![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Financial Times: SUA şi China continuă discuţiile pe teme comerciale, în pofida tensiunilor bilaterale![]() Financial Times: SUA şi China continuă discuţiile pe teme comerciale, în pofida tensiunilor bilateraleEmisarul Administraţiei Joseph Biden pentru Comerţ, Katherine Tai, s-a întâlnit cu ministrul chinez al Comerţului, Wang Wentao, pentru discuţii în sensul depăşirii disputelor economice şi comerciale, în efortul stabilizării relaţiilor între cele două superputeri, informează Financial Times. Katherine Tai, reprezentantul SUA pentru Comerţ, a avut o întrevedere cu Wang Wentao, ministrul chinez al Comerţului, cu ocazia reuniunii Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific, aflată în curs în oraşul american Detroit. Oficialul american a exprimat preocupări privind acţiunile Beijingului împotriva companiilor americane şi asupra abordării "incompatibile cu economia de piaţă" în relaţiile comerciale. Oficialul chinez a transmis preocupările Beijingului privind Taiwanul, privind taxele vamale impuse de fosta Administraţie Donald Trump şi asupra Cadrului Economic în zona Indo-Pacifică, un acord comercial al preşedintelui Biden care exclude China şi care se concentrează pe rezilienţa infrastructurii şi a reţelelor de aprovizionare, precum şi pe energii ecologice. Întâlnirea intervine la câteva zile după ce preşedintele Biden a anticipat iminenta depăşire a tensiunilor cu Beijingul la sfârşitul summitului Grupului G7. Analiştii politici consideră că Washingtonul şi Beijingul ar trebui să profite de această fereastră de oportunitate pentru a organiza o reuniune bilaterală la nivel înalt în scopul depăşirii tensiunilor. Discuţiile ar putea evolua spre prima rundă a negocierilor pentru acţiuni de atenuare a efectelor încălzirii globale între emisarii de profil ai ambelor ţări, John Kerry şi Xie Zhenhua. Există speranţe că preşedinţii Joseph Biden şi Xi Jinping s-ar putea întâlni la summitul Forumului de Cooperare Asia-Pacific (APEC), programat în SUA în noiembrie. Relaţiile dintre SUA şi China traversează una dintre cele mai grele perioade din ultimele decenii şi ambele părţi depun eforturi pentru stabilizare diplomatică, în contextul disputelor generate de noi restricţii privind accesul la tehnologie şi de susţinerea acordată de Beijing preşedintelui rus, Vladimir Putin, în pofida invaziei în Ucraina.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:29
_ Restaurantul Fara Preturi
ieri 21:59
_ Odiseea lui Sidney Homer
ieri 21:57
_ Este timpul să nu mai susținem Ucraina?
ieri 21:57
_ Varşovia va găzdui Supercupa UEFA din 2024
ieri 21:56
_ Căldarea economică care se profilează
ieri 21:55
_ Rickards: „Nu vine, este deja aici”
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 25 Sep 2023 18:49:00
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 25 Sep 2023 18:54:47
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 25 Sep 2023 19:01:14
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 25 Sep 2023 19:05:13
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 25 Sep 2023 19:08:10
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 26 Sep 2023 18:51:51
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 26 Sep 2023 18:53:00
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 26 Sep 2023 18:54:38
ieri 21:48
_Marius Tucă Show - 26 Sep 2023 18:56:18
ieri 21:48
_Marius Tucă Show - 26 Sep 2023 18:57:09
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 15:17:51
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 12:35:21
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 13:13:15
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 13:33:57
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 13:46:07
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 14:17:50
ieri 21:48
_4 Media Info - 25 Sep 2023 18:12:56
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 14:52:15
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 15:19:32
ieri 21:48
_Stiri Negre - 26 Sep 2023 06:20:19
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu