23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Conservatorii britanici sunt distruşi de slugărnicia față de progresiştii de la UE a cabinetului Theresei May. Boris Johnson, despre Brexit: Va fi o victorie pentru UE, cu Marea Britanie la pământ

"Mi-e teamă că rezultatul inevitabil va fi o victorie pentru UE, cu o Mare Britanie la pământ, cu 12 stele învârtindu-se simbolic în jurul capului nostru pe jumătate ameţit", a notat fostul ministru conservator în ediţia de luni a cotidianului The Telegraph.

Boris Johnson s-a retras din guvern imediat după ministrul pentru Brexit, David Davis, în dezacord cu "planul Chequers" propus de Theresa May, care prevede menţinerea unei relaţii comerciale strânse între Marea Britanie şi UE după Brexit. Cu aceste propuneri, şefa executivului britanic a provocat furia susţinătorilor unui "Brexit pur şi dur", precum şi scepticismul liderilor din UE, care au pus la îndoială viabilitatea acestui plan.

"Pot exista aici unele aspecte din propunerile din (planul) Chequers pe care ei pretind că nu le plac (...) Însă, în realitate, în această negociere, UE a câştigat până acum toate rundele importante", a estimat Boris Johnson.

În opinia acestui fervent susţinător al Brexitului dur, prin propunerile de la Chequers (după numele reşedinţei de vară a premierului britanic - n.r.), Londra s-a lansat în bătălie "agitând un drapel alb".

În timp ce negocierile între Londra şi Bruxelles bat pasul pe loc, în special asupra frontierei irlandeze, Boris Johnson a acuzat guvernul britanic că "nici măcar nu a încercat" să rezolve această problemă.

Declaraţiile lui Boris Johnson se fac ecoul celor ale lui David Davis, care a declarat duminica trecută că "planul Chequers este aproape mai rău decât a rămâne în UE".

În ce o priveşte pe Theresa May, aceasta a promis să-şi menţină proiectul, afirmând că preferă absenţa unui acord concesiilor acordate Bruxellesului.

La rândul său, negociatorul şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a cerut Londrei să detalieze de urgenţă propunerea sa asupra Irlandei.

Chiar dacă el a lăsat uşa deschisă pentru o prelungire a negocierilor, care ar fi trebuit să se încheie până la summitul din 18 octombrie al liderilor ţărilor din UE, Barnier a atenţionat că un acord trebuie găsit "până la mijlocul lui noiembrie", pentru a avea timp să fie ratificat de parlamentele britanic şi european înainte de Brexit, programat la sfârşitul lui martie 2019. "Acest lucru este posibil. Noi nu avem nevoie de timp, ci de decizii politice", a declarat el duminică pentru cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:

  • Dragoste  Allison Howarts   2019-07-03 - 01:43

    Bună ziua, sunt Allison Howarts După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenei mele și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă care să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care niciodată nu credea în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, mi-a trimis poșta de vrajă și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Ex-ul meu ma sunat, eram atât de surprins, am răspuns la telefon și tot ce mi-a spus a fost că a fost atât de rău pentru tot ce sa întâmplat încât a vrut să mă întorc la el, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singurul vrăjitor real și puternic care ma ajutat cu propria mea problemă. email: ogagakunta@gmail.com puteți să-l trimiteți prin e-mail dacă aveți nevoie de asistență în relația dvs. sau în orice alt caz sau pe WhatsApp pe +2348069032895 1) vrăji vrăji 2) vrăji pierdute 3) Vrăjile divorțului 4) Vrăjile căsătoriei 5) Vraja de legare. 6) vrăji de rupere 7) Înlăturați un iubit trecut 8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie 9) doresc să-ți satisfacă iubitul Contactați acest mare om dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă ogagakunta@gmail.com


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SOROS ÎL SUSȚINE CU ZECI DE MILIOANE DE DOLARI PE BIDEN CA SĂ AJUNGĂ PREEDINTELE SUA: Ziarul Britanic London Daily : "Miliardarul George Soros a dat peste 50 milioane de dolari pentru a-i ajuta pe Biden și alți democrați să câștige alegerile din SUA"

DESPRE NOUA RELIGIE PROGRESISTĂ. Halloweenul sărbătoarea Demonică a Religiei Progresiste. Progresiştii au preluat sărbătoarea Celtică numită Samhain, Ziua Demonilor, şi au transformat-o în Halloween, Ziua Satanei pe care o opun Sărbătorilor Creştine

Ion Cristoiu: Patriarhul Daniel – o nouă victimă a tandemului SRI- CNSAS

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Cristoiu publică un articol al lui Nae Ionescu : "Avem, categoric, (la adresa străinătății), o mentalitate de slugi; nu de robi liberaţi, ci de slugi."

