![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Expert: Politica UE referitoare la RM și statele periferice a fost schimbată fundamental de războiul din Ucraina![]() Expert: Politica UE referitoare la RM și statele periferice a fost schimbată fundamental de războiul din UcrainaSummitul CPE a fost un succes, dar această mare sărbătoare este și ultima zi a lunii de miere pe care ne-a dat-o UE. De la 2 iunie a început de fapt munca propriu zisă pentru a demonstra că noi nu doar pe merit ne vom integra în UE, ci și pentru că ne-am făcut temele pentru acasă, cele 9 recomandări pentru aderare la UE. Opinia aparține jurnalistului și comentatorului politic Valeriu Saharneanu și a fost expusă în cadrul emisiunii Ora expertizei de la Jurnal TV. „Sumitul CPE este un succes. El trebuie apreciat ca un mod de manifestare a RM în plan internațional, însă tot ce ține de UE revenim încet la îndatoririle nostre pentru a satisface condițiile care au fost puse pentru aderare la UE. Ele vor fi riguros analizate”, a menționat și fostul ambasador, reprezentant al partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Igor Clipii. „Dacă până mai ieri eram văzuți în Parteneriatul Estic ca o regiune tampon de către UE, războiul a arătat că nu există așa statut de țări, pentru că ele imediat sunt preluate și folosite de alte forțe. Un exemplu ar fi cum Uniunea Sovietică a intervenit pe timpuri în Coreea și a format două state, si iată Corea de Nord este și în prezent marea durere a lumii, așa cum au fost făcute două Germanii, așa au vrut să facă și cu Moldova și România - două state românești, unul - anapoda și unul să fie în UE. Toată paradigma aceasta a fost schimbată de război, optica UE a fost schimbată fundamental și acest lucru este benefic pentru cetățenii RM”, a spus Valeriu Saharneanu. În context Igor Clipii a reiterat că în timpul summitului a remarcat că cerul deasupra RM era sigur, îl proteja NATO. „Ceea ce trebuie să facem noi e să ne asigurăm securitatea noastră. NATO ar fi una din soluții care ne-ar permite să ne simțim în siguranță nu doar în timpul summitului, ci și după”, a mai spus fostul ambasador.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:30
_ Acum ne temem de Fed?
ieri 20:40
_ FCSB a învins Sepsi cu 5-2
ieri 20:33
_ Klopp salută pași „masivul” făcut de Nunez
|
Comentarii:
Adauga Comentariu