![]() Comentarii Adauga Comentariu _ A condus fără permis şi a intrat într-un gard, apoi a anunţat că i-a fost furată maşina![]() A condus fără permis şi a intrat într-un gard, apoi a anunţat că i-a fost furată maşinaBărbatul de 33 de ani, din Bilciureşti, a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore. "În urma investigaţiilor efectuate a reieşit faptul că, la data de 2 iunie a.c., bănuitul ar fi condus un autoturism, pe strada Principală din comuna Dobra, fără a deţine permis de conducere, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-ar fi izbit de gardul unui imobil. Ulterior, conducătorul auto ar fi părăsit locul evenimentului şi ar fi sesizat prin 112 faptul că autoturismul i-ar fi fost sustras", precizează IPJ Dâmboviţa. În cursul zilei de joi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru dispunerea unei măsuri preventive. Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunilor de distrugere, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi inducerea în eroare a organelor judiciare.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu