17:06
Comentarii Adauga Comentariu

Trădarea de țară se adânceşte. Cum vrea Dragnea să modifice Legea Offshore, abia adoptată de Parlament și despre care mințea că "ar aduce numeroase beneficii": Deduceri de investiții de 60% şi posibile înghețări de taxe pentru străini

​Șeful PSD Liviu Dragnea a vorbit în ultimele zile de două ori despre necesitatea modificării prin Ordonanță a Legii Offshore, pe care chiar el și-a asumat-o în urmă cu două săptămâni, când a fost aprobată de Parlament și trimisă la președinție pentru promulgare. Potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro, ordonanța ar urma să conțină modificări esențiale ale Legii, în favoarea operatorilor din Marea Neagră. Vor fi prevăzute deduceri pentru investițiile pe care le fac operatorii, dar și posibile înghețări de taxe pe perioada acordurilor petroliere. Mai simplu spus, în urmă cu două săptămâni, Liviu Dragnea și-a asumat aprobarea pe repede înainte a unei variante de lege care nemulțumea companiile. Acum, își asumă modificarea legii prin ordonanță, dar în favoarea companiilor. De ce aceste schimbări bruște de atitudine?

În urmă cu două săptămâni, Liviu Dragnea s-a pronunțat împotriva înghețării fiscalității. Aceasta era o prevedere care se regăsea în forma inițială a proiectului de lege, dar care a fost eliminată de Camera Deputaților.

Reamintim că HotNews.ro a informat încă de 12 iulie, la trei zile după ce a fost adoptată, că este posibilă "corectarea" Legii Offshore prin ordonanță, în vederea reglementării deducerii cheltuielilor cu investițiile din Marea Neagră.


Dacă președintele va promulga Legea, Guvernul o va modifica imediat prin Ordonanță. Dacă nu o va promulga, Legea va fi modificată în Parlament.

Scurtă cronologie
  • Pe 9 iulie, luând prin surprindere chiar și partenerii de coaliție din ALDE, Liviu Dragnea a prezentat singur, în fața presei, pe planșe, o variantă nouă a legii, chiar înainte de a fi avizată în comisiile de specialiate, susținând că este mai avantajoasă pentru stat decât cea care a fost promovată de Senat. După doar câteva ore, legea a fost aprobată în Camera Deputaților și apoi trimisă la promulgare. Liviu Dragnea susținea că după o "muncă de luni de zile", a găsit echilibrul corect "între interesul legitim al României și cel la fel de legitim al companiilor de a scoate profit".
  • Începând cu 10 iulie, Liviu Dragnea, cu cei de la Ministerul Finanțelor alături, a început discuții cu reprezentanții titularilor de acorduri pe "corectarea" formulelor de calcul al impozitelor prevăzute în legea proaspăt adoptată de Camera Deputaților.
  • Pe 16 iulie, deputatul ALDE, Varujan Vosganian a vorbit despre nemulțumirea partidului pe care îl reprezintă în privința colaborării cu PSD pe legea offshore. A spus
  • că nu a existat dialog între membrii coaliției de guvernare pe această lege. Vosganian a anunțat că la ședința Coaliției, ALDE a cerut explicații și a cerut ca Executivul să modifice de urgență legea off-shore.
  • Pe 21 iulie, ambasadorul american Hans Klemm a criticat modul în care Parlamentul a adoptat Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, el spunând că au fost încălcate toate principiile transparenței și negocierii și că "este îndoielnic".
  • Pe 22 iulie, Liviu Dragnea a anunțat la România TV că "se fac discuții acum pentru o posibilă Ordonanță de Guvern în ceea ce privește legea offshore". A recunoscut chiar și faptul că legea aprobată de Camera Deputaților nu este prea clară. "Ceea ce am pus în textul legii nu este foarte bine definit în anexa în care se stabilesc formulele de calcul. Mă interesează ca ceea ce s-a decis politic ca și principii să fie puse foarte clar și riguros în formule și în texte, pentru că este o lege de importanță uriașă pentru România și e bine să nu existe dubii, pentru că orice dubiu poate fi exploatat oricând de cineva cu rea credință, dintr-o parte sau alta. Vorbim de resursele României, vorbim de peste 400 de miliarde de metri cubi de gaze cel puțin, vorbim de zeci de miliarde pe care trebuie să le câștige statul român și vorbim de câștigarea pentru prima dată a independenței energetice”, a susținut liderul PSD.
  • Pe 24 iulie, Liviu Dragnea a reveni cu amănunte despre ordonanță, spunând că sunt necesare prevederi care să stabilească o formulă de calcul "pentru deducerile pentru impozitul pe veniturile suplimentare". "Ceea ce s-a adoptat în lege trebuie să fie pus limpede, pus clar și fără echivoc și în anexa care cuprinde formula de calcul pentru deducerile pentru impozitul pe veniturile suplimentare și pentru deducerile din acest impozit. Și anume este vorba de valoarea investițiilor despre care se vorbește în lege că este firesc să se deducă investițiile, dar nu este foarte bine clarificat în lege. Și nu se deduc toate investițiile o dată, ci într-o perioadă de timp, în așa fel încât statul român să primească bani, dar, în același timp, și companiile care investesc să poată să se mențină deasupra costurilor. Ideea e că noi avem nevoie de acele gaze, avem nevoie ca cineva să le scoată, dar cei care le scot să nu lucreze în pierdere și să aibă și nivelul de cash flow firesc și necesar. Asta va trebui să cuprindă ordonanța", a spus Dragnea.
Legea aprobată de Camera Deputaților prevede o schemă de impozitare progresivă asupra veniturilor suplimentare, în funcție de prețul gazelor. Impozitele pe care ar urma să le plătască titularii de acorduri sunt stabilite în baza unor formule de calcul.

Legea mai prevede și posibilitatea ca investițiile să poată fi deduse într-o limită de 60% din totalul veniturilor suplimentare. Această prevedere ar putea fi în avantajul companiilor, reducând povara fiscală. O parte din ce plătesc prin impozite, câștigă prin deduceri. Însă, formulele de calcul prevăzute în anexă elimină acest avantaj. Tocmai aceste formule de calcul stârnesc nemulțumirea companiilor. La formulele calcul, deducerea este trecută ca fiind făcută la "valoarea investițiilor în segmentul upstream realizate în luna în care s-a efectuat vânzarea fizică a gazelor naturale pentru care se calculează impozitul asupra veniturilor suplimentare". Practic, deducerea investițiilor s-ar face în luna în care s-a realizat efectiv vânzarea. Însă, companiile reclamă faptul că pentru investiții trebuie "pus banul înainte" de vânzarea efectivă.


(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Ce este Ateismul Militant şi Cine sunt exponenții lui în România

Liberté, Egalité, Fraternité...Crime: Revoluţia franceză a produs primul genocid modern. Cazul Vandeea - VIDEO

Grupul Bilderderg se întâlneşte la Chantilly Virginia. Grupul va discuta despre "administrația Trump" şi despre "viitorul UE". Știrile despre Grupul Bilderberg sunt cenzurate în toată presa românească de la Antena 3, HotNews la Digi și Realitatea TV

George Soros, Rețeaua Progresistă şi Amestecul Etnic Forțat. George Soros - Voi investi 500 de milioane ca să fac migrația de neoprit. Preocuparea mea cea mai mare este să îi ajut pe migranţi şi refugiaţi să vină în Europa

Tânăr de 16 ani, care conducea o mașină de lux pe străzile Capitalei, oprit în trafic cu focuri de armă

INTERVIU Copel Moscu, regizor: "Ca o ironie a sorții, pe locul casei părintești a fost construit un cinematograf"

Sorin de la INSULA IUBIRII, vedetă pe site-urile XXX. Câţi bani face din VIDEOCHAT

Theresa May i-a cerut personal Angelei Merkel să deblocheze impasul negocierilor pentru Brexit

FOTO | Hackerii i-au furat lui Nicole Scherzinger mai multe fotografii nud. Au apărut inclusiv imagini din vacanța ei cu Grigor Dimitrov

România trece la Neobolșevism. Zeci de ani de îndoctrinare neobolșevică a creierelor copiilor noștri au făcut ravagii. Soroșismul-Progresist a învins MASIV în marile orașe ale țării și începe să facă ravagii și în orașele mai mici, mai ales în Ardeal

Ce înseamnă dacă te uiţi la ceas la 10.00 pe 10.10?

NEMTII OR SA NE VANDA RUSILOR EXACT CA IN 1939-1940 DACĂ INTERESELE LE-O VOR CERE. REUTERS: Juncker i-a scris lui Putin pentru a strânge relaţiile cu Rusia

Cum se coafau româncele de Crăciun înainte de 1989: "Aveam la coafor extrem de multe femei de la țară, care veneau să-și facă părul permanent"

FOTO VIDEO Ciudățeniile lacului Babadag: a avut un singur tip de pește, jumătate negru, jumătate alb, care înota broasca

Cuvântarea lui Donald Trump în Varșovia. Donald Trump: "Împreună, să luptăm toți ca și polonezii - pentru Familie, pentru Libertate, pentru Țară și pentru Dumnezeu."

Judecătorii de la CSM critică DUR amestecul nepermis al lui Klaus Werner Iohannis în treburile Justiției. Cererile nesimțite ale lui Iohannis sunt valabile doar în "legislația statului Kyrgyzstan". CSM "nu acceptă ordine de la un președinte în campanie"

Viorel Cataramă vrea să candideze la alegerile prezidențiale

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Cum unul dintre statele americane duce greul luptei de a renunța la Obamacare

Cele mai bune filme de dragoste pe care le-ai ratat - Video

Ovidiu Zară, accident cerebral. Jurnalistul a fost dus la spital

Radu Gyr a fost condamnat la MOARTE pentru o poezie. Unii vor să ne-ntoarcem din nou în acele vremi. Cum a fost condamnat la moarte Radu Gyr pentru poezia "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" - VIDEO

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

Adelina Pestriţu, tatuaj în zona intimă. Vezi ce mesaj şi-a scris în ziua în care a împlinit 30 de ani

Andreea Mantea a ajuns pe un site PORNO. Reacţia VEDETEI

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

Ana Maria Barnoschi, topless la piscină. Bărbații vor avea vise erotice după ce văd această fotografie

INSULA IUBIRII. Scene explicite de SEX. Protagonişti: Loredana şi Sorin FOTO

SPUNE NU! DESFIINȚĂRII ORAȘULUI, COMUNEI ȘI SATULUI TĂU. Super-comunele, "o nouă formă de localitate" propusa de Guvernul Progresist Cioloș. Supercomunele nu sunt decât o FORMĂ MASCATĂ DE A DESFIINȚA comunele și satele care nu vor deveni "supercomune"

INCENDIU la un autobuz cu călători în Brașov: Șoferul a încercat să stinga flăcărilecu stingătoarele, dar nu a reușit

Ministrul Muncii: Legea pensiilor, din punct de vedere financiar, aduce multe provocări. Mai avem multe de făcut

Președintele Egiptului i-a acuzat la televiziune pe egipteni că sunt OBEZI. Glume amare cu femeile mai grăsuțe luate pe sus de poliție au inundat mediile de socializare din Egipt.

Bogdan Lobonț, numit antrenor secund la echipa națională a României

Șapte căi prin care Trump a recuperat cultura Americii

CITATUL ZILEI

Tupeu nemărginit al Ambasadorul SUA: "Parlamentul a adoptat Legea offshore încălcând toate principiile transparenţei şi negocierii" Cu cine să negocieze măi Klemă Progresistă? Cu voi care vreți să ne luați petrolul pe NIMIC? Păi vi l-a dat deja...