Coronavirus: Germania a înregistrat un nou record zilnic de contaminări, cu peste 18.000 de cazuri

Franța: Victimele atacului de la Nisa

COMENTARIU Marius Oprea: Sub asediu

HOROSCOP 30 octombrie. Patru zodii, atacate pe toate fronturile. Vezi cum te poți apăra de influența astrelor

Autorul atacului din Nisa, un tunisian de 21 de ani care a ajuns la Paris din Italia

CITATUL ZILEI

Amazon, Google, Facebook sau Netflix, sunt marii câștigători ai crizei

"Ochii pe mine!" Răscrucea moldovenilor și miza visului american. Jurnalistul Ștefan Ionescu:" S-ar putea ajunge la conflicte armate"/ Profesorul Iulian Chifu: "Ne așteptăm la bătălii juridice foarte importante"

Horațiu Mălăele și-a vernisat expoziția de nuduri

Vaccinul Moderna intră în linie dreaptă: Compania va anunța curând primele rezultate ale testării vaccinului împotriva Covid-19

Atacul de la Nisa: Ministrul de interne Gerald Darmanin se așteaptă la noi atacuri în Franța

Cioloș: Nicușor Dan e liber să vină să se înscrie în USR PLUS, dacă dorește, din nou

Simptomele COVID-19 se modifică. Un medic din Iași susține că boala ar putea fi cronică

Fotbal: Ruben Albes (FC Hermannstadt) - Trebuie să schimbăm imaginea din meciul cu FCSB

Coronavirus: UE mobilizează 220 de milioane de euro pentru transferul pacienților între statele membre

(P) Ansamblul mixt Palas Iași, al companiei IULIUS, singurul proiect certificat LEED® Neighborhood Development din Europa Centrală și de Est

Cutremur cu magnitudinea 4,2, la miezul nopții, în județul Vaslui

Artistul Dan Bittman: "În Suedia, masca e opțională. Noi nu luăm decât lucrurile rele"

Fotbal: Seoane (antrenor Young Boys) - Nu sunt mulțumit, consider că putem juca mult mai bine

India depășește 8 milioane de cazuri de COVID-19. În țară au fost raportate aproape 50.000 de infectări în doar 24 de ore

Vineri, ultima zi de înscriere a persoanelor juridice în programele ''Rabla Clasic'' și ''Rabla Plus''

Femeia ucisă în atacul cu cuțit de la Nisa este o braziliancă

Macron va dubla numărul de soldați, pentru a asigura protecția școlilor și a lăcașurilor de cult

Melania Trump, prima dată alături de soțul ei, la un miting, anul acesta

Gigi Căciuleanu, manifest împotriva globalizării tâmpeniei: "Virusul, un pretext al unei tâmpiri organizate"

METEO, 30 octombrie. Vremea în România: Cod galben de ceață în 3 județe. Vânt puternic în 4 județe din țară

5 ani de la Colectiv, comemorați cu Piedone primar la Sectorul 5

VIDEO Președintele Iohannis a depus o coroană de flori în memoria victimelor de la "Colectiv"

În luna septembrie 2020, rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,2%

Brăila: Explozie în Insula Mare a Brăilei la o instalație de produs peleți; au fost anunțate trei victime

Cinci cutremure s-au produs în România în noaptea de joi spre vineri, la interval de câteva ore

Valuri spectaculoase pe coasta Portugaliei, la Nazare

Colectiv - 5 ani/ Președintele Iohannis va depune o coroană de flori în memoria victimelor incendiului

Efectele pandemiei: Băncile centale au început să vândă aur

Cannes 2020: Covorul roșu, înlocuit cu cel negru în memoria victimelor atacului din Nisa

Trei medici cu coronavirus, din Spitalul Județean Târgu Jiu, au fugit din spital

Trei persoane au fost rănite în urma unei explozii la o fermă din Insula Mare a Brăilei

COMENTARIU Marius Oprea: C.T. Popescu, Hodor și USR-ul, cei mai buni agenți electorali ai PSD

Trent Alexander-Arnold și un puști de 18 ani, au devenit campioni la FIFA

MApN lansează o platformă dedicată contracarării știrilor false

Record absolut de coronavirus în Statele Unite: peste 91.000 infecții în ultimele 24 de ore

Studiu: Cel mai bun prieten al omului, câinele, este și cel mai vechi partener

INS: Rata șomajului în luna septembrie a scăzut ușor, la 5,2%

VIDEO Consiliul Național al IMM-urilor lansează vineri ''Topul Național al Firmelor Private din România''

OMV Petrom SA scoate la vanzare mai multe proprietăți de interes în București și în țară

Fotbal: Neymar (PSG), indisponibil pentru următoarele trei meciuri din cauza unei accidentări la aductori

Blue Air anunță primul zbor low-cost direct de la București la Londra Heathrow

MAE/Atenționare de călătorie: Republica Elenă - Restricții de circulație prin PTF Kulata-Promachonas

Colectiv - 5 ani / Turcan: România are datoria să investească în spitale și să însănătoșească instituții

Un director de publicitate din Venezuela gătește cinci zile pe săptămână pentru oamenii străzii

Australia: Record de semnături pentru o petiție împotriva dominației exercitate de grupul lui Murdoch asupra presei

Sindicaliștii din sănătate cer suspendarea malpraxisului pe perioada pandemiei

#Colectiv: Cinci ani de la tragedia care ar fi trebuit să schimbe România

VIDEO Maradona împlinește 60 de ani. Argentinianul a primit urări de ziua lui din toată lumea fotbalului

Alegeri SUA 2020. Doar câteva zile până la alegerile prezidențiale. Opinia analistului Iulian Chifu


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 433, afisate in 8 pagini.



ieri 06:39 CITATUL ZILEI