13:11
Comentarii Adauga Comentariu

_ Kievul susţine că nu este implicat "direct" în atacurile cu dronă din Moscova

Kievul susţine că nu este implicat "direct" în atacurile cu dronă din Moscova

Administraţia de la Kiev a susţinut, marţi, că Ucraina nu este implicată "direct" în atacurile cu dronă care au provocat daune minore asupra unor clădiri din oraşul Moscova, considerate de autorităţile ruse drept "acte de terorism".

"În privinţa atacurilor, sigur că suntem bucuroşi să observăm şi să anticipăm o intensificare a acestora. Dar nu avem nimic de-a face direct cu ele", a declarat Mihailo Podoliak, consilier în cadrul Cancelariei prezidenţiale din Ucraina, fără a explica la ce se referă prin lipsa de implicare "directă".

Sistemele antiaeriene ruse au doborât opt drone lansate de grupuri ucrainene, la periferia Moscovei. Două drone au fost avariate de sistemele antiaeriene, şi-au modificat traiectoriile de zbor şi au căzut pe două clădiri civile. "În cursul dimineţii, un atac cu drone a provocat daune minore asupra unor clădiri. Nicio persoană nu a fost grav rănită", a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, citat de cotidianul Le Monde.

Ministerul rus de Interne a acuzat "regimul de la Kiev" de comiterea unor "acte de terorism" asupra Moscovei.

În schimb, o persoană a fost ucisă, iar altele au fost rănite în urma unor atacuri cu dronă comise de forţele militare ruse asupra Kievului, în cursul nopţii de luni spre marţi.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Fanii Wallabies au fost prinși într-un act șocant în timpul înfrângerii la Cupa Mondială în fața Țării Galilor - deoarece suporterilor Kiwi li se spune să NU sărbătorească dezastrul pentru australiani

_ Războiul din Ucraina, ziua 579. Britanicii îi ajută pe ucraineni să-şi demineze teritoriile. Polonia stabileşte rute pentru a putea ajuta la livrarea de grâne ucrainene

_ Taylor Swift îl urmărește pe Travis Kelce joacă și stă cu mama lui pentru Kansas City Chiefs-Chicago Bears la Arrowhead, pe fondul zvonurilor de relație care se intensifică

_ Gary Neville îi critică pe atacanții lui Arsenal pentru că au suflat „momente mari” în derby-ul egal cu Tottenham... și susține că Gunners au nevoie de un jucător care „are acel miros de locul în care va ateriza mingea”

_ Emmerdale: Adevăratele identități ale lui Caleb și Nicky sunt în sfârșit dezvăluite într-o întorsătură șoc

_ Travis Kelce ORBEȘTE pe Taylor Swift cu un touchdown prind, în timp ce șefii săi din Kansas City îi anihilează pe Chicago Bears, 41-10, iar starul pop ia jocul alături de mândra sa mamă, Donna

_ Travis Kelce ORBEȘTE pe Taylor Swift cu un touchdown prind, în timp ce șefii săi din Kansas City îi anihilează pe Chicago Bears, 41-10, iar starul pop ia jocul alături de mândra sa mamă, Donna

_ Piata Parlamentului oprit! Proprietarii de XL Bully se ciocnesc cu activiști pro-UE, batjocoriți pentru dansul lor interpretativ, în timp ce grupurile țin marșuri la Londra în același timp

_ Zeci de mii de tineri fără loc de muncă vor fi ajutați să își găsească un loc de muncă în cadrul noii eforturi a lui Rishi Sunak de a umple deficitul de forță de muncă

_ „Oamenii le este frică să iasă după lăsarea întunericului”: poliția privată care a fost angajată să patruleze în orașul Cambridgeshire spune cât de valul de spargeri i-a lăsat pe localnici „pietriți”

_ Dezvăluit: Marcus Rashford și-a prăbușit Range Rover-ul de 700.000 lire sterline într-o mașină condusă de o bunica în vârstă de 74 de ani - pe care a „verificat-o imediat că era în regulă înainte de a schimba detaliile”

_ 2022 - Anul trei de pandemie

_ Băiat, 13 ani, este înjunghiat în picior și gât la un centru comercial în timpul vânzărilor de Boxing Day

_ Istoricii susțin că episcopul de Hereford a spus primul „Crăciun fericit” în scrisoarea din secolul al XVI-lea către coleg

_ Jermaine Jenas face o revendicare X-rating decizia de penalizare împotriva lui Cristian Romero de la Tottenham în North London Derby... și spune că „se va întâmpla lui Arsenal la un moment dat în acest an!”