Atacuri cu drone: Arabia Saudită a întrerupt ''temporar'' producția la instalațiile petroliere lovite

PENIBIL. Gabriel Liicheanu sare în apărarea impostorului devenit Ministru al Învățământului cel care "a tradus din Germană" fără să ştie o boabă de germană. Cotidianul: "A început operațiunea spălați-l pe Mircică"

Românii se întorc la muncă în străinătate: Cozi la vama Nădlac II, pe sensul de ieșire

Theresa May a capitulat în fața progresiștilor federaliști de la Bruxelles și a transformat Brexitul în Piața Comună. În semn de protest Boris Johnson ministrul de externe cat si Ministrul pentru Brexit au demisionat

Cumpănașu aruncă BOMBA. Un fost șef al SRI, actual ambasador în SUA, "mi-a cerut să nu candidez"

Mihai Fifor anunță un nou proiect privind legea pensiilor militare: Există un grup de lucru

La 13 ani după ce A APROBAT niște pesticide care pur și simplu paralizează sistemul nervos central al bietelor albine (care polenizează natura), ucigându-le fără milă, federaliștii de la UE au recunoscut ce otrăvuri au aprobat în 2005 și vor să le oprească

Cum mint soroșiștii-progresiști de la Adevărul. Propagandă Coaliția pentru Familie: dacă nu votezi împotriva căsătoriilor gay, poți fi amendat sau dat afară de la serviciu

Nervos că a băgat degeaba zeci de milioane de dolari în campania lui Hillary Clinton, SOROS a plătit un studiu ca să afle de ce muncitorii albi din America l-au votat pe Donald Trump președinte. Iată ce-a aflat....

După EXECUȚIA PUBLICĂ a lui Dragnea, Rețeaua Progresistă preia rapid controlul PSD-ului : Birchall și-a publicat o poză pe Facebook cu Ambasadorul progresist al SUA după care a fost imediat propusă de "reformata" Dăncilă, Ministru al Justiției...

Situație scandaloasă la un festival din Sălaj: Copii puși să facă mătănii și să sărute asfaltul/ Supraveghetor: Cine nu rezistă două ore, să ia pampers

Teodorovici le-a spus pensionarilor să își învețe nepoții să continue ceea ce au făcut ei, după ce Dăncilă a fost din nou huiduită la Constanța: Și eu am fost rebel, dar cu respect

Care este legătura între studentele virgine și momentul în care va cădea bila de pe ASE din București - legenda unei povești urbane

Manipulare ordinară în Washington Post. În "Teoria conspirației cu Soros..." Washington Post citează numai părerile finanțaților şi a rețelei lui Soros din Ungaria, ascunzând cititorilor săi, chiar faptul că tot aceşti indivizi sunt finanțați de Soros

Soros finanțează Separatismul Catalan şi are legături importante cu secesioniştii catalani

MANIPULARE. La 48 de morți în 3 luni "nu trebuie declarată EPIDEMIE", la 39 de morți în 3 ani TREBUIE. Ministrul Sanatatii: In niciun caz nu trebuie declarata epidemie de gripa. Numarul deceselor nu este peste nivelul pe care specialistii l-au prognozat

Bolsonaro, președintele Braziliei, l-a luat la mișto pe Macron "legat de neveste"...a lui e frumoasă...a lui Macron..."Nu-l umili dragule" i-a răspus Bolsonaro pe Twitter unui internaut care a pus o poză cu cele două neveste

Dan Nistor, Dinamo: Daniel Popa are ruptură. Gazonul de pe Arena Națională este penibil

Bătrână de 80 de ani, trimisă la închisoare după ce a omorât un violator

STATUL ROMAN SI JEFUIT SI CU BANII LUATI : România, învinsă de E.ON în instanță. Statul român va plăti despăgubiri de două milioane de euro

Deziluzia Hawking. Hawking una din marile mitologii şi minciuni progresiste: "Hawking e un mare fizician". Serios? Doar că nimeni nu poate să spună ce a descoperit.

Scene ca-n filme în toaleta unui club! Ce au făcut două fete vezi doar în peliculele XXX VIDEO


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 96, afisate in 2 pagini.



ieri 05:15 CITATUL ZILEI