceni și Buzău, după impactul dintre trei mașini și o cisternă

Donald Trump se va întâlni cu Vladimir Putin, la summitul G20: "Vreau să ne înțelegem cu Rusia"

Stirile ProTV: Diferența dintre bio, eco și natural. Capcana în care pică tot mai mulți români

Ford DSFL: Cursurile de condus defensiv dau deja rezultate. O experiență personală și învățăminte de la Bogdan Marișca

Digi 24: Proiect inedit pe piața imobiliară din România. Cum arată primul cartier de bordeie

EXCLUSIV | Imagini de la înălțime cu stadionul Steaua. Bijuteria din Ghencea prinde formă. Au început lucrările și la Arcul de Triumf. FOTO&VIDEO

Buzău: Incendiu la un apartament din municipiul reședință - o persoană decedată și alte 25 evacuate

Președintele Chinei, Xi Jinping, se află într-o vizită oficială în Coreea de Nord

Cel puțin 12 militari au fost uciși în urma unui atac al ISIS în Nigeria

Financial report Imobiliar: boom-ul post-criză se apropie de sfârșit. De ce controalele fiscale aduc tot mai puțini bani. Moartea nedreaptă a lui Mohamed Morsi demonstrează cât de mult a regresat Egiptul

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 iunie

Autoturismele care trec astăzi podul peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse nu achită tariful de trecere

Profesor Harvard: ​Percepția oamenilor e foarte diferită de realitate. Sondajele arată că în Damemarca, bogații cred că vecinii lor sunt mai bogați decât sunt, iar cei săraci cred că vecinii lor sunt și mai săraci. Despre lupta cu populișmul


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1263, afisate in 22 pagini.



ieri 05:18 CITATUL ZILEI