_ Tragedie pentru starul din Derby County, Josh Vickers, în vârstă de 27 de ani, când soția moare de cancer la doar trei luni după nunta lor - în timp ce scrie un omagiu emoționant „cel mai iubitor” partener

_ Atletico Madrid - Real Madrid 3-1: Alvaro Morata marchează de două ori în timp ce gazdele iau derby-ul capitalei Spaniei, Antoine Griezmann fiind și el la țintă pentru a pedepsi echipa lui Carlo Ancelotti

_ Erik ten Hag salută „spiritul de echipă și lupta” al lui Man United în victoria la Burnley, în timp ce olandezul este fotografiat în conversația de după meci cu directorul de fotbal John Murtough la Turf Moor

_ Studenții „absurzi” de la Universitatea din Bristol interzic armatei britanice să participe la târgul de proaspăt – așa cum spune MP „tunii studenți siguri și mângâiați” au uitat cine „își protejează libertățile” aici

_ Carl Froch susține că „ar putea fi ultimul pe care îl vedem” pe Joe Joyce după un KO devastator în revanșa cu Zhilei Zhang... Cu greutatea grea britanică o „răță ședită” înfrântă pe Wembley Arena

_ Câinele de pază NHS ia în considerare pilula împotriva căderii părului pentru a combate alopecia, care afectează celebrități precum Jada Pinkett Smith, oferind speranță pentru 100.000 de oameni

_ Diplomații britanici aleargă să apere decizia de a preda Insulele Chagos, deținute de Regatul Unit, unui aliat apropiat al Chinei, după ce Boris Johnson a descris-o drept o mișcare „fără spină”.

_ Apare un videoclip sfâșietor cu nunta portarului din județul Derby, Josh Vickers, cu soția tragică, care a murit de cancer trei luni mai târziu, după o luptă de ani de zile împotriva bolii

_ Analiză a cifrelor prezentate de INS: Ce mai ține în picioare construcțiile

_ Numeroasele fețe ale lui Taylor Swift la meciul Kansas City Chiefs: Singer sare de bucurie, își scutură părul și împărtășește un moment dulce de legătură cu mama lui Travis Kelce

_ Ultimul act de bunătate al pensionarului „cu aspect fără adăpost” în timp ce își lasă fiecare cent din casa sa din Clovelly, de 4,5 milioane de dolari, unei organizații de caritate

_ Marcus Rashford se prăbușește și îi distruge Rolls-ul de 700.000 de lire sterline, dar iese „nevătămat” după ce s-a ciocnit de o insulă de trafic după victoria lui Manchester United împotriva lui Burnley

_ Marcus Rashford se prăbușește și îi distruge Rolls-ul de 700.000 de lire sterline, dar iese „nevătămat” după ce s-a ciocnit de o insulă de trafic după victoria lui Manchester United împotriva lui Burnley

_ „Regina a crezut că a fost o greșeală teribilă. Ea a fost împotriva...” Ne amintim ESTE UN KNOCKOUT REGAL, un spectacol atât de ridicol încât a schimbat pentru totdeauna percepțiile despre monarhie!

_ 400.000 de pacienți sunt forțați să aștepte în departamentele de urgență ale NHS timp de cel puțin 24 de ore, arată cifrele, deoarece așteptările lungi sunt etichetate drept „chestiune de rușine națională”

_ Notre Dame a renunțat la atingerea decisivă în fața statului Ohio, cu doar ZECE BĂRBAȚI pe teren... deoarece antrenorul principal Marcus Freeman a spus că a luat decizia de a „nu trage un penalty”

_ Dame Jenny Harries sugerează că Regatul Unit ar putea acționa mai mult ca Suedia și ar putea adopta o abordare voluntară a distanțării sociale atunci când va apărea următoarea pandemie

_ Burnley - Man United 0-1: Red Devils ai lui Erik ten Hag revine în sfârșit la victorie la Turf Moor, după o săptămână agitată, în care voleul lui Bruno Fernandes a sigilat toate cele trei puncte

_ Marele Premiu al Japoniei: Mercedes este școlarul de Formula 1 care se înghesuie în ultimul moment pentru un examen, lăsându-l frustrat pe Lewis Hamilton... deci, este prea puțin, prea târziu la Suzuka?

_ Olivia Dunne și iubitul Paul Skenes s-au pozat împreună pentru PRIMA DĂRĂ la victoria de fotbal a colegiului LSU în fața Arkansas Razorbacks - în timp ce gimnasta lasă un mesaj țâșnit pe Instagram

_ �Nu există nicio tradiție americană de limitare a capacității de muniție� � judecătorul federal respinge interdicția din California a revistelor de mare capacitate

_ JAN MOIR: Este musicalul Twiggy! Nici măcar un praf din politica lui Leftie a scriitorului Ben Elton nu poate estompa acest salut zgomotos la o pictogramă în stilul anilor '60.

