![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Un nou val de cereale ucrainene în România! Strategia anunțată de Petrea Daea: Sunt prieten cu fermieri ucraineni, dar nu sunt tată vitreg pentru cei români![]() Un nou val de cereale ucrainene în România! Strategia anunțată de Petrea Daea: Sunt prieten cu fermieri ucraineni, dar nu sunt tată vitreg pentru cei români“În ce mă priveşte, ca ministru, am căutat să facem diligenţele necesare şi să rămânem într-o corespondenţă instituţională permanentă cu Comisia, în aşa fel încât să putem atenua rănile care s-au produs ca urmare a importurilor din Ucraina. Iată, putem consemna prin regulamentul 1100, care s-a publicat de aseară în Jurnalul Oficial, că aceste măsuri s-au prelungit, restricţia la import a celor patru produse: grâu, porumb, floarea soarelui şi rapiţă, care au impactat piaţa României. Iată că avem această răgaz până în 15 septembrie. Noi am susţinut, iar eu am susţinut tot timpul că această măsură trebuie până la sfârşitul anului. Vom analiza din aproape în aproape. De altfel, s-a realizat şi o platformă de colaborare condusă de vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul care răspunde de comerţ, Dombrovskis, în aşa fel încât, prin analiză secvenţială şi continuă să putem să ajungem la concluzia cuvenită pentru a nu distorsiona piaţa şi să aibă posibilitatea fermierii să-şi înmagazineze, dar să-şi valorifice, pentru că aduc produsele temporar în magazie, ele sunt destinate valorificării. Le aduc pentru că este fluxul de recoltare, dar interesul lor îi împinge să valorifice cât mai repede şi la un preţ cât mai bun cu putinţă pentru a-şi recupera cheltuielile şi a obţine o brumă de profit pe care să o folosească în ciclurile agricole următoare”, a afirmat Petre Daea, la Prima News. El a precizat că a avut o discuţie şi cu operatorii din Portul Constanţa în legătură cu exportul cerealelor. “Acum vreo zece zile am avut o discuţie cu operatorii aceştia din privaţi, care au această poartă de ieşire a cerealelor din România şi din Ucraina - Portul Constanţa. Ştim foarte bine că aici este locul unde se înmănunchează producţia şi de aici pleacă în diferite zone ale lumii şi de aici interesul nostru ca să fie operaţional efortul, operaţional înţelegând în primul rând pentru fermierii românii şi în acelaşi timp, şi prin culoarul acesta de solidaritate cu fermierii ucrainieni. Am avut această discuţie, o vom avea şi săptămâna aceasta ca să ne punem de comun acord, prin platforma de coordonare pe care eu am lansat-o în momentul în care am avut o discuţie cu Solski (n.r. ministrul Agriculturii din Ucraina) şi i-am spus-o foarte clar că noi trebuie să ştim ce grafic de livrare au ei, în aşa fel încât să ştim cu ce ne intersectăm în port, ca să ştim cu ce volum de marfă”, a precizat ministrul Agriculturii. Strategia României în fața noului val de cereale El a mai adăugat că este prieten cu fermierii din Ucraina, dar nu este tată vitreg pentru cei români. “L-am anunţat pe Solski, am avut patru întâlniri cu ministrul, dintre care două faţă în faţă şi i-am spus-o foarte clar şi i-am transmis exact că eu sunt prieten cu fermieri ucraineni, dar nu sunt tată vitreg pentru fermierii români. Din respect instituţional, ne-am folosit de Comisie şi trebuie să ne folosim de regulile juridice pe care le avem, care s-au instituit prin acorduri pe care le-am semnat de-a lungul vremii şi să respectăm regulile Comisiei Europene. De aceea am şi operat cu măsura aceasta, zic eu, destul de corectă privind atitudinea României, că nu am luat măsurile unilaterale care atrăgeau proceduri de infringement pentru ţară”, a explicat Petre Daea.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:54:58
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:55:28
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:55:55
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:56:30
ieri 21:00
_Stiri Negre - 27 Sep 2023 20:30:37
ieri 18:49
_ Acumularea Ryder Cup: Ce au spus
ieri 17:49
_ Rusia îşi securizează graniţa sudică
ieri 16:28
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 14:40:50
ieri 16:28
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 14:58:35
ieri 15:50
_ Curbarea luminii într-un mod record
ieri 15:30
_ Etica acceptării donațiilor contaminate
ieri 14:23
_ Se apropie o criză: cine înoată gol?
ieri 14:21
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 12:46:24
ieri 14:21
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 14:09:57
ieri 11:50
_ Curs valutar, 27 septembrie
ieri 11:48
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 10:49:08
ieri 11:48
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 11:08:21
ieri 11:48
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 11:26:32
ieri 10:11
_ Google aniversează 25 de ani de activitate
ieri 10:10
_ Stock exchange opens amid mixed trends
|
Comentarii:
Adauga Comentariu