_ Tragedie pentru fostul star de la Arsenal, în vârstă de 27 de ani, când soția moare de cancer la doar trei luni după nuntă - în timp ce el scrie un omagiu emoționant „cel mai iubitor” partener

_ Portarul lui Manchester United, Tom Heaton, dezvăluie alegerea sa surprinzătoare de cel mai bun terminator al clubului, pe fondul necazurilor de marcare pentru echipa lui Erik ten Hag

_ Bailey Clifford: Gestul plin de căldură al comunității locale pentru familia îndurerată a lui Paul Grapsa, care ar fi fost ucis pe o stradă suburbană în timp ce își plimba câinele

_ JANE FRYER: Viața pe Marte? În interiorul minei North Yorkshire, unde oamenii de știință înfruntă o căldură de 40C pentru a afla cum ar putea supraviețui oamenii pe Planeta Roșie

_ Țara Galilor 40-6 Australia: Wallabies aproape că au ieșit din Cupa Mondială după cea mai grea înfrângere vreodată în fața impresionanților galezi, care ajung în sferturi de finală

_ Acțiunea uimitoare pe moarte a pensionarului „cu aspect fără adăpost” în timp ce își lasă fiecare cent din casa sa din Clovelly, de 4,5 milioane de dolari, unei organizații de caritate

_ Lionel Messi, Sergio Busquets și Jordi Alba stau în timp ce Inter Miami și Orlando City joacă la egalitate 1-1... afectând șansele de playoff ale echipei Herons în MLS

_ „Oamenii le este frică să iasă după lăsarea întunericului”: poliția privată care a fost angajată să patruleze în orașul Cambridgeshire spune cât de valul de spargeri i-a lăsat pe localnici „pietriți”

_ Senator șocat de un briefing clasificat despre Ucraina: Warhawks vor un cec alb fără nicio victorie în vedere

_ CDC refuză să elibereze informații actualizate despre inflamația cardiacă după vaccinarea COVID

_ Macron pune capăt cooperării militare cu Nigerul: îşi retrage ambasadorul și soldații din regiune

_ EXCLUSIV: Se pare că a reușit! Barry Manilow îl dă pe Rege de pe tron ​​în timp ce susține cel de-al 637-lea concert din Las Vegas, batând recordul lui Elvis Presley pentru cel mai lung spectacol

_ Romantismul lui Taylor Swift cu Chiefs Tight-end Travis Kelce vine ÎN ȘI loialitatea ei Eagles - ceva ce ea împărtășește cu mama lui Donna

_ Frumosul lui Taylor Swift, Travis Kelce, este batjocorit de fani pentru ținuta sa când sosește pentru Kansas City Chiefs- Chicago Bears: „A pictat case?

_ Romantismul lui Travis Kelce cu Taylor Swift atrage reacții de la Chiefs: antrenorul Andy Reid glumește despre prezentarea noului cuplu, în timp ce QB Patrick Mahomes dezvăluie că încă nu a întâlnit-o pe starul pop

_ Taylor Swift și Travis Kelce sunt văzuți împreună pentru PRIMA OARE, când cântărețul iese din vestiar alături de starul Chiefs, după ce și-a sărbătorit în mod sălbatic TD alături de mama lui

_ Plângerile despre Keith Lemon au fost ignorate de producătorii Through The Keyhole, spune Melanie Sykes după ce comediantul a făcut glume umilitoare despre ea unui public live.

_ Cele mai faimoase vedete ale teatrului din Marea Britanie se tem de publicul de sâmbătă seara, care renunță la cap după o zi de băutură sau terapie cu amănuntul

_ Pacienții cu cancer din Scoția forțați să-și piardă economiile pentru a plăti o intervenție chirurgicală urgentă sau riscă să moară pe listele de așteptare ale NHS

_ Grecia, rezultat electoral spectaculos: un fost broker a fost ales duminică la preşedinţia partidului de stânga grec Syriza

_ Momentul în care polițiștii aruncă un fan furios din meciul de finală LNR când încearcă să înceapă lupte după ce a fost trântit pentru alegerea FOARTE ciudată a tricoului de fotbal

_ Șase oameni au murit, inclusiv 3 copii, după ce un tren de marfă a zdrobit un SUV

_ Gardienii Naționali par să dea scară ilegalilor �n timpul raportului �n direct (VIDEO)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 744, afisate in 13 pagini.